Există dovezi care să susțină credința a milioane de oameni în învierea lui Hristos? A existat cu adevărat Hristos? Chiar a murit crucificat? A fost învierea un fapt real sau o farsă bine meșteșugită?
Veridicitatea creștinismului are la temelie evenimentul învierii lui Isus Hristos. Apostolul Pavel spune lămurit: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră.” (1 Corinteni 15:14) Apostolul Pavel ne oferă astfel un criteriu conform căruia putem analiza obiectiv în ce măsură creștinismul este sau nu adevărat.
A existat Isus cu adevărat?
De unde știm că Isus nu a fost pur și simplu un personaj legendar creat zeci de ani mai târziu? Există dovezi extra biblice care să susțină existența sa?
Josephus Flavius (A. D. 37 - 100) a fost un istoric evreu născut în Ierusalim, la patru ani după crucificarea lui Isus în același oraș. Datorită acestei apropieri de Isus în ce privește timpul și locul, scrierile sale pot fi considerate un martor ocular, deoarece acestea se referă la întreag fundalul cultural al epocii Noului Testament. El atestă viața și moartea lui Isus:
„Cam în timpul acesta s-a ridicat Isus, un om înțelept, căci el a fost un făcător de lucrări minunate, un învățător deosebit de la care oamenii primeau adevărul cu plăcere. El a atras de partea lui mulți dintre evrei, și mulți dintre neamuri. Și când Pilat, la sugestia fruntașilor noștri, l-a condamnat la moarte pe cruce, cei care l-au iubit de la început nu l-au părăsit. Și gruparea creștinilor numiți astfel după numele lui, nu s-a stins până în ziua de azi.” (Antichități, XVIII.33)
Lucian din Samosata, un satiric din secolul II, se referea batjocoritor la adresa lui Cristos și a creștinilor:
„Creștinii se închină unui om până în ziua de azi - distinsul personaj care a introdus ritualurile lor noi, și a fost răstignit din cauza aceasta. Vezi tu, aceste creaturi nechibzuite pornesc cu convingerea generală că ei sunt nemuritori pentru totdeauna, ceea ce explică disprețul morții și devotamentul lor voluntar, care sunt atât de comune printre ei; și apoi, primul lor legiuitor i-a convins că ei sunt toți frați, după ce s-au convertit, lepădându-se de zeii grecilor, închinându-se acelui înțelept crucificat și trăind după legile lui.” (The Death of Peregrine, 11-13)
Deși Lucian din Samostasa își bătea joc aici de primii creștini, el face câteva comentarii semnificative cu privire la fondatorul lor. El spune despre creștini că se închinau unui om „care a introdus ritualurile lor noi.“ Și deși adepții acestui om aveau o părere excelentă despre el, acesta i-a înfuriat pe mulți dintre contemporanii săi cu învățătura lui încât a fost crucificat din cauza aceasta.
Datorită dovezilor istorice (biblice și extra biblice) care confirmă existența lui Isus, sunt foarte puțini savanți care încearcă să susțină că Isus nu a trăit.
Bart Ehrman, savant remarcabil în studiul Noului Testament, este unul dintre cei mai cunoscuți sceptici din lume. Ehrman, specializat în studiul evangheliilor și al creștinismului timpuriu, afirmă realitatea existenței lui Isus, în cartea sa Did Jesus exist?: “În ciuda numeroaselor opinii, există mai multe puncte pe care aproape toți savanții din antichitate le susțin. Isus a fost un evreu, cunoscut a fi un predicator și învățător, care a fost răstignit (o formă romană de execuție), în Ierusalim, în timpul domniei împăratului roman Tiberius, când Pilat din Pont era guvernatorul Iudeii.”
