Toată viața e o alergare

Te-ai gândit vreodată că toată viața e o continuă alergare după ceva? Alergi în trafic, alergi printre rafturi în magazine, alergi de la muncă acasă, alergi la o întâlnire… Totul în jur e în mișcare, e zumzet, e zgomot, agitație. Și dacă în școala generală sau în liceu toată alergătura se rezumă la o notă bună sau poate la alergarea după o fată, un băiat, în timp îți vei da seama că vei alerga după și mai multe lucruri. Nici măcar nu realizezi când devii adult. Deodată peste tine vin valuri de responsabilități și începi să înțelegi cum se simțeau ai tăi când aveau vreo problemă, pe care mai de mult o numeai “treabă de adulți”. 

Și uite așa, timpul e nedrept și într-o clipită începi să alergi după cea mai bună facultate, după un masterat care să îți ofere o diplomă mai specială și mai apoi după o casă unde să-ți petreci viața cu omul pe care-l iubești. În fiecare etapă a vieții, și-n lucruri mari  și-n lucruri mai mici, alergi! Nu te mulțumești prea des cu ceea ce ai și asta nu e neapărat ceva rău, nu? Că vrei să fii și mai bun, să te autodepășești și să le arăți celorlalți că ai reușit. Nu vrei ca viața ta să fie banală, să fie plată, să n-aibă ceva special, așa că alergi să faci bani, să fie numele tău menționat, să știi ca ești cineva. Până la urmă să-ți faci un rost în viață. Că așa ziceau ai tăi când erai mic…

Iar peste ani, ajungi să-ți faci un rost și realizezi că mai trebuie totuși să alergi pentru ceva. Acum ai copii și trebuie să investești în ei, iar viața mai are-un ciclu și încă unul. Nu te mai oprești! Am imaginea unui hamster mic care tot aleargă pe rotița din cușcă, fără să se oprească… nu că nu știe că ar trebui, ci că e obișnuit așa și că-i este greu să pună stop. Nu e ceva rău să-ți ții viața antrenată, că așa trebuie! Așa trăim, așa-i normal, așa fac toți, asta-i societatea. Opt ore pe zi la birou, în fața calculatorului, că doar acum majoritatea job-urilor implică un scaun și-un monitor, iar mai apoi dacă n-ai alte activități, te duci acasă, iar următoarea zi o iei de la capăt. O rutină zilnică care va ajunge în timp să-ți lase un gust amar.

Încotro alergăm? Spre ce ne îndreptăm? Ce vrem să obținem mai exact cu alergarea noastră? Ar fi greu să răspundem și nici nu cred că există vreun răspuns corect sau standard. Până la urmă alergarea are o linie de final atunci când nu mai suntem. Cred că până la urmă alergarea noastră are un scop, iar acela e liniștea. Și cum să-ți găsești liniștea? Ce înseamnă mai exact liniștea? Pentru mine înseamnă o viață trăită departe de agitație, într-o căsuță aproape de natură, unde pot savura clipele cu oamenii pe care îi iubesc; poate pentru tine înseamnă o viață plină de aventură, în care să vezi lumea, să guști cultura altor popoare. Fiecare poate da o definiție diferită pentru liniște, însă un singur lucru e clar, cu toții ajungem să tânjim după ea la un moment dat.

În toată alergarea ta prin viață, nu uita să mai poposești din când în când ca să-ți alini sufletul cu liniște. Bucură-te de maratoane, de competiții, de jogging prin viață, însă pune deoparte timp pentru tine, pentru clipele cu cei dragi, pentru pasiunile tale, pentru cel mai măreț vis. La final, nu vei recapitula alergarea ta prin viață, ci vei rămâne cu amintirea momentelor de liniște! 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

9.2

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere