Dacă te-aș întreba cine este persoana care ți-a influențat cel mai mult viața, ce mi-ai răspunde?

Ei bine, fiecare are în viața lui persoane de referință la care se raportează și care îi inspiră viața și acțiunile. În prima parte a vieții noastre acele persoane sunt de obicei părinții, bunicii, frații, iar abia mai târziu când creștem și devenim independenți, interacționăm indirect cu oameni care ne inspiră prin intermediul cărților sau lucrări ale lor. Cu toate acestea, persoane care ne influențează cel mai mult sunt acelea cu care avem o conexiune și o interacțiune directă și constantă. 

Pentru mine persoana care mi-a influențat cel mai mult viața și acțiunile a fost bunicul meu din partea tatălui.

Deși era un om cu doar șapte clase și o școală profesională deoarece nu și-a permis studii superioare, bunicul meu a reprezentat o influență impotantă în domeniul său de activitate prin inovațiile aduse, împreună cu toți colaboratorii de atunci, pentru întreprinderea la care a lucrat. Era un om citit, foarte cult și autodidact în mai multe domenii, avea plăcerea de a fi informat și de a înțelege lucrurile. Puteai purta o discuție cu el din aproape orice domeniu. Nu a avut mașină, dar a colindat toată țara. Obișnuia să meargă 6 km pe zi și să facă exerciții fizice, zilnic. Până la vârsta de 81 ani a urcat pe munte fiind îndrăgostit de acesta, până în ultimul moment. Șahul a fost una din pasiunile sale din tinerețe, participa la mici competiții, iar pensionar fiind mulți ani a fost activ la clubul de șah din Câmpina. Era unul din cei mai buni jucători din oraș. Puteai număra pe degete câți au reușit să îl bată, eu unul nu am reușit vreodată, după multiple încercări. Un om simplu și plin de dragoste, care nu se lăuda cu toate acestea, dar puteai să îți dai seama de valoarea lui chiar de la prima strângere de mână. Pentru toate acestea și multe altele, l-am apreciat și l-am luat ca exemplu personal. 

Din păcate, viața are un început și un sfârșit, iar în urmă cu puțin timp a decedat, la vârsta de 82 de ani. A fost și încă este un moment dureros. Cu toate acestea cred că cel mai bun lucru pe care îl pot face acum este să împărtășesc cu tine câteva din lecțiile pe care le-am învățat de la Bunu’ (așa cum familia îl spunea), predate fie prin vorbe, fie prin exemplu.

1. Lasă-i să strige..

Când aveam 12 ani mă plimbam cu bunicul meu pe unul din bulevardele orașului Câmpina. La un moment dat am trecut pe lângă un grup de copii de vârsta mea care au început să strige după mine și să râdă de faptul că mă plimb cu ”boșorogii” și nu mă joc cu copiii. Simțindu-mă ofensat am dat să ripostez. Eram roșu la față. În acel moment bunicul meu pune o mână pe umăr și cu un ton incredibil de calm, dar totuși ferm, mi-a spus: „Măi, nepoate, În viața asta atunci când un om te jignește este important să te uiți la ce fel de om este mai întâi. Dacă vezi că nu este cu nimic mai bun ca tine atunci fii liniștit, deoarece un lucru rău nu poate aduce nimic bun în viața unui om bun deja, iar dacă acel om este mai bun, în primul rând nu ar face asta. Dacă răspunzi te cobori la nivelul lor, iar destinația ta este vârful, Mihai! Lasă-i sa strige..”

2. Perseverența face diferența!

În jurul vârstei de 20 de ani, într-o altă plimbare, l-am întrebat: ”Bunule, dar tu de atâția ani mergi 6 km/zi, faci gimnastică zilnic, printre care 50 genuflexiuni, iar apoi mai joci și șah. Toate acestea zilnic. Cum poți să faci asta? Nu există nici măcar o zi în care nu ai chef?” Tace puțin, clipește o dată, iar după care, cu un zâmbet sugestiv, îmi spune: „În majoritatea zilelor nu am chef, mai ales de genuflexiunile alea (râde); eram puțin șocat, dar știi ce fac? Mă dau jos din pat și încep chiar cu ele. Primele sunt cele mai grele, iar apoi după ce mă încălzesc, nici dacă aș vrea să mă opresc nu mai pot. Știi tu vorba aceea... pofta vine mâncând (râde iar). Să știi că în viață perseverența face diferența! Poți avea talent cu carul, dar dacă nu este completat de muncă, talentul pleacă de la tine.”

3. Dă tot ce poți 

Plimbările de toamnă sunt frumoase în orașul Câmpina. Nu este foarte frig, iar vântul adie ușor printre razele destul de călduroase ale soarelui. În plimbările cu bunicul meu destul de mulți oameni îl opreau pe stradă să îi dea binețe și să se mai întrețină puțin la vorbă cu el. Era echilibrat în conversații. Nici omul nu se simțea gonit, dar nici eu că stă prea mult la vorbă. Într-una din zile un om bine îmbrăcat, avea în jur de 55 de ani, ne-a oprit și când a salutat și-a scos pălăria de pe cap în semn de respect și ușor s-a aplecat înainte: „Să trăiți, nea Costică! Ce mai faceți?”. După ce am stat de vorbă și omul s-a îndepărtat, l-am întrebat pe bunicul meu în legătură cu gestul observat mai devreme. El mi-a spus că el este Directorul de la Electrica la nivel de județ și unul din foștii ingineri  stagiari, pe vremea când el era muncitor specialist la PRAM Electrica. Pentru că bunicul nu avea studii superioare (a avut mereu regretul că tatăl său nu a depus toate eforturile pentru copiii ce i-a avut, asta deoarece erau dotați cu capacități serioase de a reuși la un nivel mult mai ridicat), nu putea ocupa funcții de conducere în cadrul întreprinderii. Dar era serios și oamenii știau asta, iar pe deasupra era meseriaș adevărat. De aceea, în preajma lui erau așa de multi ingineri stagiari pentru diverse perioade. A avut parte de un colectiv bun și în mod tradițional acolo erau trimiși oameni pentru formare profesională în domeniu practic pentru a aprofunda mici dar esențiale taine ale meseriei. Povesteam cu el și îmi enumera cu plăcere toți oamenii care au trecut prin mâna lui și care au ajuns bine într-un fel sau altul. De aici am învățat că indiferent de studiile pe care le ai, este important să dai tot ce poți în tot ceea ce faci, acolo unde te afli, iar excelența cu care faci lucrurile sigur va avea un impact la care nici măcar tu nu te aștepți.

4. Fă din munte, mișcare și călătorit cei mai buni prieteni ai tăi

Prima dată când am fost pe munte, bunicul meu era acolo cu noi. Aveam cinci ani și îmi aduc bine aminte cum se bucura de peisaj și de aerul curat. El se bucura cel mai mult dintre toți și din fericire fiind mai mereu lângă el, mi-a transmis această dragoste de a merge pe munte, chiar de atunci.  Mergea cu noi în toate excursiile și era îndrăgostit de frumusețiile naturii din țara noastră. Una din amintirile preferate este turul țării făcut împreună cu el, bunica și toată familia. O experiență minunată. Mereu ne sfătuia să facem din mișcare, munte și călătorit cei mai buni prieteni ai noștri și tare mă bucur că l-am ascultat.

5. Citește, citește, citește! 

Unul din lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult la Bunu este faptul că citea foarte mult. Biblioteca sa cuprindea peste 500 de carti și pe aproape toate le citise. Impresionant pentru un om fără studii superioare. Mereu îmi împrumuta cărți, iar în funcție de dificultate propunea și termenul de returnare. Dacă ripostam, îl auzeam: „Nepoate ! Atât îți ia să o citești. Nu îți spun degeaba! O aduci săptămâna viitoare”. Mereu avea acest sfat: „Citește și informează-te câte puțin din fiecare domeniu, pe lângă cel ales de tine. Dacă te duci undeva să ai și tu habar despre ce se vorbește și să poți purta o conversație aproape cu oricine de acolo”. 

6. Antrenează-ți mintea continuu

Ce m-a fascinat mereu la bunicul meu este că avea un ”mușchi” foarte puternic. Creierul. Mereu își punea mintea la treabă. Fie citea o carte, fie se uita la un documentar, fie meșterea prin casă, fie se delecta cu integrame sau Sudoku. Integramele și Sudoku erau preferatele sale, cumpăra mereu reviste de diverse niveluri, foarte puține nu a reușit să termine. Chiar și pe patul de moarte unchiul meu în ajuta să facă integrame. El îi citea fraza, iar bunuicul răspundea cu o acuratețe incredibilă. Impresionant pentru cei 82 de ani pe care îi avea.

