Există momente când avem nevoie ca lucrurile pe care le facem să fie perfecte sau aproape perfecte, precum a construi un pod sau a face o operație chirurgicală. A scăpa unele detalii poate lăsa loc unor dezastre. Dar, pentru cei mai mulți dintre noi, de cele mai multe ori, există suficient loc pentru erori.
Atașamentul la ideea de a fi perfect reflectă o lipsă de compasiune pentru sine și înțelepciune. Eșecul de a îmbrățișa umanitatea noastră cu bucuriile, tristețile și imperfecțiunile ei ne conduce la o percepție rigidă de sine care se poate spulbera foarte ușor atunci când nu ne atingem țelurile. Sănătatea emoțională necesită blândețe direcționată către noi înșine în timp ce acceptăm eșecurile inevitabile. Putem găsi satisfacție în a face ce putem mai bine, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să fim perfecți.
Cât de des am înfruntat tristețea care ne-a cuprins în urma unei investiții proaste, fie că este vorba de acțiuni la bursă, relații sau atunci când am cumpărat un lucru prea scump? Nu suntem omnipotenți. Nu putem vedea toate consecințele posibile ale acțiunilor noastre. Putem lua decizii bazate pe cele mai bune informații pe care le avem, dar nu putem controla viața cu toate complexitățile și necunoscutele ei.
A te îndrepta în direcția unei vieți împlinite necesită asumarea inteligentă de riscuri. Riscurile asumate pot să aducă rezultate negative sau nu. O relație care pare promițătoare poate eșua sau nu atunci când imperfecțiunile celor doi interacționează. A căuta un partener perfect ori a crede că trebuie să fim perfecți este, în schimb, o rețetă sigură pentru eșec.
E nevoie de o percepție solidă și realistă de sine pentru a fi îndeajuns de flexibil în a înfrunta viața cu valurile ei. Când valoarea noastră personală și stima de sine sunt legate de realizările noastre, ne descurajăm sau experimentăm rușinea pentru că nu am atins așteptările noastre exagerate.
Îmbrățișarea limitărilor
Perfecționismul presupune a ne seta țelurile prea sus sau a avea așteptări nerealiste. Alergia la eșec își are adesea cauza într-un sentiment de rușine. Ne imaginăm că, dacă vom atinge o țintă impresionantă, atunci nimeni nu ne va mai putea face să simțim rușine.
Eșecul este adesea o componentă a succesului. Devenim mai împăcați cu noi înșine atunci când înlocuim aspirația la perfecțiune cu o dorință umilă de a învăța și a crește din experiența noastră. Așa cum spunea psihoterapeutul Maud Purcell, ,,Ca ființe umane, alunecăm în mod regulat. Din nefericire, tindem să percepem greșelile ca fiind eșecuri. Ignorăm posibilitatea faptului că semințele succesului sunt plantate printre gafele noastre." Autorul Kimon Nicolaides evocă un sentiment similar: ,,Cu cât faci mai repede primele cinci mii de greșeli, cu atât mai repede vei putea să le corectezi."
Nu putem evita să facem greșeli, dar putem învăța din ele și putem crește experienței. Ar trebui să ne luptăm pentru progres, nu pentru perfecțiune. Dacă lucrăm la o carte, o pictură sau orice alt lucru, când putem spune că este suficient de bun(ă)? Leonardo da Vinci a spus: ,,Arta nu este niciodată terminată. Doar abandonată." Este foarte dificil să spui: ,,Acum îi voi da drumul; este îndeajuns de bun(ă)." Perfecționistul din noi șoptește: ,,Poate fi puțin mai bine."
Am ajuns la finalul acestui articol. Sau... oare am ajuns? Perfecționistul din mine spune că poate fi scris mai clar, poate mai scurt și mai concis. Răspunsul meu este: "Da, poate fi mai bun de atât. Dar mai sunt și alte articole de scris și viața așteaptă să fie trăită." Respir adânc, sperând că poate ceea ce am scris va ajuta pe cineva să fie mai blând cu el însuși, în timp ce îmi amintesc să fac și eu la fel. În timp ce mă reasigur că e îndeajuns de bun, înghit în sec și apăs butonul "Publică."
Bibliografie: www.psychologytoday.com | www.psychcentral.com | en.wikipedia.org