Prinț sau cerșetor?

Deseori m-am întrebat cum ar fi fost viața mea dacă mă nășteam în altă țară, în altă familie, în alte timpuri. Londra a fost și rămâne orașul din Europa cu cea mai mare atracție turistică pentru mine, iar casa regală britanică mai mult decat o parte de istorie, chiar o inspirație. În plus, copiii născuti în aceeași zi au fost mereu un subiect intrigant, chiar și înainte să fiu mamă de gemeni. 

Ce au în comun toate acestea? 

Cartea “Prinț și cersetor” a fost preferata copilariei mele și vorbește despre toate acestea la un loc. Apropo, nu e întâmplător că pe băiatul meu îl cheamă Mark, la fel ca pe autorul cărții, celebrul Mark Twain. 

Cartea prezintă povestea a doi băieți care s-au născut în aceeași zi, în Londra secolului al XVlea . În timp ce nașterea lui Tom Canty a fost o povară pentru familia și așa săracă și numeroasă, pentru nașterea prințului Eduard Tudor întreg regatul s-a bucurat. Viețile celor doi au urmat un curs firesc: pe de-o parte avem sărăcia, violența, lupta pentru existență prin cerșetorie; pe de altă parte avem bogăția, faima și pregătirea pentru a deveni rege. Cei doi copii se întâlnesc la un moment dat și decid să facă schimb de identități. Fiecare trece prin numeroase aventuri, dorind mai întâi să îi convingă pe cei din jur că sunt altcineva, apoi provocarea crește, fiecare încercând să se adapteze la noua viață și chiar să îi influnțeze pe cei din jur din postura în care se afla. După multe răsturnări de situații, după evenimente comice și uneori tragice, cei doi revin la viețile de dinainte, însă niciunul nu rămâne la fel. Viețile lor sunt dramatic schimbate de contactul cu lumea celuilalt. 

Poate cea mai notabilă schimbare este cea pe care Mark Twain o prezintă în ultima frază a cărții…„Domnia lui Eduard al VI lea fu neobișnuit de îndurătoare pentru vremurile acelea aprige”. E de înteles pentru că autorul arată multe dintre injustițiile sociale ale timpului ce ies în evidență când prințul colinda prin regat deghizat într-un obișnuit cerșetor. Tom Canty însă, deși nu a fost cu adevărat rege, a continuat să se comporte cu demnitate, „cât trăi fu cinstit și respectat de toți…astfel că pe oriunde trecea oamenii se dădeau la o parte ca să îi facă loc sa treacă”, spune autorul.  

Am citit prima dată această carte când eram în clasele primare. Acum după aproape 30 de ani, am recitit-o cu alți ochi și cu altă minte. Pe de-a parte cu regret pentru inocența ce am pierdut-o și cu mulțumirea  că viața mea este așa cum e acum. Înainte de a se întâlni, fiecare dintre copii visa să trăiască o altfel de viață. Amandoi au fost cumva dezamagiți atunci când au intrat în contact cu realitatea la care visau. 

Mai mult decât în copilarie, am înțeles că haina îl poate face pe om doar la exterior, că ceea ce ești nu-ți poate lua nimeni, că prietenia și cinstea sunt mai de preț decât un palat, că educația schimbă vieți. 

Nu conteaza din ce mediu vii. Educația te poate transforma. Părintele Andrew îl învățase pe cerșetorul din poveste să citească înainte ca el să ajungă la palat în locul prințului. Știți ce s-a întâmplat cu Tom Canty atunci când a început să citească. Vă citez direct din carte: “Visele și cititul aduseră niște schimbări în viața lui. Citea despre prinți și a ajuns să se comporte ca un prinț”. 

Prinț si cerșetor poate fi povestea ta, o poveste despre viață așa cum e ea: cu bucurii, cu nedreptăți, cu dragoste, cu răzbunare, cu dorința omului de a se arăta lumii cu ce are mai bun și cu strădania de a-și ascunde slăbiciunile, dar ca orice viață, cartea se încheie cu un capitol numit dreptate si răsplată. Acesta este finalul oricărei vieți. 

Ești prinț sau cerșetor în această lume? 

Tu alegi cum îți conduci povestea! 

 

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

9.7

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere