„M-aş căsători cu tine, dar eşti prea bună pentru mine. Însă crede-mă, dacă mi-aş alege vreodată o soţie, tu ai fi aceea!”
Am citit aceste cuvinte în urmă cu peste 7 ani, într-o discuţie cu un el de care eram pur şi simplu obsedată. Târziu am realizat groapa în care mă ţineam singură captivă. Eram dependentă de o iluzie, şi trăiam cu şi pentru ea.
Atât de prinsă în capcană eram, că nu eram capabilă să văd că nişte vorbe nu ajută cu nimic, în absenţa faptelor. Băiatul despre care vă spun era „ceea ce eu cerusem de la Dumnezeu vreodată!” (aiurea, era exact contrariul, însă eu nu vedeam decât cuvintele! Nu degeaba se spune că femeile se îndrăgostesc de ceea ce aud, şi bărbaţii de ceea ce văd!)
La fiecare cuvânt „de slavă” adus mie, mă topeam ca îngheţata, crezând că tot ce spune el este ceea ce nu voi mai auzi niciodată de la un bărbat! Acum, între noi fie vorba, mă rog să nu mai aud vreodată cuvintele acelea. Ele nu ţin loc de fapte!
Cum stima de sine a multora dintre noi este adesea scăzută din cauza lipsei de respect, de încurajări şi valorizare din familiile de origine, ajungem să cădem în plasa iluzionării, pentru că vorbele unor bărbaţi ne fac să ne simţim importante (nu însă suficient de importante încât să renunţe la burlăcie, pentru a ne lua de soţii!)
Între „M-aş” şi „Vrei?” este o distanţă de ani lumină. Primul spune ceva despre ce ar vrea DACĂ tu ai fi aşa, aşa şi aşa, şi al doilea spune ceva despre DECIZIA sa referitoare la faptul că EŞTI aşa, aşa şi aşa.
Şi dacă nu EŞTI în 3 luni, 1 an, 2, 5, 7, (da, cam 7 ani a durat obsesia mea!) fii sigură că nu vei fi niciodată! Sau dacă vei fi, atunci tu vei avea deja 7 copii şi vei trăi fericită cu cel care a ŞTIUT că EŞTI, cu mult înainte de a vedea tu cât de potrivită te-a făcut Dumnezeu pentru el.
Draga mea, dragostea adevărată nu (doar) vorbeşte, ci demonstrează! Munceşte, nu dă ordine, şi nu aşteaptă schimbări de la tine, în absenţa schimbărilor venite din partea celuilalt! Doi oameni care se iubesc cu adevărat îşi cresc dragostea, asemeni unui copil, DUPĂ ce şi-au rezolvat problemele proprii, nu cer de la partener ceea ce ei înşişi nu posedă!
Iar când un bărbat îţi spune „Eşti prea bună pentru mine! Nu te merit!”, CREDE cu toată fiinţa ta! El ştie mai bine decât tine DE CE o spune. Crede şi mergi mai departe, nu încerca să-l schimbi sau să-l ajuţi să conştientizeze că şi tu ai defecte şi că de fapt vă potriviţi de minune, invocând celebrul dicton: „Cui pe cui de scoate!”
Se scoate, draga mea, dar după ce acele 2 cuie sunt independente de orice altceva, când se scot unul pe altul, fiind în acelaşi scaun! Adică... tu îl poţi ajuta pe el DOAR atunci când el este independent de orice lucru exterior şi profund dependent de Dumnezeu, şi atunci formaţi o echipă care luptă să aducă slavă Celui ce v-a creat.
Nu îl poţi ajuta însă atunci când el este dependent de alcool, droguri, relaţii, sex, şi câte şi mai câte, iar tu te aştepţi să fii aşa de „înţeleaptă” încât să-l vindeci şi să-l aduci pe calea cea dreaptă!
TU nu eşti Dumnezeu pentru el, şi nici el fiul risipitor pentru tine! Dă cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, şi ieşi din relaţii cu bărbaţi pentru care reprezinţi un exerciţiu de logică, bazat pe puterea lui „DACĂ... ATUNCI”!
Monica Berceanu
