În 1987, Steven A. Carter & Julia Sokol vorbeau pentru prima dată în cartea Men Who Can't Love despre o teamă de angajament: commitmentphobia. Câțiva ani mai târziu, autorii revin asupra ideii şi recunosc că şi femeile pot avea o astfel de teamă, nu doar bărbații. În definitiv, teama de angajament este o teamă ce poate fi regăsită la oricel nivel, nu doar relațional.
Unora le este teamă să îşi ia un angajament educațional. Sau profesional. Există diferite motive care stau în spatele unei astfel de temeri. Un angajament implică vulnerabilitate, iar a te face vulnerabil nu este chiar cel mai uşor lucru. Un angajament înseamnă să te fixezi asupra unui singur lucru: o persoană, o profesie, un domeniu de studiu. Ce poate garanta că următorul sau altceva nu va fi şi mai bun? Speranța unui ceva şi mai bun, perfect chiar, este în mod paradoxal un inamic al angajamentului.
Uneori teama de angajament este legată de experiențele trecutului. Teama că ceea ce a fost odată s-ar putea repeta, că şi de data aceasta fata/băiatul ne va frânge inima, job-ul va fi la fel de anost, cursurile la fel de plictisitoare, toate acestea s-ar putea să ne impiedice să ne asumăm riscul a doua oară.
Uneori reținerea de la a face un angajament este argumentată prin lipsa de timp. O relație implică o investiție destul de mare de timp. La fel şi începerea unui curs sau asumarea unui job. Lipsa de timp, combinată cu ideea că şi mâine este o zi fac o pereche perfectă de argumente în vederea amânării unui angajament.
Teama de angajament, ca de altfel orice fel de teamă, are şi remedii. Unele care implică timp. Timp pentru a sta de vorbă cu tine, a te cunoaşte. Timp investit în ceilalți. Moshe Ratson, consilier şi terapeut în probleme de familie şi viața de cuplu, oferă următoarele sfaturi pentru cei cărora le este teamă să îşi asume un angajament. Sfaturi care pot fi aplicate în orice domeniu.
I. Găseşte rădăcinile temerilor tale
Rădăcinile temerii pot fi diferite în cazul fiecăruia dintre noi. Pentru unii asumarea unui angajament este asociată cu pierderea libertății. Şi cine ar dori să îşi piardă libertatea? Pentru alții înseamnă un grad ridicat de vulnerabilitate şi cunoaştere asociată cu posibila teamă de a fi respins. Ia-ți timp pentru a identifica teama. Odată identificată, vezi dacă este una reală sau nu. De multe ori, teama respectivă s-ar putea să existe doar în mintea ta. De asemenea, caută o soluție pentru eliminarea sau măcar minimizarea efectului pe care îl are asupra ta.
II. Motivează-te
Atunci când teama de angajament ocupă prea mult loc în mintea ta, gândeşte-te la imaginea de ansamblu. Nu te concentra prea mult pe teama de moment ci pe avantajele pe care le poate aduce asumarea unui angajament. Pe faptul că oamenii care sunt gata să işi asume riscuri sunt răsplatiți într-un fel sau altul. Răsplata poate fi sub forma unui partener care îți va umple viața, a unei cariere în care te poți dezvolta neaşteptat de mult, a unui curs care îți poate oferi răspunsurile pe care le căutai.
III. Ia-ți timp
Este normal să nu îți doreşti să te grăbeşti într-o relație. Atunci când te grăbeşti, rişti să faci mai mult rău decât bine. Fii răbdător şi ia-ți timp pentru a cunoaşte partenerul, domeniul de studiu sau viitorul job. Descoperă care sunt valorile, trăsăturile, particularitățile şi vezi dacă acestea corespund cu valorile, trăsăturile şi căutarile tale. În felul acesta, vei minimiza riscurile şi vei face mai uşoară asumarea unui angajament.
IV. Ai încredere în tine
Încrederea că putem face față tuturor lucrurilor cu care ne vom confrunta, vine o dată cu maturitatea. Putem face față situaților dificile şi eşecurilor, fie ele pe plan profesional sau relațional. Adu-ți aminte că eşti mult mai puternic decât crezi. Astfel că, dacă ai luat hotărarea de a face un angajament, ai incredere că ai luat hotărârea cea bună. Acest lucru te va ajuta să rămâi pe poziție în momentele dificile, care vor veni cu siguranță.
În inima fiecăruia se ascund motive de teamă. Mai mari sau mai mici. Mai mult sau mai puțin evidente. Teama de lucruri, evenimente, oameni sau de sine. La final se ridică o singură intrebare: Vei lăsa temerile să îți conducă viața sau te vei ridica deasupra lor?
Surse: www.thoughtcatalog.com | www.huffingtonpost.com | en.wikipedia.org