Pentru prima săptămână din octombrie vă recomandăm două evenimente cu totul aparte:
Teatru: “Pescarul şi sufletul său”
Pe 1 octombrie, ora 19:30, la Teatrul Odeon va avea loc piesa de teatru intitulată “Pescarul şi sufletul său”, care are la bază un basm scris de Oscar Wilde. Un pescar iubeşte o sirenă, dar cum ei fac parte din lumi diferite, va trebui să aleagă între dragostea lui pentru sirenă şi suflet.
Oare ce va alege? “Textul nu este doar o poveste de iubire interzisă, ci și o meditaţie despre tensiunea trup-spirit, despre importanța inimii în construcția eului, despre ce ne aduce fericirea și salvarea.“ Mai multe detalii despre piesă puteţi găsi aici.
“Înapoi la argument” cu H. R. Patapievici și Evgheni Vodolazkin
Pe 6 octombrie, ora 19, la Humanitas Cişmigiu, H. R. Patapievici îl are ca invitat special la emisiunea “Înapoi la argument” pe Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai renumiţi scriitori ruşi contemporani. Este autorul câtorva romane care s-au bucurat de mare succes. Cel mai recent, “Laur”, este socotit „revelaţia literară” a anului 2013 în Rusia, fiind câştigătorul unor premii importante. Mai multe despre autor şi romanele sale, aici.