- Mai ai ceva de spus? L-a întrebat judecătorul pe tânărul care tocmai fusese condamnat la 10 ani de închisoare.

- Da, mai am.

- Bine, i-a răspuns magistratul încuviințând din cap, spune!

- Domnule judecător, a început el pe un ton lamentat, cum puteți, cu conștiința împăcată, să mă trimiteți la închisoare?! Nu este drept!

Judecătorul și-a lăsat ochelarii pe nas, s-a uitat în jos către acuzat și l-a întrebat retoric:

- Nu este?

- Nu!

- Bine, argumentează!

- Nu este drept, spuse acuzatul apropiindu-se și mai mult, pentru că, din momentul în care m-am născut, familia mea, genele mele, educația mea, mediul în care am trăit și prietenii mei m-au predestinat unei vieți de infractor, fără ca eu să am posibilitatea de a alege. Era și este imposibil ca eu să devin altceva decât ceea ce sunt. Sunt la fel de responsabil pentru acțiunile mele cum este apa pentru direcția în care curge. Nu am avut posibilitatea de a opta când vine vorba de toate lucrurile pe care le-am făcut.

Judecătorul a rămas pe gânduri câteva clipe, după care s-a aplecat și, cu o atitudine debordantă, i-a vorbit direct:

- Ei bine, tinere, îți voi spune cum anume pot eu să te condamn la 10 ani de închisoare. Din momentul în care m-am născut, familia mea, genele mele, educația mea, mediul în care am trăit și toate câte s-au petrecut până acum în viața mea m-au forțat, fără ca eu să am posibilitatea de a alege, să fiu în poziția actuală și să te condamn la 10 ani de închisoare.

Sunetul ciocănelului lovindu-se de masă a răsunat în sala de judecată, instaurând o tăcere satisfăcătoare printre oamenii care priveau cum condamnatul este preluat de un ofițer de poliție.

Dilemă

Suntem noi, asemenea judecătorului și infractorului, produsul contextului în care am trăit, ținuți prizonieri într-o sferă a forțelor de predestinare a societății? Este viața noastră, de la ceea ce mâncăm la micul dejun până la persoana pe care o iubim, rezultatul inevitabil a ceva ce s-a petrecut în prealabil sau este rezultatul unei alegeri libere? Este adevărat ceea ce susține Arthur Schopenhauer că „tot ceea ce se întâmplă, de la cele mai mari lucruri până la cele mai mici, se întâmplă în mod necesar”, fără ca noi să ne exercităm concursul voinței de alegere?

„Devenim asemenea celor cu care ne bem cafeaua”, spune Andrei Roșu, campion mondial la ultratriatlon. Independent de potențialul tău, mediul va dicta întotdeauna ritmul în care te dezvolți: de la cultura în care ai fost crescut până la prieteniile pe care le-ai legat. Problema apare atunci când devii prins într-un anumit mod de a fi și de a te comporta. Atunci mediul nu va dicta doar ritmul, ci și tiparul și finalitatea dezvoltării tale.

Autonomia deciziilor

Adevărata putere interioară e dată de faptul că îți depășești condiția, în pofida neajunsurilor de care ești înconjurat. Adevărata putere se reflectă în alegerea anturajului, a modului în care îți strângi și îți păstrezi în jur oameni care te ridică mult peste ce ai fi în stare să faci și să fii de unul singur, nu care te țin prins intr-o mică bulă de confort imaginar. Adevărata putere constă în setea de autocunoaștere, abilitatea de a iniția schimbări, și de a lua decizii înțelepte pentru un scop bine determinat, pentru că, odată ce îți cunoști valorile, deciziile devin mai ușor de luat. Și, în definitiv, nu este viața un lanț coeziv de decizii?

O vorbă plină de franchețe sună în felul umător: „dacă nu îți place locul în care ești mută-te; nu ești un copac. În cap ai creier, iar în pantofi, picioare, așadar te poți îndrepta în orice direcție alegi.” Nu te naști învingător, cum nu te naști nici ratat, ci te naști cu capacități decizionale. „Eu nu sunt produsul circumstanțelor”, spunea Stephen Covey, „eu sunt produsul deciziilor mele.”

Surse:
1. Clifford Goldstein, „Viața fără limite”, Editura Viață și sănătate, București, 2013
2. www.Mayhem.ro
3. www.thedailypositive.com