Au trecut sărbătorile primăverii. Cuvinte impletite cu gesturi de iubire și recunoștință au zburat de la noi către cele dragi, către mame. Știți cât bine le-ați făcut? Gânduri nerostite, lacrimi ascunse, priviri de dor și visuri înalte. Multe emotii…Sunt toate cuprinse într-o scrisoare de la mama.  O scrisoare de la mama, pentru tine!

Primăvara noastră sunteți voi

E primăvară. Și totuși, ne mai ninge încă prin cotloanele ființei. Unora, dalbul ni se așterne pe la tâmple, cu parfum de flori de cireș. Altora, fulgii ni se cern, topiți, între gene, prefăcându-se-n lacrimi sau ni se troienesc în gând nămeți de dor peste inima de părinți.

Pentru cei mai mulți însă, ghioceii speranței continuă să răsară, chiar dacă vântul îngrijorărilor și teama înfrigurată mai adie încă, spulberându-ne visurile, clătinându-ne credința și amenințând să ne doboare castelul de lut, în care v-am păzit cu sfințenie copilăria și v-am pregătit, cu dragoste, zborul.

Deși adesea, bucuria ne îngheață, îmbobocită, sub rafale reci de cuvinte pripite și-n palme ne rămân mugurii năzuințelor smulși și trântiți la pământ, prin ochii credinței tot mai găsim putere să străpungem bolta viitorului și să vedem seninul printre nori, și-n setea de cer degetele împreunate în rugă ni se prind mai strâns de făgăduințele Sale.

Indiferent de vremi sau mijloace, de zilele din calendar sau de glasurile din jur, în colțul nostru de suflet mai răsar ghiocei și soarele continuă să se arate, din același motiv, poate vechi, și totuși nezdruncinat: Primăvara noastră sunteți voi!

Cât timp v-am purtat în adăpostul trupului, visul pentru voi n-a încetat să-nflorească, gândurile nu ni se odihneau niciodată, fie noapte sau zi, și planurile se înălțau, îndrăznețe, fără să cunoască limite. Când v-am cuprins pentru prima dată la piept, dragostea ni s-a înveșnicit în suflet, odată cu titlul de mamă și-n leagănul brațelor am ridicat o fortăreață pentru voi, unde să vă adăpostiți comorile și unde,  în zile întunecate,  inima voastră rănită să-și găsească refugiu.

Ne-am deprins să privim răsăritul în lacrimile voastre matinale și să deslușim vocea îngerilor în gânguritul vostru. Am cunoscut profunzimea durerii în plânsul vostru nealinat și-am devenit muzicieni, cântându-vă cântece de leagăn pe-nserat. Pe când voi învățați să faceți primii pași, noi învățam să plângem de fericire. Prima voastră zi de școală a fost marele nostru test.  Prima  iubire, pustiul nostru cel dintâi. Răcelile voastre temporare au fost cuibul rugilor noastre fierbinți și obstacolele voastre ne-au deschis nouă drumul credinței, croind pe genunchi drum bătătorit către El.

Buletinul – actul vostru de identitate-  ne-a pus înainte declarația de război, mai degrabă decât semnătura de libertate garantată. Majoratul a fost sărbătoarea pe care am trăit-o alături de voi, învățând că fericirea se înmulțește împărțind, că viața se desăvârșește prin renunțare la sine, că satisfacția noastră va fi totdeauna proporțională cu realizările voastre și că inima, deși împlinită, nu ne va mai fi întreagă niciodată. Pregătirea voastră de zbor, deși ne-a înecat multe corăbii, ne-a făcut să înțelegem că altitudinea voastră în viață influențează mersul nostru spre cer.

Și dacă azi primăvara ne dăinuiește în suflet, este pentru că voi sunteți încă aici, încălzindu-ne inimile în zilele reci și mohorâte. Dacă între cutele vremii, încrustate pe chipurile noastre, mai răsar ghiocei, este pentru că mâinile voastre, mângâindu-ne obrajii, reînvie speranța și fac să răsară zâmbete, în brazdele năpădite de lacrimi. Dacă pașii nu ni s-au împotmolit pe cale și genunchii nu ne-au obosit, iar rugăciunile continuă să se-nalțe spre cer, mijlocind pentru voi, este pentru că dragostea voastră ne păstrează inima tânără și puternică.

Și, atâta vreme cât încă avem copii, primăvara noastră e veșnică.

Cu drag, o inimă de mamă.