Într-o zi l-a vizitat pe un comerciant din Hamburg, care avea o fată foarte drăguță, pe nume Frumtje. Moise s-a îndrăgostit numaidecât de ea, însă aceasta îl privea cu repulsie din cauza înfățișării sale.
Când vizita se apropia de sfârșit, Moise și-a luat inima în dinți și s-a dus la etaj, unde era camera fetei, în dorința de a schimba ultimele cuvinte cu ea. Frumusețea ei era intimidantă, iar el se zbătea în chinurile iadului văzând cum fata refuza până și să se uite la el. După câteva încercări de a lega o conversație, Moise a întrebat-o cu jumătate de gură: „Știi de ce căsătoriile se fac în cer?"
„Da”, a răspuns fata, cu ochii ațintiți în pământ. „Dar dumneavoastră știți de ce?” „Da, știu”, a răspuns el. „Vedeți, în cer, la nașterea fiecărui băiat, Domnul îl anunță care va fi fata cu care el se va căsători. Când m-am născut eu, mi s-a arătat viitoarea mea mireasă. Domnul mi-a zis: «Mireasa ta va fi cocoșată». Atunci am spus «O femeie cocoșată ar fi o tragedie. Doamne, dă-mi mie cocoașa și las-o pe ea să fie frumoasă».”
Fascinată de cuvintele lui, Frumtje și-a ridicat ochii din podea și i-a acordat atenție domnului Mendelssohn, iar mai târziu i-a acordat și mâna sa. Istoria atestă faptul că frumoasa fiică a negustorului i-a fost o soție credincioasă omului care a reușit să-i atingă inima.
Cuvintele = gânduri rostite
Cuvintele reprezintă eternizarea gândurilor. Odată rostite, cuvintele noastre sunt mai puternice decât gândurile noastre, întrucât nu vor mai influența doar viața noastră, a emițătorilor, ci și pe cea a receptorului sau receptorilor. Oamenii înțelepți sunt caracterizați de cuvintele pe care le rostesc. Sunt conștienți de importanța vorbelor care clădesc încrederea și părerea bună despre sine, care clădesc relații și posibilități. Ei spun cuvinte de afirmare, încurajare, iubire, acceptare și apreciere.
Configurația magică a cuvintelor
Doamnele și domnișoarele manifestă o nevoie vitală de cuvinte, complimente și declarații prin intermediul cărora se simt iubite, apreciate și unice. Dar câți mai știu cu adevărat să îmbrace cuvintele într-o formă magică? Ceea ce poate să ofere impresia unei propoziții cuceritoare se poate dovedi adesea un adevărat fiasco. Totuși, femeile nu au nevoie în mod special de fraze hiperbolice, siropoase și emfatice, ci de cuvinte izvorâte din inimă. Magia lor se ascunde în spatele naturaleții, sincerității și iubirii.
“Cuvintele au puterea de a vindeca sau de a distruge. Însă atunci când cuvintele sunt deopotrivă sincere și frumoase, pot să ne schimbe viața.” Buddha
Surse bibliogafice:
1. Petre Lascău, „Între zâmbet și suspin”
2 www.ursula-sandner.com