Întotdeauna am considerat arta o cale de exprimare, superioară cuvintelor. Doar privind o operă de artă poţi găsi multe semnificaţii, poţi să te încarci. Tot ceea ce ne înconjoară transmite informaţii despre noi. Tot ceea ce ne aparţine sau construim, poartă bucăţele din personalitatea noastră, amprenta fiinţei noastre. Şi deşi nu ne vrem dezvăluiţi, le însufleţim, oarecum ca să glăsuiască în locul nostru. Prin creaţiile lor oamenii îşi exprimă atitudinile, credinţele şi emoţiile, întreaga lor concepţie de percepere a realităţii. De când e lumea omul s-a exprimat şi prin operele sale, creaţiile propriilor mâini sau imaginaţii. Ne place să inventăm, să construim pentru ca interacţiunea, relaţiile interpersonale să fie îmbogăţite. Ce ar fi fost lumea noastră fără pictură, grafică, sculptură, gravură, fotografie, arhitectură, croitorie. Deşi ancorate în materialitate, toate transmit mesaje.
Opera de artă este un mesaj realizat în mod premeditat de către om şi receptat de ceilalţi, transmiţând cel puţin o semnificaţie. Deşi sub pretextul obiectivităţii, artistul se comunică pe sine, transferă prin mijlocirea operei o parte din propriile stări, trăirii, emoţii în sfera de sensibilitate a receptorului care este destinatarul mesajului artistic
Prin măiastra folosire a nuanţelor, a luminii şi umbrelor, artişti ne pot sugera ideea de spaţiu, de apropiere sau depărtare. Un artist recurge la tonurile de culoare pentru a transmite cât mai bine realitatea şi să convingă privitorul că un veşmânt este de catifea, altul de blană, altul de mătase. Oţelul sau alama, sticla sau porţelanul devin perfect recognoscibile în tablourile care fac apel la jocul tonurilor. Formele, culorile şi celelalte elemente de expresie plastică se dispun nu oricum, ci de-a lungul unor linii ce ghidează privirea, orientând-o către principale puncte ale operei. Conturarea formelor, sugerarea masei sau a corpurilor solide şi ideea de redare a mişcării este transmisă cu ajutorul liniei. Artiştii, de fapt, prin imaginaţia lor pot crea o altă lume.
Marmura, piatra, lemnul în care lucrează sculptorul sunt numai aparent inerte. Există ceva care se degajă din materia primă a operei, un glas ce se cere ascultat şi la care artistul autentic este întotdeauna atent. În cazul sculpturii, textura materialului, încurajează sau dimpotrivă, opune rezistenţă elanurilor creatorului, îi dirijează gestul, dându-i impulsuri de care, dacă e un adevărat artist, nu se poate să nu ţină cont.
Depărtându-ne de artele clasice, trecem la modalităţile plastice mai moderne de transmitere a informaţiilor. Care nu le pot înlocui pe cele deja consacrate, dar pot să capete şi ele denumirea de arte, sau le pot egala.
Fotografia a fost larg întrebuinţată ca o formă de portret ieftină şi s-a limitat în principal în sfera familiei. A cunoscut o înflorire limitată ca formă de autoexpresie, dar a fost puţin utilizată individual pentru alte aspecte ale vieţii sociale, în ciuda potenţialului. Imaginea, ea însăşi sursă puternică de comunicaţii, ocupă din ce în ce mai mult teren în presa scrisă şi este principala sursă de atracţie pentru public, iar dacă sunt senzaţionale cu atât mai bine vând produsul, pentru că e ceea ce se caută.
Desenul nu reprezintă, în fond, nimic altceva decât înregistrarea pentru eternitate a gesticulaţiei pe pânză sau hârtie a artistului din momentele privilegiate ale vieţii sale când şi-a putut transpune însufleţirea sau melancolia, durerea, mânia sau extazul în forma încremenită a unei creaţii.
În zilele noastre se întâlnesc la tot pasul din ce în ce mai multe reclame şi afişe publicitare. S-a dezvoltat o întreagă industrie. Tehnica reclamelor nu poate fi ignorată mai ales când devine tot mai profesionistă, capabilă să surprindă o mulţime de semnificaţii într-o simplă imagine. Paginile revistelor şi ziarelor sunt completate cu imagini vii care transmit emoţii şi informaţii. Deşi riscăm să banalizăm termenul de artă, dar el poate fi atribuit fără regret şi publicităţii. Publicitatea rămâne o modalitate modernă de transmitere cu succes a mesajelor pline de semnificaţii.
Aici se pot adăuga şi scenariile de film şi teatru, cele care dau viaţă personajului şi implicit mesajului pe care publicul îl poate recepta. Probabil dacă n-ar fi existat minţile geniale ale unor scriitori sau scenarişti care să dea naştere unor lumi aparte mai întâi pe hârtie, arta teatrală şi cea cinematografică nu ar mai fi fost aşa bogate.
Nu poate scăpa de trecerea în revistă nici arta teatrală, ca modalitate de susţinere a comportamentului nonverbal. De fapt actorii sunt cei care au exploatat la maxim avantajele transmiterii mesajelor nonverbale. Mai mereu auzim expresia viaţa ca o scenă, iar fiecare din noi actori. E adevărat, dar sunt situaţii când noi performăm realmente şi nu doar interpretăm o partitură cu final cunoscut. În termeni dramaturgici, a performa cu succes un rol social presupune o adecvată gestionare a elementelor ce intră în alcătuirea piesei care se pune în scenă. Multe dintre aceste elemente ca limbajul corpului, îmbrăcămintea, expresiile faciale, intră în sfera de definire a comportamentului nonverbal. În teatru, instrumentele principale ale actorului sunt vocea şi o comunicare mimico-gestuală supradimensionată, trăsături impuse de înseşi condiţiile reprezentaţiei, oferite unor spectatori aflaţi adesea la o distanţă considerabilă faţă de interpret. Însă, subiectul comunicării teatrale e unul vast şi ar însemna spaţiu în plus acordat, ceea ce aici nu e cazul, doar o enumerăm ca făcând parte artele prin care se produce comunicarea plastică.
Am amintit mai sus şi de croitorie, pare banal, dar astăzi designul vestimentar nu mai e o simplă preocupare sau doar o afacere, ci chiar o artă, un mijloc veritabil de a transmite pe cale nonverbală, desigur, maniera de a percepe realitatea socială actuală şi cea imaginară. Este posibilitatea de a da formă ideilor, într-un mod inedit, având tot o bază materială, de astă dată, materialul textil. Nu se poate nega deci, statutul creaţiilor vestimentare ca şi veritabile obiecte de artă. Un plus în sprijinul celor de mai sus sunt creaţiile vestimentare pentru teatre şi filme. Cele care dau sens personajului, îl încadrează în timp şi rămân reprezentative de-a lungul vremii. Este acea lume a detaliilor care uneori pică prea bine ca să fie remarcată, însă care l-ajută pe actor să transmită emoţia.
Aşadar, artele ancorate în materialitate arhitectura, sculptura, pictura, design vestimentar, fotografie sunt capabile să transmită la fel de viu ca şi manifestările verbale, chiar mai mult decât dacă le-am folosi pe acestea.
