„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei.” - Majestatea Sa Regele Mihai I

Încă ne putem lăuda că suntem una dintre puținele țări care mai are rege, deși suveranitatea lui a fost renegată demult. Încă ne putem lăuda că suntem o monarhie, deși democrația practicată lasă de dorit. Însă, dacă stăm să reflectăm asupra oamenilor mari care s-au luptat pentru viitorul transformat în prezent, Majestatea Sa Regele Mihai I este singurul monarh din timpul celui de-al doilea război mondial care se mai află în viață și care încă mai poate depăna amintiri din acele vremuri.

Născut pe data de 25 octombrie 1921 la Sinaia, Majestatea Sa este fiul Regelui Carol al II-lea și a Reginei-Mamă Elena, prințesă a Greciei. La vârsta de nouă ani, Regele rămâne în grija tatălui său, Regina-mamă fiind trimisă în exil la Florența. Copil fiind, începe să se închidă în sine și să devină tot mai gânditor, singurele zile fericite pe care le mai avea fiind cele petrecute în compania mamei sale, în vacanțe de câteva zile permise o singură dată pe an.

Principele Moștenitor frecventează clasele unei școli private organizate la palat, unde are drept colegi copii aleși din toate colțurile țării și reprezentând toate categoriile sociale. În adolescență, Principele urmează cursuri de sport și își începe pregătirea militară, ajungând la vârsta de 16 ani sublocotenent în armata română.

În 1927, Regele Ferdinand, bunicul Majestății Sale moare, iar Principele Carol renunță la statutul de Principe Moștenitor, astfel că Principele Mihai urcă pe tron la numai 6 ani. Fiind minor, prerogativele sunt preluate de o Regență, domnia Regelui fiind astfel una formală și de scurtă durată.

În 1930, Carol al II-lea se întoarce în țară și, contrar angajamentului de a nu mai avea pretenții asupra tronului, se proclamă rege pe 8 iunie. Astfel, tânărului Mihai i se oferă titlul de Mare Voievod de Alba Iulia, un titlu inventat ad-hoc. Însă, după un deceniu petrecut pe tron, în septembrie 1940, Carol al II-lea este obligat de generalul Ion Antonescu să abdice în favoarea fiului său.

În vârstă de 18 ani, Mihai urcă din nou pe tron pentru șapte ani, neavând însă prea multă autoritate legală în afară de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline. Totuși, el este încoronat cu Coroana de Oțel și uns rege în catedrala patriarhală din București în septembrie 1940. În timpul celui de-al doilea război mondial, Regele participă activ la deciziile guvernului referitoare la acțiunile României și îi încurajează pe ostașii români aflați pe front.

Însă, pe fondul schimbărilor de pe scena teatrului de război, începând cu anul 1943, Regele dezvoltă o opoziție împotriva guvernului antonescian, luptând din răsputeri împotriva instaurării regimului comunist. La rândul său, atribuțiile îi sunt din ce în ce mai mult restrânse, potrivit strategiei politice de la Moscova. În cele din urmă, obligat de un grup de politicieni, Regele abdică în 1948, părăsind țara împreună cu familia.

În 1947, la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Regele o cunoaște pe Ana de Bourbon-Parma care îi devine soție în câteva luni și împreună au 5 fiice. Aflată în exil pentru mai bine de 50 de ani, familia regală locuiește în Grecia și Marea Britanie, stabilindu-se în final în Elveția. Pentru a se întreține, atât Regele cât și Principesa Ana nu se dau înapoi de la munca obișnuită, Regele fiind pilot de curse comerciale și lucrând într-un mic atelier de tâmplărie deschis de familie.

După căderea regimului comunist, monarhului îi este interzisă întoarcerea în țară de două ori. Totuși, când a reușit să revină în 1992, se estimează că aproximativ un milion de oameni au ieșit în stradă pentru a-l întâmpina. În 1997 îi este redată și cetățenia română, care îi fusese retrasă pentru aproximativ jumătate de secol odată cu plecarea în exil. Deși continuă să locuiască în Elveția, Regele a susținut mereu interesele României și a încurajat-o la schimbări benefice, dovedind atât în timpul domniei sale cât și după întoarcerea în atenția publică o mare iubire pentru patria care l-a respins.

„Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o împrumut de la copiii noștri.” - Majestatea Sa Regele Mihai I