Răspunsul celebrului scriitor oferă o lecție valoroasă generației de creștini care a crescut privind cum bisericile lor întâmpinau probleme în conflictele culturale, neglijau corectitudinea socială și gafau când ofereau răspunsuri la întrebări despre căsătorie și familie. Este foarte ușor pentru creștinii generației mileniale să întrețină o permanentă atitudine de critică la adresa bisericii și să devină cinici. Am văzut și continuăm să vedem destul de des problemele creștinătății din ziua de astăzi. Și mulți dintre noi am devenit experți în ale arăta cu degetul.

Când vorbim cu alți creștini din bisericile noastre este foarte tentant să desconsiderăm perspectiva și sfatul lor, găsindu-le mult prea simpliste sau moralizatoare. Generația noastră s-a învățat să se bazeze mai mult pe ajutorul celor pe care îi considerăm egalii noștri în momente dificile decât pe alți creștini care nu ni se aseamănă. Părem să credem că încercările prin care trecem sunt unice, fără precedent, și nu pot fi rezolvate bazându-ne pe sfatul unor creștini din altă generație sau cultură.

Mulți creștini care au crescut în biserică sau poate chiar au frecventat o școală creștină au acest impuls de a critica. Dăm deseori peste articole online care scriu doar despre cât de greșită este direcția în care se îndreaptă biserica, cât de greșit este modul în care predicăm despre curtenie, despre relațiile intime, despre problemele rasiale și multe altele. Am ajuns chiar să condamnăm filme precum God’s not Dead (Dumnezeu nu este mort) sau Deadpool, iar lista poate continua.

Cum ar fi dacă am percepe biserica nu ca pe o comunitate în nevoie de corecție, de îndreptare, ci ca pe o comunitate care ne poate oferi corecție?

Multe dintre aceste critici pot fi foarte adevărate și necesare. Dar există pericolul ca ele să cultive în noi o atitudine de mândrie și reținere. Iar acest lucru poate duce la o problemă și mai mare: putem începe să vedem problemele creștinătății ca întâmplânduse „la ei” - în viețile altor creștini, în prejudiciile lor și greșelile lor, în stereotipurile pe care ei le perpetuează și în nedreptatea în care ei se complac. Putem ajunge să uităm că această problemă persistentă a păcatului, pe care o avem cu toții, ne distorsionează propria viziune și propriile fapte la fel de mult cu le distorsionează și pe cele ale semenilor noștri.

Există multe ispite care ne atrag din afară și care trebuie evitate. Dar problema este în interiorul nostru. Mustrarea lui Isus de a ne uita mai întâi la paiul din ochiul nostru și mai apoi la bârna din ochiul vecinului este foarte instructivă în această situație. Suntem experți în a identifica atitudinile greșite din biserică. Dar prin faptul că îi criticăm pe ceilalți nu săvârșim oare același păcat?

Chesterton a fost unul dintre cei mai profilici critici culturali din vremea lui, un maestru al criticii dure la adresa practicilor bisericești din perioada victoriană a Marii Britanii și la adresa influențelor seculare care au început să prindă rădăcini la sfârșitului secolului XIX. Cu toate acestea, a avut o umilință profundă ca să poată recunoaște faptul că adevărata critică începe cu tine însuți, în special în ceea ce privește moralitatea și credința.

Cum ar fi dacă am percepe biserica nu ca pe o comunitate în nevoie de corecție, de îndreptare, ci ca pe o comunitate care ne poate oferi corecție? Acesta este motivul pentru care avem nevoie de biserică. Avem nevoie să adoptăm o poziție de umilință care să ne ajute să ne răspundem la întrebarea dacă nu cumva se găsește mai mult rău în inimile noastre decât în cele ale semenilor noștri. Haideți să petrecem mai mult timp cu creștinii mai în vârstă, care îl urmează pe Isus de mai mult timp decât noi, să-i ascultăm și să-i lăsăm să vorbească. Pentru că îl urmează de mai mult timp pe Isus poate ne vor putea ajuta să vedem anumite lucruri pe care noi nu le conștientizăm.