Pentru multi bărbați și multe femei, nașterea cuplului stă pe un mit superb – mitul androginului. În opera Banchetul, Platon prezintă opinia celebrului autor de comedii antice, Artistofan care povestea că în vremurile de demult, oamenii aveau un aspect dublu: adică aveau patru mâini și patru picioare, două capete fixate într-un singur gât și erau închiși într-o sferă. Pentru că oamenii deveneau tot mai puternici, zeul suprem, Zeus s-a supărat pe ei și a propus tăierea sferei. Cele două jumătăți despărțite, se caută de-atunci la nesfârșit. Astfel iubirea se naște dintr-o lipsă, din nevoia de a-ți găsi jumătatea unică, singura ce îți poate vindeca sufletul și trupul. Împlinirea atinge superlativul când într-un final ți-ai (re)unit viața cu sufletul pereche. Un mit superb, dar aducător de multe, multe eșecuri.
Acestă splendidă poveste este un motiv de nefericire conjugală pentru că sfera propusă de Platon este doar o iluzie imposibil de atins în condițiile existenței, așa cum o știm noi. Gabriel Liiceanu spunea într-un interviu că “marile cupluri ale literaturii au fost ucise la timp, înainte ca acel cuplu să se destrame”. La fel se întâmplă și cu marile iubiri din filme: producția cinematografică se termină când, în final, cei doi sunt împreună, fără să mai arate viața cuplului după 10, 15 ani, asaltat de rutinele vieții reale.
Eșecul acestui mit și tragismul acceptării lui vine și din neputința de a gestiona găsirea sufletului pereche. Dacă îți construiești povestea de dragoste plecând de la premisa că trebuie să îți găsești sufletul pereche, vei sfârși neiubit și neiubind, pentru că viața s-ar consuma într-o permanentă căutare. Și ce faci dacă nu-ți găsești sufletul pereche? Și cum știi că l-ai găsit? Nu cumva doar ți se pare că ceea ce iubești acum e sufletul tău pereche? Dacă el se află de fapt la mii de kilometri depărtare sau în timp ce tu îl căutai printre străini, el era la un pas de tine? Și dacă după ce “te legi” de sufletul pereche, constați că te-ai înșelat, că ai încurcat jumătățile? Ironic, dar tragic în același timp. Căutarea sufletului pereche este un demers păgubos, un eșec total…
Și atunci, ce să cauți?
Caută o persoană alături de care să te simți confortabil cu valorile, cu credințele, cu trecutul, cu moștenirea genetică. Ale tale și ale sale. Și mai caută o persoană pentru care caracterul este mai important decât dimensiunile și formele. Caută acel suflet care este deschis, vulnerabil, gata să îți spună și bune și rele despre tine și despre el. Caută o vorbă așezată, gândită, mai degrabă decât una grăbită. Caută umorul, simțul practic și amabilitatea. Caută acea jumătate care are disponibilitatea de a construi cu tine un întreg, prin ajustări, prin schimbări, prin muncă, nu doar printr-o lipire fără efort și fără șlefuire. Nu căuta persona care îți va promite că te va iubi veșnic ca în prima zi, ci pe cea care își ia angajamentul să fie cu tine pentru totdeauna. Nu căuta perfecțiunea, ci caută dorința de perfecțiune și nu te aștepta să găsești sufletul pereche, o clonă a ta, ci pe cineva care e conștient de unicitatea individuală, de diferențele dintre voi și ține cont de ele. Caută mai degrabă adaptabilitatea și apoi vine și compatibilitatea.
În final vei constata că iubirea e un act de credință. Nu ești niciodată sigur că veți avea o viață perfectă în doi. Iubirea implică o doză mare de risc, dar îți poți diminua riscurile recitind criteriile de căutare de mai sus. În final vei constata că iubirea nu e un dat sau o chestiune de hazard, ai sau nu ai noroc în dragoste, ci ea e o alegere, e un act de voință, e un jurământ pe care trebuie să-l înnoiești zi de zi…mai întâi față de tine și apoi față de sufletul cu care formezi o pereche.
