Laila Ajjawi este vocea unei generații și a unei categorii sociale supuse stigmatizării, prejudecăților și unei constante atitudini de subjugare. Deși trăiește într-o țară care încurajează un astfel de comportament, Laila a înțeles că poate fi exemplul și motivația pentru ca și alte persoane ca ea să încurajeze o schimbare în gândirea colectivă.

Tânăra de 25 de ani locuiește în orașul Irbid din Iordania, trăind ca refugiat din Palestina încă de la naștere. Împreună cu familia ei locuiește într-o tabără de refugiați care este deseori suprapopulată și periculoasă, mai ales pentru fete și femei. Încă din școală, Laila a învățat din proprie experiență ce înseamnă discriminarea și batjocura, fiindu-i interzis de profesoare să poarte simboluri ale culturii palestiniene. Oamenii au încercat să îi inoculeze ideea cum că ar trebui să se rușineze de poporul și țara din care provine, dar mesajul lor nu a fost îndeajuns de puternic încât să o convingă.

După ce a terminat liceul, a vrut să urmeze mai departe niște cursuri de animații 3-D, dar costurile ar fi fost prea ridicate pentru părinți. Așa că familia a împrumutat bani și a trimis-o la Universitatea Yarmouk, o universitate locală, unde a studiat fizică biomedicală. Cu toate acestea, Laila a dovedit un talent înnăscut pentru tot ce înseamnă artă grafică, fapt care i-a adus nenumărate premii și adepți pe rețelele de socializare.

Crescând într-o societate în care femeile sunt văzute doar ca pe niște obiecte și unde, deși ele au dreptul la vot și la educație, li le sunt încălcate zeci de alte drepturi, tânăra a decis să încerce să transmită propriul mesaj prin arta ei. Astfel, ea a început să picteze pereții clădirilor din oraș cu graffiti, acesta reprezentând deseori lucruri dragi ei, precum un cal, sau mesaje menite să ajute la emanciparea femeii și la tolerarea diversității.

„Arta stradală este oferită în general de băieți și bărbați, dar ce este rău în a fi femeie și a face același lucru?”, afirmă Laila plină de încredere în sine.

În cultura și societatea din care provine, femeile sunt reprezentate într-un procent foarte mic în clasa muncitoare și se lovesc de tot felul de inegalități. Cetățenia copiilor lor se poate obține doar dacă acestea se mărită cu bărbați cetățeni ai Iordaniei; în caz contrar copiii nu ar putea beneficia de dreptul la servicii medicale sau educație. Cei care nu dețin cetățenia nu au dreptul nici la munca în sectoarele publice, nu au voie să practice anumite profesii și au nevoie de un permis de ședere pentru a locui în țară. Dacă o femeie este violată de un bărbat, acesta poate scăpa ușor de pedeapsă dacă se căsătorește cu ea, iar violul conjugal nu reprezintă o infracțiune. Potrivit unui sondaj organizat de UNICEF în 2009, 90% dintre femei sunt de părere că există circumstanțe favorabile în care un bărbat este intitulat să își bată soția.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care Laila dorește să le abordeze prin desenele ce îi ies din mână. Însă cu toată această încumetare, are câteva reguli stricte pe care le respectă. Nu desenează niciodată pe pereții clădirilor publice sau private înainte de a cere consimțământul proprietarilor, nu portretizează niciodată trupul unei femei în desenele ei, și nu desenează niciodată singură în public. Ca femeie, este periculos să mergi singură în public și mai ales să desenezi pereții orașului de una singură. De aceea, toate activitățile ei sunt coordonate prin ONG-ul din care ea însăși face parte, numit Women on Walls (Femei pe pereți).

„Arta stradală este oferită în general de băieți și bărbați, dar ce este rău în a fi femeie și a face același lucru?”, afirmă Laila plină de încredere în sine. Ea își dorește ca energia și entuziasmul ei să transpară din pereții pe care îi desenează către oameni. Deși în unele situații graffiti-ul poate fi considerat o formă de vandalism, artista și-a găsit propria cale de a dezminți presupunerile pe care cultura în care trăiește le face cu privire la femei. „Mass-media încearcă să propage ideea conform căreia fetele și femeile nu-și pot lua singure viața în mâini. Însă eu vreau să devin parte a unei mass-media care îi ajută pe oameni să se schimbe. Știu că viitorul meu nu va fi unul ușor de înfruntat. Dar cred cu tărie că educarea unei femei înseamnă educarea unei întregi societăți.”