Nu vă supărați, unde găsesc un moment de respiro?

De multe ori te gândeşti că, probabil, mama ta te-a născut undeva în maşina salvării. Poate de aceea parcă eşti mereu pe drumuri. Drumul între casă şi şcoală, casă şi birou, casă şi sala de sport, casă şi ceainăria unde te vezi cu prietenii, casă şi locul unde faci voluntariat o dată pe săptămână. Şi dacă ar fi doar între două locuri ar fi bine. Dar uneori pleci dimineața de acasă şi te întorci abia seara târziu, după ce ai mai trecut prin 3-4 locuri şi singurul lucru pe care îţi doreşti să îl vezi este patul acela moale şi aşternuturile colorate. Şi cu capul pe pernă te gândeşti uneori (dacă nu ai adormit deja) oare unde s-a dus timpul tău. Ţi se pare că întreaga zi ţi-a scapat printre degete şi nu ai reuşit să faci mai nimic.

Problematica organizării timpului este una cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii se luptă cu găsirea unui timp liber pentru a face ordine prin casă, alţii cu eficientizarea timpului petrecut la birou sau cu atingerea ţelului mult dorit al oricărui student: cum să nu te prindă noaptea de dinaintea ultimului examen învăţând.

„Scrie logofete, scrie!“

Poate că primul lucru pe care ar trebui să îl faci înainte să începi căutarea acelui moment de respiro este să faci o analiză serioasă a felului în care îţi foloseşti timpul în fiecare zi. Ia un pix, o foaie şi notează: cât timp stai pe Facebook, blocat în trafic, având grijă de animalele tale din Farmville, urmărind un sezon din serialul preferat, făcând ordine în casă, gătind, stând la poveşti interminabile cu prietenii, făcând sport. După ce ai terminat lista (fii cât mai sincer cu tine), bifează care sunt acele domenii unde ai mai putea reduce timpul, pe care poate le-ai putea elimina complet sau pe care le-ai putea combina în vreun fel. Astfel poți face loc pentru alte lucruri mai importante.

Cine se scoală devreme...respiră mai mult

În perioada studenției, în care îmbinam lucrul cu şcoala, zilele mele începeau foarte devreme: la 3:00 sau 4:00 astfel încât să am timp pentru studiul meu devoţional, pentru a scrie un articol sau a mă documenta pentru un referat şi pentru a ajunge la cursul acela care începea la 8:00 fix şi la care fiecare prezență conta pentru examen. Eram mereu uimită de cât de lungă era ziua respectivă şi cât de multe lucruri reuşeam să realizez până la sfârşitul ei. Inclusiv o seară de poveşti cu prietenii.

Specialiştii spun că primele ore ale zilei, acelea în care mintea îți este foarte limpede ar trebui folosite pentru activitățile cele mai dificile şi solicitante. Cum ar fi proiectul pe care tot amâni să îl începi, cursurile care aşteaptă pe birou să fie citite, lucrarea de licenţă pe care încă nu ai început să o scrii. În primele ore ale zilei ţine-te departe de e-mail, telefon, Facebook şi concentrează-te doar pe lucrurile importante. Odată încheiate, vei putea să te bucuri în tihnă şi de ceva momente de respiro.

Un „Nu“ nu a omorât pe nimeni

A spune „nu“ este probabil unul dintre cele mai dificile lucruri. Fiecăruia dintre noi ne place statutul de om de treabă. Însă uneori, încercând să rezolvi problemele tuturor, rămâi cu responsabilităţile tale în urmă şi poate că trebuie să rămâi peste program pentru a le rezolva. Este drăguţ şi chiar recomandat să fii săritor, însă trebuie să înveţi şi să spui „nu“ din când în când. Acest lucru nu înseamnă că oamenii te vor aprecia sau plăcea mai puțin. Dacă aprecierea lor depinde doar de cât mult esti dispus să îi ajuți, s-ar putea să nu fie neapărat oamenii de care ai nevoie în jurul tău. Învață să spui „nu“ din când în când. În felul acesta poți avea timp pentru a spune „da“ unui moment de respiro.

Vorbeşte cu subiect şi predicat

De multe ori, o comunicare ineficientă conduce la o folosire ineficientă a timpului. Fiecare dintre noi am trecut prin situații în care a trebuit să oferim explicații suplimentare, să clarificăm mici conflicte apărute de nicăieri, simțindu-ne la sfârşitul zilei frustrați şi dominați de sentimentul că a fost o zi pierdută. Toate acestea pentru că atunci când nu transmiți un mesaj clar, cu subiect şi predicat, oamenii vor reveni cu întrebări la care va trebui să petreci mult timp răspunzând. În alte situații vor înțelege altceva şi va trebui să pierzi timpul clarificând şi rezolvând aşteptări neîmplinite.

Data viitoare cand ai de scris un e-mail, citeşte-l de câteva ori înainte de a apăsa butonul „send“ pentru a fi sigur că ai spus tot ce trebuia spus, într-o formă cât mai clară. Dacă e nevoie, fă-ți o listă cu tot ceea ce ai de spus înainte de a vorbi la telefon. Astfel vei fi sigur că nu ai uitat nimic şi nu mai trebuie să revii cu un al doilea telefon. În felul acesta nu respecți doar timpul tău dar şi timpul altora.

* * * * *

Momentele de respiro nu sunt nişte plante pe cale de dispariție. Mai degrabă seamănă cu ciocolata aceea ascunsă sub mormanul de hârtii şi cărți de pe birou pe care ai putea-o găsi foarte repede dacă ai face puțină ordine. Aşa că apucă-te de treabă şi apoi bucură-te de ciocolată!

Surse: www.andreirosu.org | www.huffingtonpost.com

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

adaugă o părere