"Eu lucrez cu lumină şi cu bucurie. Cu linie şi culori. Încerc să le pun pe pânză, le amestec eu cumva şi la urmă, dacă rezultă un fel de bucurie pentru mine şi pentru cei care văd pictura, e în regulă, pot merge la culcare liniştit", spune pictorul David Croitor.

Când păşeşti în atelierul său, parcă intri într-un alt univers. Unul fără cuvinte, dar grăitor. Un univers fără muzică, totuşi plin de armonie. O lume izvorâtă din tuburi de culori, lumină şi pensule. O lume creată cu suflet şi cu pasiune. Şi parcă ochii cuprind totul cu familiaritate. Vezi o mulţime de pensule, de diverse forme şi mărimi, nenumărate tuburi bogate în culori, un șevalet, o pânză.... Eşti fascinat de jovialitatea pictorului. Ia paleta şi începe să pună câteva frunze în copacul de lângă casa desenată pe pânza de pe şevalet. În acest timp descrie cu măiestria unui narator de excepţie episodul care l-a apropiat de culori.

Avea 4 ani când un vecin mai în vârstă a intrat pe uşă cu o carte de poveşti cu ilustratii şi i-a dăruit-o. A fost atât de captivat de ursul care căzuse în păcăleala vulpii şi stătea acum cu coada în apă, încât a luat din sobă un cocean ars şi l-a desenat pe o hârtie. Din instinct. Tatăl său a fost primul care a observat desenul. "Măi băiete, să ştii că tu ai talent!", i-a spus. Până când David a înțeles ce înseamnă aceasta, au mai trecut câţiva ani. Era în clasa a treia când învăţătoarea le-a dat o temă: "Pentru data viitoare, desenaţi o legumă la alegere!" Când a venit vremea verificarii, învăţătoarea a rămas uimită. Pe foaie era desenată, cu precizie, o apetisantă sfeclă. Şi acum se întreabă cum de i-a ieşit acel grena frumos doar din creioane colorate.

"Foaia asta o laşi la mine",  a spus învăţătoarea. "Tu ştii că ai talent?", a mai completat.

Mai auzise acest cuvant. Acum i-a prins înţelesul. De atunci a participat în fiecare an la olimpiadele organizate de şcoliile din comună.

În clasa a VIII- a tatăl său i-a cumpărat culori de apă. Îşi aminteşte că prima dată a conturat cu ele o ilustraţie dintr-o carte, cu un poliţist care scotea pistolul din buzunar. A fost foarte mândru că a putut să-l deseneze. Nu a mers la o şcoală de arte. Tatăl său l-a îndrumat spre un liceu industrial. Aşa că a luat mai târziu cursuri în particular cu maestrul Dimitrie Loghin.

"Cel mai mult am învăţat de la copaci, de la dealuri, de la cer, de la frunze, iar acum am trecut în anul 42 de studii la zi la pictură", glumește el.

Cât este ziua de mare picteaza în şedinţe de câte trei ore.

"Pictura nu este numai atunci când aşezi pensula pe pânză sau pe alt suport, ci pictura e o chestiune care ţine foarte mult de trăiri interioare şi de gândire. Eu îmi costruiesc prima dată tabloul în minte, chiar dacă nu am faza finală, dar cel puţin am nişte date foarte solide de la care pornesc".

Pictura înseamnă culoare care strigă, care spune ceva...În viziunea lui David Croitor,  pictura e o poveste.

"Picturile povestesc despre viaţa omului. De la copilărie, la maturitate. Deşi nu am tablouri cu copii, am cu case. Aceste case sunt cam din vremea copilăriei mele. Când văd o casă de acum 40 de ani, nu-mi trebuie mult să citesc toată povestea de-acolo. Se deschide imaginar uşa acesteia şi acolo încep să văd poveştile: cum erau copiii, cu ce se ocupau, trăirile părinţilor...viaţa în general".

Ai auzit spunându-se că pictorul nu e pictor dacă nu a tăiat măcar o pânză?

"De multe ori tam tăiat pânzele și le-am aruncat atunci când nu mă vedea nimeni. Pur şi simplu nu suportam eşecul, era o revoltă în mine, neputinţa striga pe toate vocile...Să ştiţi că eşecul este uneori punctul de la care pornim mai departe. Vedem lucrul acesta atât în artă, cât şi în viaţă. Uneori, câte un eşec este binevenit. Îmi spune că trebuie să schimb traseul. Să nu ajung la plafonare".

David Croitor crede cu toată inima că acest talent vine de la Dumnezeu. El spune că o zi este un cadou divin şi vrea să preţuiască acest dar aşa cum ar preţui orice vine de la un prieten.

"Dacă se întâmplă să nu pictez câteva ore, mă mustră conştiinţa; pur şi simplu mă simt mustrat. Dacă seara ştiu că am pictat, am sentimentul datoriei împlinite. Se poate întâmpla ca a doua zi să fie mai greu să recuperezi ziua pierdută. Pentru că ziua cea nouă le aduce pe ale ei. E o altă inspiraţie, sunt alte date ale unei alte probleme. Lucrul pe care trebuie să îl fac, îl fac astazi. Daca nu, se întâmplă să nu-l mai fac niciodată".

David Croitor se caracterizează pe sine ca fiind "un cititor în culoare". El spune că noi suntem înconjuraţi de multă poezie, iar pictorii sunt abilitaţi de Dumnezeu să decripteze părţi din poezia creaţiei Sale.

Ia o pensulă pentru a pune umbrele unei scări și îl întreb: "Când aveţi sentimentul că aţi definitivat o pictură?".

"Niciodată nu am sentimentul că închei tablourile pe pânză. Privitorul este cel care termină prin aportul său, tabloul respectiv”.