Moartea lui Isus prin crucificare
Toate cele patru evanghelii din Noul Testament mărturisesc că Isus a fost crucificat. Evangheliile au fost scrise la 30-50 de ani după moartea lui Isus, acestea fiind considerate surse extrem de timpurii în studiul antichității. De asemenea există surse extra biblice pentru crucificarea lui Isus. Josephus spune „ Pilat, după ce a ascultat acuzația oamenilor de cel mai înalt rang dintre noi, l-a condamnat să fie răstignit.” (Josephus 1981, Volumul 9)
Tacitus, senator și istoric al Imperiului Roman, scrie: „Nero a fixat vina [a incendierii Romei] și a provocat cele mai violente torturi, asupra unei clase urâte pentru urâciunile lor, numiți creștini de către populație. Christus, de la care și-a avut originea numele, a suferit pedeapsa extremă în timpul domniei lui Tiberius, prin mâna unuia dintre procuratorii noștrii, Pilat din Pont.” (Tacitus 115)
S-a sugerat că Isus nu a murit pe cruce, ci pur și simplu a leșinat și mai târziu a fost reanimat. Cu toate acestea, cele mai strălucite minți medicale din trecut și din perioada modernă au demonstrat dincolo de orice îndoială că trauma fizică a lui Hristos a fost fatală. Romanii au fost foarte pricepuți în efectuarea răstignirii. Au perfecționat acesta tehnică timp de secole. Biciuirea, urmată de răstignire și străpungerea ulterioară a inimii de către unul dintre soldații romani pentru a asigura moartea, nu ar fi fost suportabile. Acesta este motivul pentru care oasele lui Isus nu au fost rupte, așa cum se obișnuia pentru a fi adusă o moarte mai rapidă.
Luând în considerare sursele istorice și procedeul crud al răstignirii, este cert că Isus a murit prin crucificare în primul secol.
Ucenicii au crezut în mod sincer că Isus a înviat din morți și că li s-a arătat viu
Ei nu numai că au proclamat că Isus a înviat, dar au crezut cu sinceritate că învierea a avut loc așa cum au demonstrat viețile lor transformate. Unsprezece surse timpurii dovedesc dorința apostolilor să sufere și să moară pentru credința lor în înviere (Luca, Pavel, Josephus, Clement din Roma, Clement din Alexandria, Policarp, Ignatius, Dionisius din Corint, Tertulian, Origen, și Hegesippus.) Din surse extra biblice știm că Iacov, fratele lui Isus a fost omorât cu pietre de Sanhedrin și că apostolul Pavel a fost decapitat în Roma sub conducerea lui Nero. (Josephus Antichități 20.9.1; Tertullian Scorpiace 15.)
Mulți oameni vor muri pentru ceea ce ei cred că este adevărat, dar nimeni nu suferă de bunăvoie și nu moare pentru ceea ce știe că este fals. Acest punct important nu trebuie confundat cu martirajul modern al celor care mor pentru convingerile lor religioase. A face această comparație este o analogie falsă. Gary Habermas și Michael Licona, doi savanți proeminenți în studiul evenimentului învierii lui Isus, în cartea The Case for the Resurrection of Jesus afirmă:
„Martirii moderni acționează numai din încrederea lor în convingerile pe care alții i-au învățat. Apostolii au murit pe baza propriei lor mărturii că l-au văzut personal pe Isus înviat. Martirii contemporani mor pentru ceea ce ei cred a fi adevărat. Ucenicii lui Isus au murit pentru ceea ce ei au știut că este adevărat sau fals.”
Habermas și Licona susțin că există un consens efectiv în rândul savanților care studiază învierea și anume că în urma morții lui Isus prin răstignire, ucenicii lui au crezut într-adevăr că el li s-a arătat înviat din morți.
S-a propus halucinația în masă ca o modalitate de a explica cum și de ce ucenicii ar fi putut pretinde că au experimentat faptul de a-l vedea pe Hristos viu după moartea lui. Cu siguranță halucinația este o posibilitate reală ca explicație pentru un incident izolat, două sau chiar trei. Însă halucinațiile în masă pentru un număr de peste 500 persoane (1 Corinteni 15:6) care l-au văzut pe Isus înviat la momente diferite, în locuri diferite și în moduri diferite nu pot fi o explicație rezonabilă.
Ucenicii erau triști și dezamăgiți când Hristos a murit. Deși au primit multe informații despre ceea ce va urma, ei nu au fost încă pe deplin conștienți că Hristos însuși va învia din morți în câteva zile. Acesta este motivul pentru care au fost atât de surprinși și nu au crezut inițial raportul că mormântul era gol și că învierea lui Isus a avut loc. Ei nu se așteptau să-l vadă pe Hristos. Deoarece așteptările constituie o componentă cheie a halucinațiilor, lipsa așteptării ucenicilor de a-l vedea pe Isus face și mai puțin probabilă această explicație propusă.
