Se întâmplă uneori în viaţă să auzim de la alţii despre anumite activităţi sau obiceiuri care ar creşte considerabil calitatea vieţii noastre dacă am lua hotărârea să le practicăm. Din diverse motive însă, alegem să acceptam informaţia, să fim de acord cu ea şi nu o punem niciodată în practică.
A trecut aproape un an de când m-am apucat de alergat. Aveam prieteni care practicau acest sport, care îl promovau şi îmi vorbeau de beneficiile acestuia. Îmi spuneam însă că fac destul sport, că alergatul e plictisitor, că nu poate fi aşa greu…într-un cuvânt: motive. Datorită unui anumit context am început să alerg. Ţinta: terminarea unui maraton. Timpul de antrenament: 4 luni. Alergarea a 42Km era o utopie, o ţintă imposibil de atins, ţinând cont că nu alergasem, până atunci, mai mult de 1km. Nu am reuşit să particip la maraton, din motive mai mult sau mai puţin obiective. Am terminat însă primul meu semi-maraton şi am aflat astfel că vorba „unde-i voinţă e şi putinţă” este cât se poate de adevărată.
E interesant cât de mult se chinuie mintea noastră să ne ţină în zona de confort. Primul meu antrenament nu a avut decât 2 km, dar parcă nici acum nu-mi vine să cred că l-am terminat, când privesc în urmă. Am constatat, de-a lungul pregătirii, că cea mai grea parte nu e să parcurgi distanţa propriu-zisa; provocarea constă în a te hotărî să alergi şi în a-ţi lua timp pentru aceasta. Beneficiile fizice şi psihice ale alergatului – dezvoltarea inimii, plămânilor, muşchilor, starea de bine, eficienţa sporită, scăparea de kilogramele în plus etc. – nu sunt principalele avantaje ale acestuia. Nu! Ceea ce face din alergat un sport ce trebuie practicat şi promovat este ceea ce înveţi cu privire la viaţă. E vorba despre lecţiile pe care alergatul ţi le predă: hotărâre, perseverenţă, disciplină, ieşirea din zona de confort, depăşirea limitelor, etc. E un sentiment extraordinar să intri în casă după 5, 8, 16 km şi să te gândeşti că ai reuşit şi de data asta. Nu iţi mai aminteşti cât de greu a fost, de câte ori ai vrut să te opreşti ci îţi rămâne în minte doar bucuria că ai reuşit. Te bucuri doar de faptul că nu ai renunţat, că ai pus pas după pas…şi pas după pas…
Depinde de fiecare cum se prezintă la acest capitol. Cunosc persoane care după 3 luni de antrenament au alergat un maraton. Cunosc însă şi altele care se forţează maxim şi de abia reuşesc să alerge 5 km. Ritmul dezvoltării fiecăruia e altul, dar senzaţia rămâne aceeaşi! Sentimentul că ai reuşit, că şi tu poţi, că progresezi, merită fiecare efort. Asta, cum spuneam, fără să punem pe balanţă şi beneficiile directe (sănătate, siluetă, eficienţă etc). In practicarea alergatului, ca şi în viaţă, se aplică o regulă simplă: „Nu alergi să-i întreci pe ceilalţi, alergi să te depăşeşti pe tine!” Fiecare are propriul ritm, fiecare are propriile limite de depăşit.
