Urmăresc de câteva zile cu interes discuțiile iscate de videoclipul realizat de trupa TAXI. Datorită numărului mare de persoane publice care apar în videoclip, acesta pare a fi mai mult o campanie serioasă de comunicare decât o simplă melodie. Reacțiile nu au întârziat să apară, cele mai multe dintre ele fiind dezamăgitoare.

Sunt de acord cu Moise Guran, în privința faptului că „mesajul e puternic,“ și că acesta „poate fi înţeles stricto-sensu anti-Catedrală de toată lumea, sau mai subtil, cu smerenia, de elite.“ Problema e că românul de rând nu este atât de obișnuit cu subtilitățile și este extrem de suspicios. Și chiar dacă mesajul nu ar fi doar despre smerenie, ci ar fi o poziție clară împotriva construirii unei Catedrale imense, de ce deranjează atât de mult exprimarea unei opinii în privința treburilor bisericești?

Probabil pentru că românii sunt extrem de sensibili în privința chestionării oricărui aspect religios, mai ales atunci când e vorba de religia personală. Mai mult, generația actuală este atât de fragilă intelectual încât nu poate suporta un argument contradictoriu fără ca acesta să îi determine să se refugieze în propriile sentimente rănite. Reacțiile pline de ură împotriva mesajului trupei Taxi și a celor care apar în videoclip nu fac decât să demonstreze ideea transmisă de versurile melodiei: românului îi lipsește smerenia - smerenia intelectuală, care nu trebuie să lipsească nici din dialogurile religioase.

Pe de altă parte, speriați de valul de ură, unele persoane din videoclip au început să se scuze prin articole sau pe paginile lor de facebook explicându-și implicarea, denunțând orice intenție de a transmite un mesaj anti-Catedrală, și-au reafirmat panicați credința ortodoxă, iar alții (Grigore Leșe, în acest caz) au decis să se lepede de fapta lor, dorind să fie eliminați din videoclip. Din nou, regretabil.

Și da, Dumnezeu preferă lemnul. Și cuiele. Le-a preferat acum două milenii, tocmai pentru ca omul să realizeze că smerenia nu este suficientă, nu orice cale duce la El și nu orice închinare este primită.

Nu unde Îl găsim pe Dumnezeu, ci cum?

Dincolo de orgoliile religioase rănite și de intenția reală a persoanelor implicate în crearea acestui videoclip, problema cea mai importantă, deschisă de acest incident mediatic, este discuția despre preferințele reale a lui Dumnezeu. Ce preferă Dumnezeu? Mircea Badea este de părere că „a pretinde că ştii ce preferă Dumnezeu şi să te prefaci modest, mi se pare ipocrit şi penibil.“ Fals. Preferințele lui Dumnezeu în privința închinării sunt foarte clar exprimate în Scripturi.

Importanța locului de închinare a fost foarte clar soluționată de Isus: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl. Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.“ (Ioan 4:23, 24 NTR)

Dumnezeu nu preferă locuri de închinare. Dumnezeu preferă adevărul. Dumnezeu preferă închinătorii preocupați de adevăr. Atunci când cauți pe Dumnezeu, El preferă să știi măcar câteva lucruri esențiale în privința închinării: că nu există alt Mijlocitor între om și Dumnezeu decât Isus Hristos (1 Timotei 2:5), că numai El poate ierta păcatele (Evanghelia după Marcu 2:5-7). Dumnezeu preferă să nu te închini niciunui lucru sau ființe în afară de El (Cartea Exodului 20:2-5). Pe scurt, Dumnezeu preferă să te interesezi de ceea ce preferă El înainte să I te închini sau să Îi iei apărarea, mânat de un zel superficial.

Și da, Dumnezeu preferă lemnul. Și cuiele. Le-a preferat acum două milenii, tocmai pentru ca omul să realizeze că smerenia nu este suficientă, nu orice cale duce la El și nu orice închinare este primită.