Binecunoscuta sintagmă „viața e o luptă” se probează întru totul. Viața e o luptă pentru îndeplinirea nevoilor fizice, materiale, intelectuale, sociale, dar și spirituale. Dintre cele spirituale, una se distinge prin modul ei absolut necesar de a fi satisfăcută, și anume nevoia de iertare.

Se spune că pe parcursul vieții risipim ani, iar pe patul de moarte cerșim clipe. Ei bine, nu doar clipele le cerșim, ci și iertarea, atât a celorlalți, cât și a lui Dumnezeu. De aceea, la moartea cuiva se exclamă ,,Dumnezeu să-l ierte”. Există considerentul acesta, unanim împărtășit, că omul, oricât de moral ar fi trăit, în preajma morții tot un păcătos rămâne; unul care simte nevoia de iertare pentru a se elibera și a dobândi pacea.

Iertarea divină. Cât este dispus Dumnezeu să ierte? Există limită?

Răspunsul nu este ușor și nici accesibil.

Despre procesul criminalilor de război de la Nurnberg s-a scris și s-a vorbit mult. Cu aproximativ 10 luni înainte de executarea sentinței capitale, maiorul Henry Gereke, un preot luteran de origine germană, a fost numit îndrumător spiritual pentru cei 15 condamnați la moarte. Acesta a organizat o serie de întâlniri în care le-a împărtășit Evanghelia. Pe parcursul întâlnirilor, unii dintre vinovați au cunoscut schimbări dramatice, iar unele din declarațiile lor sunt cutremurătoare.

Fritz Zankel, fost ministru al muncii în cel de-al treilea Reich, i-a spus lui Gereke atunci când acesta a intrat în celula sa: ,,Dumnezeu e milos și cu un păcătos ca mine”, după care și-a mărturisit păcatele. Gereke a confirmat că Fritz Zankel devenise un om absolut nou. Wilhelm Keitel, șeful înaltului comandament al armatei, citea Biblia când pastorul Gereke l-a vizitat în celula sa și l-a întâmpinat spunându-i: ,,Eu știu din această carte că Dumnezeu poate iubi și un păcătos ca mine.” Von Ribentrop, fost ministru de externe al Germaniei naziste, de la o atitudine rece și reticentă față de evanghelie, a început să se deschidă față de aceasta. Pe eșafod, el i-a zis pastorului Gereke: ,,Ne vom revedea!”.

Cât poate ierta Dumnezeu așadar? Nici nu ne putem imagina cât de mult! Preotul Galeriu afirma într-o emisiune televizată că ,,nu poate omul păcătui atât cât poate Dumnezeu ierta.” Războiul este capodopera răului, căci el însumează tot ce poate fi mai rău în lume: crime, violențe, foamete, deportări, dezastre, crize economice etc. Criminalii condamnați în procesul de la Nurnberg nu erau criminali de rând, ci criminali de război, având pe conștiință milioane de victime. Cu toate acestea, Dumnezeu este dispus să-i ierte și pe astfel de criminali. El Însuși mărturisește: ,,Pe cel ce va veni la Mine nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6, 37)

Iertarea umană

Iertarea este dificilă, periculoasă, dar și înălțătoare. Dificilă pentru că așa o percepe firea omului, periculoasă pentru că ne obligă să ne asumăm răspunderea pentru viitor și înălțătoare pentru că îi eliberăm pe ceilalți, dar mai ales ne eliberăm pe noi înșine de a nu deveni propriii sclavi.

Indiferent dacă vi se pare că persoana în cauză merită sau nu să fie iertată, iertați-o! Iertați-o pentru că până ce n-o veți face, persoana care v-a nedreptățit va deține controlul asupra existenței voastre. Ea nu va rămâne un factor negativ doar pentru trecutul vostru, ci se va extinde și asupra prezentului și vă va limita viitorul.

Alpiniștii nu cară cărămizi cu ei când escaladează muntele. Ar fi absurd. Iertând, îți vei elibera rucsacul inimii de mânie, ură și ranchiună și astfel, descărcat de poveri, vei putea avansa mai ușor și mai rapid. Procesul iertării îți conferă libertatea să te dezvolți și să devii persoana care ești în stare să fii, să ai un viitor mai strălucit și să te-ndrepți mai lesne către destinația pe care ți-ai propus-o. ,,Ura”, spunea Mahatma Ghandi, ,,te face tot mai mic, în timp ce iertarea te obligă să crești dincolo de limitele tale”.

Deseori credem că iertarea este în beneficiul celui vinovat. Însă nu este așa. Dimpotrivă. Iertarea lucrează spre binele celui care o acordă. Mabel Katz, promotoarea Terapiei Iertării în tradiția kahuna din Hawaii, spune următoarele: ,,Nimic nu poate vindeca mai bine sufletul, nu poate deschide mai multe uși și nu poate conduce la o creștere mai accelerată ca iertarea. Deși ne vine greu să iertăm, noi ne-am născut cu această abilitate. Din nefericire, atunci când am crescut, am fost programați și învățați să nu mai iertăm cu atâta ușurință.”

Care este prețul iertării și cine îl plătește? Cel care iartă sau cel care este iertat?

Viața demonstrează că un om suportă mai ușor pierderea unor lucruri materiale decât faptul că a fost călcat în picioare. Cu cât ispita revanșei este mai copleșitoare și cu cât eul cere răzbunare mai înverșunat, cu atât prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a ierta este mai scump. Și care este prețul de fapt? RĂSTIGNIREA EULUI. Acesta este cel mai mare și mai costitsitor preț pe care-l poate plăti cineva.

Dar cel care are nevoie de iertare? Nu are și el un preț de plătit? Desigur că are. Și acesta este, de asemenea, RĂSTIGNIREA EULUIL. Cine poate spune că e ușor să-ți ceri iertare? Cui îi este la îndemână să recunoască faptul că a greșit, faptul că în caracterul său sunt și umbre, sunt și defecte, sunt și slăbiciuni? Cui îi face plăcere să recunoască aceste realități? Nimănui. Iertarea nu e deloc facilă, iar pentru a o pretinde trebuie să-ți învingi orgoliul, să te umilești, să-ți răstignești eul.

Concluzii

Iertarea este îndemnul lui Dumnezeu. Temeiul pentru orice iertare se află în iubirea nemeritată pe care El ne-o poartă și de care dă dovadă constant, iar prin atitudinea noastră față de alții noi dovedim dacă ne-am însușit sau nu această iubire.

Dacă iertarea costă mult, cu atât mai mult costă lipsa ei. Deși pare cel mai greu și cel mai controversat act uman, ea este de o importanță capitală, ne aduce pacea mult râvnită, ne revigorează spiritul și ne oferă un nou start. Să ne amintim că Dumnezeu ne-a făcut o neprețuită făgăduință: ,,Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.” (Ezechiel 36, 26)