Unde greșeşte el și unde greșeşte ea?

În fiecare zi milioane de oameni își caută un partener pentru a împărtăși acest sentiment special de iubire. Dragostea este un miracol și poate avea durabilitate dacă aflăm la timp un secret: suntem concepuți astfel încât să ne deosebim unii de alții. Trebuie să știm că avem nevoi diferite. Atunci când conștientizăm deosebirile dintre noi și când înțelegem că sunt normale, ne putem corecta greșelile și putem comunica mai eficient cu persoana iubită. Dacă nu suntem conștienți de faptul că suntem diferiți, în relațiile noastre vor exista conflicte inutile. Când suntem capabili și dispuși să vedem și să acceptăm diferențele, atunci iubirea va crește.

Trebuie să aflăm cum gândește o fată și cum gândește un băiat atunci când vine vorba despre exprimarea unor probleme.

Când o fată vorbește despre problemele și întâmplările de peste zi, le împărtășește pentru că are nevoie de înțelegere. Băieții  presupun în mod eronat că ele au nevoie de o soluţie şi se grăbesc să o aducă. Băieți, dacă vă doriți o poveste de iubire frumoasă trebuie să înțelegeți că atunci când fetele vorbesc despre problemele proprii, nu vă lansează invitația de a le oferi soluții.

Dacă voi fetelor descoperiți prin procesul vorbirii ceea ce vă frământă, trebuie să înțelegeți că băieții, în schimb, prelucrează informațiile înainte de a vorbi, mai ales într-un context inconfortabil. Ei formuleaza un răspuns mai întâi în gând, apoi îl rostesc. Asta poate dura câteva minute sau chiar ore. Dacă un băiat nu dispune de suficiente informații pentru a se exprima într-o chestiune, se poate întâmpla să nu răspundă deloc.

Dacă vreți o relație frumoasă, fetelor, trebuie să știți să decodificați tăcerea lor. Nu interpretați, așa cum faceți de obicei, crezând că tace pentru că nu le pasă de voi și vă ignoră. Rețineți că în astfel de cazuri băieții spun de fapt: "nu ştiu cum să mă exprim acum, mă mai gândesc."

În plus, trebuie să ştiţi când să daţi un sfat băiatului pe care îl iubiţi. Din dragoste le oferiţi sfaturi constructive, dar când ele nu sunt cerute nici nu aveţi idee cât de criticate şi lipsite de iubire puteţi să le păreţi lor. Băieţii se simt motivaţi şi mobilizaţi atunci când se simt necesari, iar fetele atunci când se simt apreciate.

Ele au nevoie de grijă, ei de încredere; ele de înţelegere, ei de acceptare; ele de respect, ei de apreciere; ele au nevoie de un devotament exprimat, ei de admiraţie; ele au nevoie de recunoaştere, ei de aprobare. Ele au nevoie de asigurări, ei de încurajări. Fetelor, voi greşiţi atunci când le oferiţi sfaturi care nu vă sunt cerute şi încearcaţi să le corectaţi comportamentul. Băieţii traduc prin: "nu are încredere în mine." 

Atunci când nu recunoaşteţi ceea ce fac şi vă plângeţi de ceea ce nu au făcut. Ei înţeleg că nu sunt apreciaţi. Greşiţi când le criticaţi deciziile şi iniţiativele. Ei simt că nu sunt iubiţi pentru că nu sunt încurajaţi să procedeze cum ştiu ei.

Băieţilor, voi greşiţi pentru că nu le ascultaţi cu atenţie. În acest caz fetele nu simt că sunt iubite şi vă clasifică drept lipsiţi de interes pentru ele. Greşiţi când minimalizaţi importanţa sentimentelor şi nevoilor. Fetele simt că nu le sunteţi devotaţi şi nu le cinstiţi ca pe ceva unic. Dacă nu spuneţi nimic după o discuţie, ba chiar plecaţi în treburile voastre, nu procedaţi corect. Ele se simt nesigure pentru că nu primesc asigurările de care au nevoie.

Eşuăm în relaţii pentru că suntem obişnuiţi să oferim din instinct celorlalţi  ceea ce noi ne dorim, neluând în calcul că suntem diferiţi şi avem nevoi diferite. Depăşiţi această limită. Informaţi-vă despre modul în care gandeşte şi funcţionează sexul opus. Astfel vă veţi bucura pentru totdeauna de miracolul de a fi îndragostiţi.

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

10

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere