Există persoane care se entuziasmează foarte ușor pentru o idee și își stabilesc ținte mari. Aceste calități sunt foarte bune. Cine nu și-ar dori oameni entuziasmați lângă el? Ei aduc viață, energie, vitalitate în tot ceea ce întreprind. Pe de altă parte, în ciuda entuziasmului lor, rezultatele întârzie să apară.

Te întrebi: de ce? Sunt oameni inteligenți, capabili, cu multe calități, și totuși ceva se întâmplă pe drumul lor. De la început (atunci când și-au propus/scris obiectivele) până la final, lucrurile nu capătă conturul și finalitatea imaginată.

Entuziasmul nu este suficient

Problema majoră a celor care nu reușesc să obțină ce și-au propus nu este vreun obstacol exterior, ci consecvența. Consecvența face parte din temelia succesului unui om care s-a autodisciplinat și reușește în lucrurile pe care și le propune. Harry F. Banks spunea așa: „Secretul succesului ține de consecvența cu care-ți urmărești scopul.”

Consecvența este cea care te scoate din zona de confort chiar și atunci când somnul de dimineață este cel mai dulce, atunci când cei din jurul tău ies în oraș și tu trebuie să stai și să muncești pentru ținta pe care ți-ai propus-o. Consecvența este un stil de viață, pentru că, la un moment dat, va deveni natural să decizi ceea ce este corect în funcție de prioritățile tale. Consecvența presupune autodisciplină şi o privire îndreptată spre înainte.

Un alt aspect al consecvenței este să știi să spui uneori „nu”, chiar dacă îți dorești să spui „da”. Un om consecvent are întotdeauna în fața sa scopul pe care și l-a propus și nu va înceta lupta până când nu va vedea finalitatea dorită. Cu siguranță, vor fi lupte interioare, dar dulce e victoria care aparține celui ce a câștigat în primul rând lupta cu sine! De altfel, aceasta este cea mai importantă!

Florence Chadwick - O poveste despre consecvență

Florence Chadwick a fost o înotătoare americană cunoscută în istorie ca fiind prima femeie care a înotat 32 de kilometri traversând, în 1950, Canalul Mânecii dinspre Franța spre Anglia. După un an, a realizat același lucru, dar de data aceasta dinspre Anglia spre Franța. Aceasta obișnuia să-și pună ținte extrem de înalte.

În 1952, pe data de 4 iulie, a încercat să înoate cei 34 de kilometri care despart insula Catalina de coasta de vest a Californiei. În acea dimineață s-a lăsat o ceață bruscă. Florence zărea cu greu bărcile ce o însoțeau pentru a ține rechinii la distanță. De asemenea, temperatura apei era foarte scăzută. După aproximativ 15 ore de înot și luptând din greu pentru a ajunge la final, Florence s-a descurajat, și în ciuda încurajărilor primite de la mama ei și de la cei care erau în barcă, aceasta a cerut să fie luată în barcă. Peste puțin timp, a realizat că până la țărm mai avea de înotat mai puțin de 1 kilometru.

Din fericire, două luni mai târziu, a reușit să-și ducă la capăt scopul propus, înotând aceeași distanță, dar de această dată cu o nouă atitudine. Și-a urmărit scopul până la capăt în ciuda oboselii, circumstanțelor nefavorabile și a gândurilor descurajatoare care și-au făcut loc în mintea ei pe parcursul traseului.

Este important să reținem că „stabilirea unui scop nu este cel mai important lucru. Decisiv e ce vei face ca să-l atingi și să-ți îndeplinești visul.” (Tom Landry)