Poate că au trecut și peste tine anii când mama îți spunea că dacă iei o notă bună la școală, vei fi recompensat cu o haină sau o jucărie frumoasă. Poate și tu ai fost ademenit că dacă “spui frumos poezia”,  primești după serbare o prăjitură. Poate și tu ai fost învățat că dacă te porți amabil într-o vizită, săptămâna următoare ai voie să te uiți mai mult la televizor, sau dacă stai cuminte singur acasă, când vine mama, îți aduce ceva bun. 

Dar azi… nimeni nu vine cu o recompensă imediat ce am făcut un lucru bun și azi tot mai rar suntem convinși că “după faptă, și răsplată”. Și dacă se întâmplă ca cei din jur să nu ne mai recompenseze așa cum mintea noastră s-a obișnuit, o facem noi. Avem noi grijă să ne răsplătim eforturile, cu jucăria sau gadgetul nou, cu o masă copioasă, ori un desert preferat, cu o relaxare scumpă…pentru că “merităm și noi să fim răsfățați”. 

Dar oare putem face ce este bine, putem face ce este corect, putem face ce este necesar și poate chiar obligatoriu, fără să așteptăm în schimb, pe loc, o recompensă?

Pentru a ne adapta mai bine la condițiile vieții de adult avem nevoie să exersăm și să învățăm autocontrolul, și o componentă a acestuia este amânarea recompensei. 

Există o tendință în societatea noastră de a considera autocontrolul ca o trăsătură personală, ceva ce oamenii au moștenit genetic în grade diferite, iar acțiunile nebunești sunt puse pe seama slăbiciunii voinței. Dar nu e chiar așa. S-a dovedit și puteți să vă dovediți și voi, că voința se poate educa, se poate amâna recompensa și astfel autocontrolul se dezvoltă. 

Psihologul Walter Mischel și colaboratorii săi au arătat cum funcționează mecanismul de autocontrol și au demonstrat că acesta depinde de un set de abilități care pot fi învățate. Experimentele lor sunt binecunoscute. Ați auzit și ați citit cu siguranță despre copiii ademeniți cu dulciuri marshmallow care au fost supuși diverselor provocări pentru a li se testa autocontrolul, mai exact s-a verificat timpul cât pot rezista ispitei, sub promisiunea unei recompense mai mari. Rezultatele studiilor lor sugerează că pot exista anumite strategii pentru amânarea recompensei și obținerea unei perspective pe termen lung. 

O astfel de strategie ar implica mutarea concentrării gândurilor și imaginilor de la plăcerea recompensei amânate la proprietăți mai puțin corelate cu emoțiile. Mai exact,  copiii cărora li se spunea să-și imagineze gustul și savoarea bezelei cedau mai repede tentației de a o mânca, decât cei cărora li se spunea să-și imagineze că respectiva bezea este un nor pufos.

O altă strategie dovedită de experimentele cu copii, a scos în evidență că un gând pozitiv poate duce la amânarea recompensei, pe când un gând negativ scurtează așteptarea. Cum au ajuns la această concluzie? Copiii erau împărțiți în două grupuri. Unora li se cerea ca în timp ce privesc bezelele, până să le mănânce, să se gândească la un moment trist din viața lor, adică accidentul căderii din leagăn; în procent mare, copiii aceștia au mâncat repede dulcele, fără să aștepte recompensa mai mare. Ceilalți, care nu aveau această sarcină suplimentară, au rezistat mai mult tentației. 

Dar destul despre copiii din experimentele psihologilor….ce facem noi? 

Ce alegi tu? 

Dacă ai avea de ales între un milion de euro pe care să-l primești peste 10 ani și 10.000 euro azi, ce ai alege? Poate spui că aceasta oricum nu se întâmplă și nu are rost să te gândești la așa ceva, dar mecanismul de gândire este același ca cel din exemplele următoare, care cu siguranță sunt mai realiste. 

Dacă azi ai de ales între a ieși seară de seară cu prietenii și a avea peste cinci ani un loc de muncă prost plătit sau între a aloca mai mult timp studiului și peste ani să ai un loc de muncă unde să fii recompensat financiar mai bine, ce alegi?

Dacă ai avea de ales între a fi azi cea mai dorită fată de către băieții din cartier, mai ales pentru “disponibilitatea” ta, dar peste ani faima aceasta să te facă nerespectată de mai toată lumea care te cunoaște, inclusiv de soțul tău, și între a fi considerată azi conservatoare și demodată, dar peste ani să ai un soț care să te iubească, ce ai alege?  

E nevoie de voință și de o gândire clară, uneori e nevoie chiar de ajutor din afară, pentru a reuși să amânăm recompensa și să facem din aceasta un pas mare spre ceea ce numim autocontrol. Țineți cont că satisfacția vine în timp, mai ales dacă avem în vedere un proiect de viață, pe termen mai lung.

Poate azi nu-ți mai aduce mama o jucărie dacă mergi zi de zi la cursuri, nici bunica ceva dulce dacă ești amabil cu cei din jur, nici tata nu te mai scoate la meci dacă ai luat examenul…dar asta nu înseamnă că nu trebuie să faci toate astea.  

Recompensa va veni, mai târziu și mai mare!  

Ce zici, poți aștepta?