Dragostea şi căsătoria nu sunt neapărat veşnice. Avem prieteni care s-au îndrăgostit, s-au căsătorit şi… au divorţat. Unii se chinuiesc să păstreze ceea ce au, iar alţii nici măcar atât. Tu însă vrei ceva mai bun, nu-i aşa? Nu renunţa la visul tău! Există şanse să devină realitate. În ciuda tuturor zilelor grele, poţi avea parte de o relaţie de dragoste adevărată. Dar nu te păcăli… nu va fi o întâmplare.
Un episcop catolic care oficia confirmarea unui grup de tineri l-a întrebat pe unul dintre cei mai emoţionaţi: „Cum defineşte catehismul căsătoria?”. Tânărul a ezitat puţin şi apoi a răspuns dintr-o răsuflare: „Este o stare de chin cumplit, în care cei care intră trec prin suferinţe pentru o vreme pentru a fi potriviţi pentru rai.” „Nu… Nu…”, îl întrerupse preotul paroh. „Faci confuzie cu definiţia purgatoriului!” Zâmbind, episcopul a intervenit: „Lasă-l în pace. De unde putem şti noi, doi preoţi, dacă nu are dreptate?”.
Fiecare mire şi mireasă spun DA, cu certitudinea că familia lor va fi altfel. Cred că unirea lor va aduce împlinire şi intimitate. Nimeni nu s-ar mai căsători dacă ar şti că ar intra în purgatoriu. Te căsătoreşti pentru că tu crezi că vei trăi fericit până la adânci bătrâneţi. Toţi vrem cerul pe pământ, nu iadul. Dar puţini ajungem acolo. De ce?
Ellen G. White spune în Căminul advent, pag. 43: „Dacă cei care au în vedere căsătoria nu vor să aibă remuşcări după căsătorie, atunci ar trebui să facă acum din aceasta un subiect serios de cugetare. Acest pas, făcut în mod neînţelept, constituie unul dintre mijloacele cele mai sigure, care pot ruina rodnicia unui tânăr şi a unei tinere. Viaţa devine o povară, un blestem. […] Ceasul căsătoriei este cel care determină în dreptul multor bărbaţi şi femei succesul sau eşecul în această viaţă şi speranţele lor în ce priveşte viaţa viitoare.”
Toată viaţa ta va fi afectată de această decizie. Şi cu toate acestea, mulţi sunt mai atenţi la alegerea telefonului, a computerului sau a hainelor pe care şi le cumpără, decât la persoana cu care se căsătoresc. Îmi aduc aminte de o plimbare la cumpărături cu cea care urma să-mi fie soţie. Cred că toţi băieţii pot recunoaşte sentimentele pe care le-am trăit eu însoţind-o magazin după magazin în căutarea unor cizme. Ba nu sunt modelul potrivit, ba strâng, sunt prea mari, nu sunt frumoase, nu au nu ştiu ce … Hai şi acolo, poate că sunt altfel. Până la urmă… hai înapoi!
Este nevoie de efort pentru a avea o căsnicie reuşită, dar aceasta nu trebuie să te facă să o percepi drept o povară. Orice căsătorie fericită are nevoie de efort, dar dacă te căsătoreşti cu cine trebuie şi tu vei fi cel potrivit, satisfacţia va fi mai uşor de aflat. Căsătoria este relaţia dintre două persoane care cresc în dragoste, înţelegere şi unitate şi sunt dedicate total în a-şi împlini nevoile una celeilalte.
Cele mai multe familii mor însă în primii ani. Iar cele care supravieţuiesc devin o imitaţie a idealului. Astăzi pot fi identificate cel puţin cinci tipuri principale de familii, pe care le vom prezenta însă în numărul următor.
Cred că am fost destul de explicit în expunerea mea de până acum cu privire la faptul că relaţia de prietenie şi apoi cea de căsătorie nu sunt o joacă de copil. Unul dintre cele mai evidente semne ale maturităţii este răbdarea, care îţi permite să aştepţi. Copiii vor totul acum şi aici, dar cei maturi (nu neapărat adulţi) pot amâna împlinirea unor nevoi urgente, în vederea unei satisfacţii mai mari şi pe termen lung. Cred că prezentarea celor cinci tipuri de familii din numărul viitor ne va convinge pe deplin că a te căsători nu este o joacă nici măcar pentru oamenii mari.
