Există o varietate de definiții ale minciunii. Majoritatea acestor definiții au în comun faptul că minciuna este o acțiune intenționată, prin care realitatea este modificată, cu scopul ca persoana căreia i se adresează să o perceapă așa cum îți dorești tu și nu cum este de fapt.
Părerea psihologilor este că putem vorbi despre minciună numai după vârsta de 8 ani. Înainte de această vârstă copilul nu are capacitatea de a distinge între adevărat și fals. Până la vârsta de 6 ani minciuna este joacă și fabulație. Între 6-8 ani minciuna nu este încă distinsă ca fiind diferită de adevăr, totuși aceasta este percepută drept o greșeală. Abia după 8 ani, când copilul face diferența între ce este adevărtat și ce nu, putem vorbi de minciună intenționată. Totuși, copilul este sensibil încă de la început la minciunile celorlalți. El sesizează atunci când adevărul este distorsionat.
Psihologii disting trei tipuri de minciună: minciuna utilitară (care are ca scop obținerea unui beneficiu), minciuna compensatorie (inventarea unei realități mai ușor de acceptat decât realitatea) și mitomania (minciuna patologică).
Din punct de vedere motivațional, minciuna este înțeleasă ca răspuns la nevoia de a acoperi greșelile, de a evita responsabilitatea și de a avea control asupra comportamentelor celorlalți.
Cel mai adesea minciuna este expresia neasumării consecințelor pe care adevărul le-ar putea genera. Lipsa curajului, incapacitatea de a rezolva anumite probleme, inabilitatea de a face față evenimentelor neașteptate, ne pun adeseori în stuația de a prefera o cale de ieșire mai ușoară în schimbul confruntării cu realitatea.
Un alt element în înțelegerea cauzelor minciunii este sistemul de valori personale. Dacă ești o persoană care prețuiește onestitatea, atunci vei fi mai puțin tolerant la minciună. Dacă, în schimb, onestitatea nu este importantă pentru tine, atunci minciuna va fi opțiunea cea mai simplă de a ieși dintr-o situație inconfortabilă sau percepută astfel.
Robert Feldman, specialist și cercetător în psihologie socială, profesor la Universitatea din Massachusetts și autor al lucrării The Liar in Your Life: The Way to Truthful Relationships (Minciuna în viața ta: Calea către o relație sinceră), consideră că stima de sine este unul dintre factorii care favorizează minciuna. El a descoperit că în momentul în care simțim că stima de sine ne este amenințată, începem imediat să mințim la un nivel înalt. Mințim pentru a ne simți agreabili sau pentru a ne simți mai bine cu propria persoană. Mințim pentru a obține avantaje. Dar cel mai mult, consideră el, ne mințim singuri.
La începutul cercetărilor sale în ceea ce privește minciuna, Feldman a fost surprins să descopere cât de răspândit este acest comportament. Un om deprins cu minciuna minte, în medie, de trei ori în 10 minute. El a mai observat nu doar că oamenii mint frecvent, dar că mint fără se gândească la asta, că minciuna apare ca un reflex. Totuși, Feldman nu consideră că minciuna este programată genetic, ci că este un comportament învățat. Ba mai mult, consideră că oamenii își învață copiii să devină mincinoși eficienți prin modul în care le modelează acestora comportamentul.
Recent, Kim Serota și Thimoty Levine, profesori la Universitarea Oakland, respectiv Universitatea din Seul, au evidențiat într-un studiu publicat în Journal of Language and Social Psychology, faptul că tendința de a minți este invers proporțională cu vârsta. Referitor la cine minte mai mult dintre bărbați și femei, studiile lor au arătat că bărbații mint mai mult decât femeile. Iar în timp ce bărbații mint ca să-și creeze o imagine mai bună, femeile recurg la minciună pentru a-i face pe ceilalți să se simtă mai bine.
Problema este că și minciunile aparent nevinovate au un preț. Feldman consideră că nesinceritatea aprecierilor repetate va împiedica persoana să se perceapă corect și va avea ca rezultat interacțiuni neautentice. De asemenea, repetarea minciunilor nevinovate va favoriza recurgerea cu mai multă ușurință la minciuni serioase. Minciuna ne afectează relațiile, în timp ce sinceritatea ne poate scuti de multe decepții.
Avem nevoie să apreciem onestitatea, să fim conștienți de ușurința cu care putem minți sau putem fi mințiți și să ne pretindem nouă înșine și celorlalți sinceritate. Putem fi sinceri fără să fim brutali. Nu este cel mai comod, dar cu siguranță este modul cel mai sănătos de a interacționa și de a dezvolta relații bazate pe încredere.