7. Fermitatea își are locul ei 

O întâmplare pe care mi-a povestit-o bunica mea avea să îmi rămână lecție toată viața. Unchiul meu era ceva mai neascultător în perioada adolescenței, iar bunicul a reușit să îl îndrepte fără să îl lovească măcar. Într-o seară de vară l-a strigat să vină în casă că e târziu și va dormi pe afară dacă nu vine în acel moment, dar unchiul meu credea că glumește. Se pare că gluma s-a îngroșat, iar ușa casei nu s-a mai deschis preț de câteva ceasuri. Unchiul meu a petrecut câteva ore din noapte afară, sufiente încât să învețe lecția neascultării. De atunci, cine asculta la prima strigare? Bănuiesc că știți răspunsul deja. 

8. Se vede că nu ai făcut armata, măi nepoate!

Într-o ocazie, bunicul ne-a sunat, pe mine și pe tata, să ieșim la o plimbare. În acea ocazie am întârziat un minut. Atât tata, cât și el mă așteptau în fața blocului. În momentul în care am ajuns lângă ei, bunicul meu m-a țintit cu o privire ușor jucăușă, dar plină de sens: „Se vede că nu ai făcut armata, măi nepoate..” și râde. Am înțeles lecția totuși. Punctualitatea a devenit de atunci o valoare pe care o prețuiesc. 

9. Fii chibzuit cu banii 

Eram foarte mirat de faptul că cele mai noi televizoare de pe piață sau tot felul de aparaturi electronice pe care noi nu le aveam acasă, se găseau în casa lui. Nu știam niciodată cum face magia asta. Cum apărea ceva nou, hop, el îl avea înaintea tuturor. Într-o zi, băntuit de o curiozitate cruntă, îl întreb: „Cum reușești tu, bunu să ai mereu cele mai noi lucruri de pe piață în materie de tehnică?” schimbând canalul îmi spune: „Măi nepoate.. o viață am muncit și acum mă răsplătesc și eu pentru asta creându-mi un confort pe toate planurile. Când mă uit la un meci de tenis, vreau să îl văd la o calitate ridicată, dar îți mai spun ceva: Nu te întinde mai mult de cât ți-e plapuma! Eu așa fac. Îmi iau un lucru doar dacă mi-l permit și când mi-l permit. Sunt răbdător.” Așa a fost el mereu, un om strângător cu planuri bine definite și foarte darnic cu nepoții săi. În momentul morții sale, el deja avea banii puși de-o parte pentru demersurile legate de înmormântare. Ce pot spune mai mult? 

10. Arată-ți dragostea în gesturi mici, dar constante

Ultima plimbare cu el se întâmpla în martie 2018, deoarece la scurt timp avea să se îmbolnăvească și să moară. Mi-a luat ceva să îmi găsesc puterea și cuvintele pentru a comemora și a împărtăși cu tine poate cea mai frumoasă lecție primită de la el. Avea un bulevard preferat pe care nu îl ratam aproape niciodată. Este un bulevard liniștit, puțin circulat, ușor în pantă după care urca din nou la capătul celălalt. Plin cu castani, primăvara oferă un răsfăț ochilor prin florile ce cresc pe marginea drumului, vara este umbros, toamna un covor de frunze minunat și iarna un peisaj de poveste de unde se poate vedea Valea Prahovei. Plimbându-ne pe acest bulevard, la un moment dat încetinește și, privind la toporașii și ghioceii înfloriți, îmi spune: „Uite, măi Mihai! Floricelele acestea atât de mici cât sunt ele aduc o bucurie imensă sufletului. De fiecare dată când trec pe aici, fac pentru bunica un buchet mic și i-l duc, în acest fel ea știe că o prețuiesc. Gesturile mici și constante sunt cele care contează. Arată-ți dragostea prin lucruri mici și vei avea o soție și o familie fericită”. Sfat mai călduros ca acesta nu am primit niciodată. Această amintire îmi naște totdeauna o lacrimă în colțul unui ochi, iar dacă îmi doresc ceva este ca familia mea este să arate exact ca a lui. Sper să fie o lecție frumoasă și pentru tine.

Multe ar mai fi de spus, însă am ales lecțiile care pot fi valoroase și pentru tine. Probabil și în viața ta există persoane care au o influență pozitivă și le prețuiești în inima ta. Sfatul meu este să te bucuri cât mai mult de prezența lor și să prețuiești timpul pentrecut cu ele. Pot spune fericit că nu am regrete în privința bunicului meu deoarece m-am bucurat din plin de prezența sa în viața mea. Te provoc să meditezi în următoarele minute și să notezi pe o foaie câteva lecții pe care le-ai învățat de la una sau mai multe persoane prețioase pentru tine. 

Nu uita că totul este trecător, dar lecțiile și amintirile rămân. Bucurați-vă de toate!