Nu de puține ori ai avut tendința de a te închide în tine, în urma unor evenimente nefavorabile. Poate că ai primit vești nu tocmai bune cu privire la serviciul tău, poate că s-a ivit vreun conflict între tine și o persoană. Ai impresia că diferiți factori exteriori stau la baza nevoii de retragere și de izolare. Crezi că refugiul este un borcan magic, cu un capac protector, ce nu va permite pătrunderea realității dureroase. Speri ca acel „afară” să rămână în afară.

Cu siguranță ai afirmat în astfel de momente sau poate încă mai afirmi că îți dorești să pleci departe, să fii singur, să nu mai auzi de nimeni și de nimic. Dar oare te-ai întrebat dacă vei mai fi tu, în fuga aceasta de realitate? Te-ai întrebat dacă închiderea în sine are vreun efect benefic asupra vieții tale?

Nu am menționat în zadar, mai sus, faptul că există impresia factorilor exteriori. Există senzația că aceștia alcătuiesc temelia izolării tale. Ei bine, e doar o impresie. Adevărul pentru care ai ales această închidere în sine este altul.

Atunci când te retragi, începi să devii necomunicativ și te amăgești spunându-ți că e mult mai bine așa. Crezi că e armonie, crezi că e o plăcere pentru suflet să fii cât mai distant de ceea ce se întâmplă în exteriorul tău. Dacă te întreabă cineva de ce ai ales izolarea, îi răspunzi că nu găsești în jurul tău persoane pe aceeași lungime de undă, care să te înțeleagă. Îi răspunzi că ai parte de fel și fel de probleme venite din exterior și că nu îți găsești locul în această lume haotică. Așadar, dai întotdeauna vina pe realitatea exterioară.

În interior ai senzația că e pace, însă e frământare. În interior crezi că e împăcare, însă e dezechilibru. Ai răni care îți par cicatrizate, dar ele supură. Picură neînțelesul din suflet și zvâcnesc întrebările fără de răspuns. Se izbesc de capul inimii neîncrederea și neiubirea. Acestea dor. Fugi de realitate, dar te închizi în tine și nici nu îți imaginezi că ferecarea e cauzată de numeroase plăgi. Treptat, devii altcineva.

Ceea ce nu ai observat până în prezent este faptul că închiderea în sine se naște din propriile poticniri. Nu ceilalți sunt responsabili pentru închiderea și pentru fuga ta de realitate, ci tu ești responsabil. Tu alegi ceea ce se întâmplă, acolo, înlăuntrul tău. În casa din tine.

Dacă în acea casă din tine sunt neiertări, neacceptări, revolte, frici străpungătoare și neliniști – fă curat. Dacă în acea casă din tine se află multă îndoială și în loc de visuri sunt descumpăniri – îndepărtează-le. Închiderea în sine scoate tot ceea ce e mai vital. Îl scoate pe om din el însuși și acesta se pierde printre confuzii lemnoase.

Renunță la închiderea în sine și dă-ți șansa de a demonstra cine ești cu adevărat. Dă-ți șansa de a-ți demonstra ce poți realiza. Așază-te în salcâmii din tine, nu în cotloanele amintirilor de pelin.

Încearcă să privești dincolo de evenimentele exterioare și dincolo de problemele întâmpinate.

Realitatea din tine este cea care contează. Închiderea în sine este anestezie pentru trăire. Nu mai simți că trăiești în momentele de izolare.

Fii deschis și nu te dărui cumplitei interiorizări. În viață, nu da bir cu fugiții prin această închidere. În viață rămâi, iubește-te și iubește. Luptă și experimentează, căci mari comori se ascund într-o izbândă. Fii deschis la tot ce e nou. A fi retras nu e o soluție, ci e o stare sufletească apăsătoare. Desprinzându-te de refugiu, te vei găsi. Atunci vei trăi cu adevărat.