Mai mult de jumatate dintre cetatenii Uniunii Europene sunt supraponderali sau obezi! Daca nu se va lua atitudinea necesara, Europa risca o adevarata explozie a cazurilor de obezitate. Din pacate, copii sunt si ei tinta acestei afectiuni cronice.

Obezitatea în perioada copilariei este una dintre cele mai serioase probleme de sanatate a ţărilor dezvoltate. Aceasta reprezintă o alterare a stării de sănătate medicale şi psiho-sociale, care umbreşte viitorul stării de sănătate la vârsta adultă prin complicaţiile multiple şi decesul prematur.

COPIII PREMATURI SUNT PREDISPUSI

Alimentatia ,,la cerere” a celor mici trebuie evitata. Copiii nascuti prematuri sunt predispusi obezitatii din cauza grijei excesive a parintilor, dorinta ca cel mic sa recupereze fiind dusa la extrem.

,,O greutate mică la naştere (Gn < 2.500 g) denotă o nutriţie intrauterină deficitară ce poate avea repercusiuni asupra fătului, producand modificari endocrino-metabolice importante.”  dr. Iulian Velea , Medic primar pediatru.

Creşterea alarmantă a copiilor care sufera de obezitate, atrage atenţia, având în vedere complicaţiile posibile.  Paul Zimnet afirma că “aceasta este prima generaţie în care copiii vor muri înaintea părinţilor”.

CAUZELE APARITIEI OBEZITATII

Obezitatea este considerata la ora actuală o boală multifactorială . Apariţia sa presupune interacţiuni multiple între factori: genetici (care par să deţină rol primordial), la care se adaugă o serie de factori de risc cum ar fi:

• factorii individuali ce tin de ereditatea copilului respectiv ( istoric familial pozitiv pentru obezitate şi / sau diabet zaharat) dar şi de „perioadele obezogene” (mica copilărie, pubertate, adolescenţă mai ales la fete)

• factorii comportamentali (familiali) cum ar fi : alimentaţia hipercalocrica, sedentarismul, stresul psihic;

• anumite medicamnete: antidepresivele ciclice, anticonvulsivantele, corticoizii, anticoncepţionalele, etc

• factori de mediu: socio-economici (disponibilitatea de hrană), şi nu în ultimul rând influenţele: familiale (obiceiurile alimentare), sociale (anturajul, orarul şcolar), religioase (excesele alimentare prelungite după perioadele de post) sau culturale (legate de tradiţii gastronomice)

CONSECINTELE OBEZITATII

Sunt incredibil de multe şi de serioase afectând foarte multe aparate şi sisteme anume: Cele mai des întâlnite sunt: afecţiunile ortopedice (picior plat, boala Blount, genu valgum), afecţiuni ale pielii (candidoze, acanthosis nigricans), afecţiuni cardio-respiratorii (prevalenţa crescută a astmului bronşic, sindromul “sleep apneea”, hipertensiune arterială etc), afecţiuni metabolice (diabet zaharat tip II, sindrom metabolic, sindromul ovarelor polichistice la adolescente), etc.

Diabetul zaharat de tip II, poate fi una dintre consecintele incurabile ale  obezitatii.

Din pacate debutul diabetului se poate produce foarte de timpuriu chiar si din perioada de nou-nascut! Din fericire aceste forme sunt mai rare.

Diabetul zaharat nu este o „boală” nouă ci este cunoscut de milenii, manifestările sale clinice fiind descrise încă din antichitate în Papirusul Ebers (anul 1500 i.Hr.).

Termenul (noţiunea) de diabet zaharat (DZ) cuprinde un „grup”de boli caracterizate prin creşterea „zahărului” în sânge, creştere denumită  „hiperglicemie cronică”, adică o creştere urmată de menţinerea glicemiei peste limita superioară a normalului care antrenează o serie de perturbări la nivelul întregului organism. Această hiperglicemie cronică apare fie prin scăderea secreţiei de insulină din pancreas, fie prin perturbarea acţiunii insulinei la nivelul celulelor, iar uneori chiar prin acţiunea concomitentă a ambelor mecanisme.

În funcţie de mecanismul de producere există două tipuri principale de diabet zaharat: tip 1 şi tip 2.

DZ tip 1, apare atunci când organismul ajunge în situaţia de nu mai recunoaşte pancreasul endocrin ca pe un organ propriu. În acel moment sistemul imun produce autoanticorpi care vor distruge pancreasul endocrin având ca rezultat scăderea până la dispariţie a secreţiei de insulină.

DZ tip 2, spre deosebire de DZ tip 1, apare atunci când insulina secretată nu-şi poate îndeplini acţiunea datorită unui defect situat la nivelul receptorilor insulinici celulari.

Rezultatul final, în ambele forme, va fi acelaşi adică creşterea valorii glicemiei cu toate efectele acesteia.

La copil forma cea mai des întâlnită (peste 90% din cazuri) o reprezintă Diabetul Zaharat tip 1 (insulinodependent).

CUM DEPISTAM DIABETUL LA COPII

Semnele clinice clasice ale diabetului zaharat (cele pentru care este adus copilul la medic) sunt: poliurie (urinează mult), sete, polidipsie (bea multă apă), polifagie. Polifagia (consum crescut de alimente) este un semn care însă nu se întâlneşte la toţi copiii la debutul diabetului fiind uneori înlocuită cu lipsa poftei de mâncare.

Dacă diabetul nu a fost recunoscut în această fază şi nu se începe tratamentul, tabloul clinic se modifică, se produce scădere în greutate la care se asociază şi alte semne cum ar fi: astenie (oboseala marcată), dureri abdominale, vărsături, tulburări de vedere si chiar coma.

CAUZELE APARITIEI DIABETULUI

Factorii de mediu extern par să aibă un rol dublu in apariţia diabetului zaharat şi anume: pot fi declanşatori ai procesului autoimun iniţial (pe un anumit teren genetic) dar pot fi şi precipitanţi ai tabloului clinic adică grăbesc apariţia semnelor clinice care oricum ar fi apărut mai devreme sau mai târziu. În aceasta categorie a factorilor de mediu intră în discuţie mai ales virusurile şi alimentaţia artificială din perioada de sugar cu lapte de vacă.

Deasemenea exista si factorul genetic care poate favoriza declansarea diabetului. Riscul de aparitie a diabetului zaharat in randul copiilor bolnavilor de diabet este de 25 de ori mai ridicat fata de populatia generala.

CONSECINTELE DIABETULUI

Debutul propriu-zis al diabetului zaharat este foarte greu de precizat şi cu atât mai puţin factorii care declanşează această perturbare.

Începutul alterărilor metabolice nu se însoţeşte de nici un semn clinic care să atragă atenţia. Odată începute, alterările metabolice evoluează silenţios (săptămâni, luni sau chiar ani de zile) fără să atragă atenţia pacientului sau familiei acestuia că se întâmplă ceva cu el.

Netratat diabetul zaharat nu este compatibil cu viaţa! Dar cu o substituţie corectă copilul poate avea o creştere şi o dezvoltare normală o inserţie şcolară şi apoi socială normală putând desfaşura o activitate fizică şi intelectuală la fel ca orice individ nediabetic.

Zilnic trecem pe langă foarte mulţi pacienţi cu diabet zaharat fără să ştim că aceştia necesită o substituţie insulinică, că au un regim de viaţă foarte riguros ce presupune anumite restricţii fireşti: orar de masă fix de la o zi la alta, alimentaţie strictă în ceea ce priveşte cantitatea de alimente cu conţinut de glucide (hidraţi de carbon) ce poate fi consumată la o anumită masă, exerciţii fizice permise în anumite limite (în funcţie de valoare glicemiei) şi la numite ore ale zilei etc.

SOLUTII DE PREVENIRE SI TRATARE A DIABETULUI

În momentul comunicării familiei copilului diagnosticul de diabet zaharat suntem supuşi inevitabil la o sumedenie de întrebări de felul: De ce a apărut diabetul la copilul meu? Cine este de vină ? Ce trebuia sa fac să nu apară diabetul ?

Nu ne interesează trecutul sau de ce a apărut diabetul pentru că nu este nimeni vinovat, iar pe de altă parte nu mai putem face nimic ci trebuie să privim în faţă, in viitor, să „luptăm” cu tentaţiile pentru a-i asigura copilului un viitor neumbrit de riscul instalării complicaţiilor cronice.

Singura soluţie terapeutică dovedită de peste 90 de ani este substituţia insulinică. Adica să îi „dăm” copilului ceea ce îi lipseşte: insulina. O problemă o reprezintă calea de administrare a insulinei care din păcate la ora actuala se realizează numai prin injecţia de insulină înainte de fiecare masă principală plus una sau doua injecţii de insulină pentru a realiza insulinemia bazală sau prin pompă de insulină.

Ce trebuie să înţeleagă familia (atât părinţii cât şi copilul) din noţiunea de substituţie este că dozele de insulină nu sunt fixe de la o zi la alta ci se modifică în sensul creşterii sau scăderii în funcţie de rezultatele autocontrolului glicemic (determinarea glicemiei înainte de fiecare injecţie cu insulină). Pentru a obţine rezultatele dorite (adică glicemii „bune”) cantitatea de glucide consumată la masa de la aceeaşi oră trebuie să fie identică de la o zi la alta. Adică alimentele vor fi cântărite !

Pentru a obţine rezultatele scontate, familia copilului precum şi copilul vor fi educaţi (invăţaţi despre diabet) pentru a putea prelua la domiciliu sarcinile tratamentului. Educaţia medicală specifică reprezintă o latură a tratamentului în diabetul zaharat.

Debutul diabetului in perioada copilariei, ramane o necunoscuta asupra careia intreaga lume medicala se concentreaza.

DE RETINUT!

<<Prevenirea obezităţii presupune urmărirea indicilor somatometrici (greutatea şi talia) ai copilului, periodic, încă din perioada de sugar şi raportarea valorilor la cele ideale din nomogramele corespunzătoare vârstei şi sexului. Este foarte greşită concepţia pe care o auzim deseori promovată chiar şi de către unii medici care susţin că: “lasă-l în pace că slăbeşte pe măsură ce creşte”. Nimic mai fals.

Trebuie să înţelegem că celulele adipoase la copiii cu tendinţă la suprapondere şi obezitate suferă o multiplicare (înmulţire) a celulelor grase, iar numărul de celule grase pe care copilul le dobândeşte în jurul vârstei de 10 ani este definitiv! Adică un copil cu obezitate nu va scăpa de acele celule grase niciodată!

Este adevarat că diabetul zaharat este incurabil, deci nu poate fi vindecat, dar cu o substituţie corectă echilibrul metabolic poate fi obţinut şi ţinut „în frâu”.

Copilul diabetic, la fel ca oricare alt copil, nu trebuie privit ca un adult în miniatură. Spre deosebire de adult el se află într-o permanentă creştere şi dezvoltare, ce determină o instabilitate mult mai mare a echilibrului glicemic comparativ cu cel al adultului cu DZ şi deci impune o supraveghere foarte atentă atât din partea echipei medicale cât şi a familiei.

Odată stabilit diagnosticul, familia copilului cu DZ (părinţi, bunici) trebuie să se integreze în „echipa medicală” ce tratează copilul şi împreună cu aceştia să devină o „familie activă” în monitorizarea evoluţiei pentru a putea adopta decizii terapeutice prompte şi corecte.>> 

Medic primar pediatru,

Atestat in endocrinologie si diabet pediatric.

Clinica II Pediatrie „Bega”

UMF „Victor Babeş” Timişoara

Autor:

Denisa Dumitras

Studenta, Jurnalism an II, Universitatea ,,Tibiscus” Timisoara, Romania

Varianta in engleza a acestui articol o poti descarca aici : Obezitatea si diabetul in randul copiilor