- Stai puțin. Uite-o! De ce ai lăsat buzunarul din față deschis?
- Deschis? Nu l-am lăsat deschis, acolo pusesem banii. Oh, nu! I-am pierdut!
- Banii ca banii, dar unde sunt telefoanele? Erau tot aici în față.
După ce alergasem mai bine de 4 kilometri pe drumul de munte, pierdusem telefoanele și banii. Am început să mergem înapoi spre punctul de plecare, privind pe marginea șanțului, pe drum, prin gropi. Am oprit fiecare călător și mașină în parte. Nimeni nu văzuse nimic. Am continuat să le căutăm timp de două ore. Ne-am întors de două ori pe același drum. Cu cât trecea mai mult timp, cu atât devenea mai improbabil că le vom găsi. Continuam să sper într-o minune care întârzia să vină.
Am plecat de la munte fără să le găsim. A trecut o zi, două, trei, fără să primim vreun apel sau mesaj. Îmi pierdusem speranța că le vom mai găsi și mă resemnasem, deși nu încetam să mă rog în fiecare seară.
După o săptămână și jumătate primesc un apel pe numărul surorii mele.
- De ce nu răspunzi la telefon? m-a întrebat interlocutorul meu.
- Să răspund la telefon? Ce telefon? Nu mai am niciunul. Ai uitat că le-am pierdut?
- Tocmai te-am sunat pe numărul tău și funcționează.
Am închis conversația cu prietenul meu și am apelat vechiul număr pe care îl credeam pierdut. O voce de bărbat a răspuns. I-am explicat că acesta era telefonul meu pe care îl pierdusem cu o săptămână și jumătate în urmă, iar el a promis să mi-l înapoieze. Minune cu întârziere? Eu aș spune că a fost o minune exact la timp!
Răspuns la timpul hotărât de noi
În momentele în care căutam telefonul am trecut de la speranță, la furie, dezolare, necredință și în cele din urmă la resemnare. Nu înțelegeam de ce nu puteam să primesc un răspuns la rugăciune atunci, în acea zi, când totul ar fi fost atât de ușor de împlinit. Abia două săptămâni mai târziu am înțeles: căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre, și felul în care ne dorim noi ca El să acționeze nu sunt cele pe care El le alege.
Ca și în cazul lui Lazăr, întârzierea a intensificat minunea. Când pentru noi, oamenii, soluția pare imposibil de găsit și minunea pare imposibil de înfăptuit, atunci intervine Dumnezeu. La El totul este cu putință.
Dacă aș fi găsit telefonul în acea zi, desigur că m-aș fi bucurat și aș fi rostit o scurtă rugăciune de mulțumire, dar faptul că l-am primit două săptămâni mai târziu m-a învățat o lecție cu mult mai prețioasă: nimic nu e imposibil la Dumnezeu.
Așteptarea nu înseamnă lipsa răspunsului
Am luat timpul de așteptare drept un răspuns negativ. Poate că pur și simplu nu trebuia să mai găsesc acel telefon. Faptul că nu am primit un răspuns instantaneu m-a făcut să cred că rugăciunea mea a primit un răspuns negativ.
Rugăciunile noastre nu rămân neascultate, dar răspunsul nu va veni întotdeauna atunci când îl cerem noi ci atunci când Dumnezeu știe că este timpul potrivit. Poate te rogi de zile, săptămâni, luni sau chiar ani. Continuă să speri, răspunsul va veni la timpul hotărât de Dumnezeu. El va răspunde rugăciunilor și nevoilor noastre chiar și atunci când e vorba de pierderea unui telefon la munte, pe care crezi că nu o să-l mai găsești vreodată. Credința noastră în lucrurile mici, ne va întări speranța în așteptarea minunilor mari.
