Scrisori compromițătoare, intrigi bine puse la punct, șuete politice și conversații pe cât de elegante, pe atât de incisive, sunt câteva elemente definitorii pentru societatea mondenă pe care Oscar Wilde o parodiază, într-un stil subtil și ingenios. Așa cum sugerează și titulatura (An ideal husband), tema piesei de teatru se conturează în jurul problematicii mariajului, dar sunt atinse și alte teme adiacente vieții conjugale: loialitate, sacrificiu, dragostea nepieritoare, iertare, abnegație și așa mai departe.

Departe de mine intenția de a ridica vălul de mister prin această introducere sau prin ceea ce va urma, de aceea voi împărtăși doar câteva lucruri sau învățăminte care nu doar mi-au atras atenția, ci uneori m-au și frapat și amuzat.

AVERTISMENT: Fiind o operă satirică, unele stereotipuri sau concluzii pe care le voi reda pot părea duse la extrem, cinice sau misogine, însă, în pofida acestui fapt, ele păstrează un sâmbure sau chiar o cantitate mai mare de adevăr și trebuie tratate cu o doză serioasă de maturitate!

1. A te iubi pe tine însuți este începutul unei lungi și dăinuitoare romanțe.

2. Romanța n-ar trebui niciodată să înceapă cu un sentiment. Ar trebui să înceapă cu logică și știință și să se finalizeze cu un aranjament. (Fără a face exces de pragmatism, dacă finalitatea pe care o urmărești este un aranjament de căsătorie, atunci, cu siguranță, un sentiment este insuficient și, pe deasupra, trecător sau înșelător).

3. În viața conjugală, afecțiunea survine atunci când partenerii se displac cu adevărat.

4. Spionii nu mai au nicio utilitate în zilele noastre. Profesia lor este desuetă. Ziarele și revistele fac munca lor în schimb.

5. Întrebările nu sunt niciodată indiscrete. Răspunsurile, câteodată, sunt.

6. Moralitatea este pur și simplu atitutidinea sau cuvântul pe care-l folosim în privința oamenilor pe care, din motive inexplicabile, nu-i putem agrea.

7. Femeile nu sunt dezarmate niciodată de complimente. Bărbații sunt întotdeauna. Asta face diferența între cele două sexe.

8. Există o singură tragedie reală în viața unei femei: faptul că trecutul este întotdeauna iubitul ei, iar viitorul este legat invariabil de soțul ei.

9. Viața unui bărbat este mai plină decât cea a unei femei. Are preocupări mai largi, scopuri mai înalte și ambiții mai puternice; viața unei femei se rezumă la curbe emoționale.

10. Femeile nu au rolul de a judeca bărbații, ci de a-i ierta atunci când ei au nevoie. Misiunea lor este iertarea, nu pedeapsa. Bărbații trebuie să-și uite greșelile, iar femeile să le ierte.

11. Căsătoriile fără dragoste sunt oribile. Dar există ceva mai rău decât o căsătorie lipsită total de dragoste: o căsnicie în care există dragoste dintr-o singură parte, credință și devotament de la un singur partener. În modul acesta, este cert că o inimă va fi frântă.

12. Puterea femeilor se datorează faptului că, din punct de vedere psihologic, ele nu pot fi explicate. Bărbații pot să fie analizați, femeile... pur și simplu adorate.

13. Femeilor le sunt specifice două ipostaze: ori să vâneze soți, ori să se ascundă de aceștia.

14. A-i privi pe genii și a-i asculta pe oamenii frumoși este, adesea, o delectare.

15. Trecutul este singurul lucru cert al unei persoane și singurul reper după care el poate fi judecat.

16. Circumstanțele imprevizibile nu trebuie să altereze principiile.

17. Aceasta este greșeala pe care o fac toate femeile: fac din soțul lor un ideal în viață, fapt datorat imposibilității de a-i accepta defectele. Își urcă soții pe un piedestal monstruos, iar bărbații, când văd cât sunt de divinizați și adorați, n-au curajul să coboare de pe acel piedestal imaginar și să-și arate defectele, fiindu-le teamă de pierderea iubirii aceleia desăvârșite.

Când un bărbat iubește o femeie, o iubește știindu-i slăbiciunile, vulnerabilitățile, imperfecțiunile și, paradoxal, ele sunt cele care-l fac s-o iubească și mai mult. Dragostea ar trebui să purifice; dacă n-are ce să purifice, atunci care mai e scopul dragostei? Iubirea bărbatului este ca aceasta.

După ce am reușit să vă smulg un zâmbet, o grimasă de indignare sau o exclamație de „Așa este!”, doresc ca în final să pun accentul pe o idee pe care eu, personal, o consider esențială: nu ceea ce este perfect are nevoie de dragoste, ci ceea ce este imperfect.