Pavel și-a schimbat brusc poziția față de creștinism într-o scurtă perioadă de timp
Apostolul Pavel, cunoscut sub numele de Saul din Tars înainte de a-L vedea pe Isus înviat, a fost un rabin evreu și un persecutor al creștinilor. Acțiunile lui dinaintea convertirii sunt descrise în cartea Faptele Apostolilor. Înainte de a deveni creștin, reputația lui Pavel era cunoscută în mod special pentru activitatea sa de persecutor al creștinilor. Nu numai că a avut loc o schimbare completă a convingerilor sale despre creștinism, ci el a predicat Evanghelia cu fermitate pentru tot restul vieții sale.
Mărturia lui Pavel în sine este un argument convingător pentru istoricitatea învierii lui Isus. Pavel era un evreu plin de zel pentru iudaism și îi persecuta pe creștini în mod deschis, predându-i fie omorâți cu pietre. Schimbarea bruscă pe care Pavel a expus-o prin experiența sa, în timpul căreia L-a întâlnit pe Isus după moartea sa, trebuie să aibă o explicație logică. Această schimbare a lui Pavel nu poate avea nicio altă explicație rezonabilă în afara veridicității relatării sale. Istorici timpurii, cum ar fi Luca, Clement din Roma, Policarp, Tertulian, Dionisie din Corint și Origen, confirmă acest lucru și adaugă că Pavel era dispus să sufere și chiar să moară pentru convingerile sale după ce el a devenit convins de învierea lui Isus.
Mormântul gol
Ar fi fost imposibil pentru creștinism să se extindă, dacă trupul lui Isus era încă în mormânt. Ar fi fost foarte ușor pentru autoritățile evreiești sau romane să deschidă mormântul și să expună cadavrul pentru ca toți să îl vadă, cu scopul de a distruge din fașă mișcarea creștină timpurie, care a fost o pacoste pentru ei. Dar nu au putut face acest lucru, deoarece nu a existat niciun cadavru. Dacă mormântul a avut un cadavru, de ce ar pretinde inamicii creștinilor că ucenicii au furat trupul? Aceasta este o recunoaștere implicită a faptului că mormântul era gol. Ar fi putut ucenicii să fure trupul în timpul nopții, în timp ce gărzile romane au adormit? Nu numai că nu este posibil, dar este cu totul ridicol. Cât de ușor ar fi fost pentru cineva să răpească cadavrul lui Isus? Soldații romani păzeau mormântul lui Hristos, la cererea autorităților evreiești care au apelat la Pilat. Acest lucru a fost făcut pentru a se asigura că trupul lui Isus nu va fi furat de ucenici. Tristetea și lașitatea ucenicilor indică imposibilitatea apariției unei bravade bruște a ucenicilor de confruntare cu soldații romani bine înarmați de la mormânt. Când luăm în considerare competența soldaților romani, nu se poate sugera că trupul a fost mutat pur și simplu în timpul nopții. Soldații romani au fost bine pregătiți și știau că eșecul lor de a păzi mormântul, ar avea ca rezultat cel mai probabil propriile lor decese.
Chiar putem să credem că ucenicii au furat și au ascuns trupul lui Isus, apoi au pretins că au avut aceste experiențe supranaturale, au scris despre toate acestea cu fervoare, au persistat în credința lor și chiar au murit pentru ceea ce știau că este o minciună?
Concluzie
Anthony Flew, renumitul filosof ateu convertit la teism, afirma: „Dovezile pentru înviere sunt mai bune decât cele pentru minunile revendicate în orice altă religie. Sunt remarcabil diferite în calitate și cantitate.“
Ideea învierii unei persoane decedate de trei zile, este foarte greu de acceptat într-o cultură dominată în principal de naturaliști care susțin că nimic nu poate avea loc în afara legilor naturii. Desigur, creștinii susțin ferm că Isus din Nazaret a înviat din morți trei zile după ce a fost crucificat. Unii cred acest fapt numai pe baza citirii Bibliei, însă alții citind Biblia au căutat să confirme credibilitatea istorică a acestor afirmații. Este important să evaluăm propriile noastre credințe prin analiza obiectivă a faptelor, pentru a vedea modul în care acestea consolidează sau contrazic viziunea noastră asupra lumii.
Surse:
https://worldviewofjesus.com/2013/02/03/minimal-facts-argument-for-the-resurrection-of-jesus-christ/
http://www.cltruth.com/2011/top-8-reasons-to-trust-the-resurrection-of-jesus-christ/#fnref-229-5
http://pleaseconvinceme.com/2013/the-minimal-facts-of-the-resurrection/#_ftn1
