”Trebuie să te întreb ceva, un lucru pe care îl am în minte de mult timp, doar că nu am găsit contextul potrivit să îl abordez. În sfârșit, m-am decis să nu mai aștept, ci să creez eu conjunctura favorabilă acestei discuții. Marta, cum te rogi tu?”, m-a întrebat brusc un prieten.

Preț de câteva secunde l-am privit fără să reușesc să formulez un răspuns coerent. Întrebarea lui a venit într-un mod complet neașteptat.

Rugăciunea este un obicei pe care îl am încă din copilărie, pe care l-am adoptat datorită exemplului pe care cei din jurul meu l-au stabilit. Părinții, bunicii, prietenii, toată lumea se roagă, într-un mod mai mult sau mai puțin similar. Rugăciunea este pur și simplu parte din viața mea, care aparține vieții mele.

Pe măsură ce am crescut însă, rugăciunea a început să sufere o schimbare. Am adus-o într-un punct de tranziție, de la cea clasică, tradițională, la cea personalizată, care mă reprezintă pe mine, individualizând-o. Ajunsesem la concluzia că repetam aceleași cuvinte în mod mecanic, automat, fără să imprim cuvintelor pasiune și iubire, și uneori nici autenticitatea propriilor gânduri. Rugăciunea de ieri era aceeași cu cea de azi, și doar ordinea cuvintelor aducea un flux anemic de noutate.

Așa că am început să mă rog în felul meu, scriind rugăciunile. Dumnezeu a devenit astfel un prieten intim, căruia îi expediez scrisorile, căruia mă confesaz, pe care îl invi în viața mea personală într-un mod autentic. Cuvintele nu mai sunt simple înșiruiri de fraze tipizate, ci trăiri, simțiri, cugetări. Conținutul rugăciunii nu mai este compus doar din cereri nesfârșite, concluzionate cu o mulțumire grăbită, ci au devenit o confesiune sinceră, împărtășind fericirile, bucuriile și dubiile mele cu Dumnezeu.

David, unul dintre împărații biblici pe care îi admir nespus, avea o legătură atât de intimă și profundă cu Dumnezeu, tocmai pentru că folosea orice mijloc posibil pentru a comunica cu El - îi scria, îi cânta, îi vorbea.

Indiferent ce metodă de a te ruga alegi… roagă-te! Nu rosti însă fraze într-o inerție a obișnuinței, ci pune în ele pasiune, iubire și devoțiune. Nu trata rugăciunea ca pe o cerință tip, la care aștepți răspunsuri ștampilate și imediate. 
Personalizează rugăciunea! Fă-o să devină unică, sinceră, originală! Și răspunsul va fi la fel!