Fii prezent!

Ce ai facut aseară? Ce-ai făcut la examen? Ce-ai făcut la serviciu?  Ce faci în weekend? Ce faci la vară?

Ce faci? O întrebare pe care o adresăm și care ni se adresează zilnic, obsedant de frecvent, pentru că societatea modernă vrea … să faci! Să spui ce a făcut! Să arăți ce ai făcut! Dar prea puțini te întreabă: Cum te-ai simțit? Ce e în sufletul tău?

 

Plecăm grăbiți dis de dimineață până seara târziu de acasă, la școală sau la muncă, și iar la cursuri, și iar acasă și apoi din nou în oraș și apoi din nou acasă, bifând activități una după alta și când tragem linie nu putem răspunde decât la întrebarea “ce-am făcut”, pentru că de fapt nu știm cum am făcut, de ce și cum ne-am simțit în toată această goană. Ne grăbim să ne trăim viețile, fără să ne bucurăm de fiecare experiență în parte pentru că suntem cu gândul la ce mai avem de făcut. Suntem bombardați cu ideea că a avea atenție distributivă, a fi multifuncționali, a face multe lucruri în timp cât mai scurt este dovada eficienței, calea sigură spre succes sau spre împlinire. Chiar așa?

 

Ce culoare are peretele din spatele tău? A ce miroase în locul în care ești? Cam câte grade estimezi că sunt afară? Ți-e frig sau prea cald? Corpul tău e bine? Și ce culoare au ochii persoanei de lângă tine? Ce face ea? Și ce gust avea mâncarea pe care ai consumat-o la ultima masă? Mai știi ce ai mâncat? Când ai admirat ultima data o plantă, o clădire, o persoana, când te-ai privit cu atenție pe tine? Când ai stat pe un scaun la geam să observi lumea sau cerul? Când te-ai bucurat ultima data de parfumul pe care îl folosești zi de zi? Să închizi ochii și doar să îi simți mireasma? Când ai ascultat ultima dată bâzâitul unei albine sau când te-ai bucurat cu adevărat de o strângere de mână? Simțurile tale…toate cele cinci – văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil - toate sunt ale tale și dacă ești sănătos, bucură-te de fiecare în parte!

Fii prezent în viața ta, trăiește conștient, acționeză și bucură-te de ceea ce faci! Te întrebi de ce sunt zile despre care nu-ți mai amintești ce ai făcut și altele despre care amintirile sunt atât de vii? Pentru că în prima ocazie nu ai fost cu adevărat prezent în ceea ce ai trăit. Erai acolo, dar nu erai conștient, nu erai atent, nu erai implicat, ci doar preocupat să bifezi. Și apoi te miri că nu mai știi ce ai învățat pentru ultimul test sau că nici măcar nu îți amintești ce haine ai purtat ieri sau când ai râs ultima dată cu poftă. Nu mai știi…pentru că tu nu erai acolo. Mintea ta zbura la ce urma să faci sau la ce ai făcut în trecut. Adesea ești oriunde altundeva, dar nu aici, nu în prezent, nu prezent în viața ta.

Ia-ți timp să observi ce se întâmplă cu tine, cum te simți, ce e în jurul tău. Există din ce în ce mai multe dovezi că viețile noastre haotice, sub presiune și stres ne fac rău fizic, psihologic, relațional. Mulți oameni au probleme de sănătate fizică și mentală pe care le-ar putea reduce doar încetinind ritmul, meditând mai mult, respirând conștient și trăind în prezent. Poate ți se pare că e ceva banal sau prea simplu, dar recunoaște: de câte ori ți-a zburat gândul la alte lucruri în ultimele două minute de când ai început să citești acest articol. Mai știi ce titlu are?

Fii prezent! Nu e așa ușor precum pare, e un efort conștient, ai nevoie de concentrare și de de exercițiu, dar dacă încerci asta,  te vei bucura de rezultate.

Care sunt beneficiile dacă alegi să trăiești conștient, în prezent? Reduci stresul, controlezi mai bine emoțiile, în special pe cele negative, le valorifici mai mult pe cele pozitive, te calmezi, vorbești mai atent, mai așezat, îți îmbunătățești capacitatea de relaționare, te bucuri mai mult de ce asculți, de ce mănănci, de ce miroși, te concentrezi mai ușor, îți întărești memoria, îți păstrezi conexiunea cu tine și cu divinitatea.

 

Fii recunoscător pentru ceea ce faci, dar și pentru ceea ce ești. Dar mai ales fii recunoscător că ești …și fii prezent!

 

 

 

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

9.5

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere