Nu am timp să mă uit prea mult la televizor, din fericire, însă în puținele ocazii când am avut ocazia să urmăresc o emisiune, am asistat la un moment care mi-a rămas în suflet , chiar dacă de atunci au trecut câțiva ani. Și tot de atunci am rămas și cu o învățătură : dacă cineva îți cere ajutorul , oferă-ți ajutorul pe de-a-ntregul, nu fă un bine pe jumătate !

Cum bine știți, sunt unele televiziuni care uneori promovează un anumit caz social, în cadrul căruia fac atât apel la noi, telespectatorii, cât și la anumite persoane cu dare de mână din România, în dorința lor, mai mult sau mai puțin cu substrat ( ceea ce n-ar trebui să facă subiectul discuției noastre ) de a ajuta un om sau un copil sărman, bolnav sau într-un impas al vieții. Iar în acea ce zi când tocmai se difuza în direct o astfel de emisiune, clipele vieții m-au prins în fața televizorului. Și cum de altfel, tot ce ține de omul suferind și bolnav mă sensibilizează și îmi atrage atenția , n-am schimbat canalul, ci am rămas să ascult. Era vorba de un copilaș de câteva luni, cu o problemă serioasă cardiacă ce necesita o intervenție chirurgicală destul de costisitoare, de ordinul miilor de euro, intervenție ce nu putea fi făcută în țara noastră, ci tocmai în Japonia, dacă îmi aduc bine aminte. Familia bebelușului, oameni simpli, fără posibilități financiare. Cei de la postul de televiziune s-au gândit să facă un gest îndrăzneț și l-au sunat în timpul emisiunii pe un om binecunoscut în România. Nu îi voi da numele, pentru că nu vreau să se înțeleagă greșit sau să distorsionez ideea articolului. Omul luat ca din oală, răspunde la telefon și după ce prezentatoarea îi explică cine este și motivul pentru care l-a sunat, îl întreabă simplu : Ce sumă doriți să donați pentru ca acest copilaș să poată beneficia de intervenția chirurgicală care îi poate salva viața?

Sincer, mă așteptam să aud o sumă modică, o sumă rezonabilă, dacă pot spune așa, o sumă pe care orice om de afaceri ar dona-o în mod normal când îi este solicitat ajutorul. Însă mare mi-a fost mirarea când am auzit răspunsul acestui om, atât de blamat și criticat în presa locală. A spus așa, în stilu-i caracteristic : Dacă dau doar o parte din bani, până reușiți voi să strângeți întreaga sumă, moare copilul. Dacă tot m-ați sunat , dau eu toți banii, ca voi apoi să faceți demersurile și să poată pleca cât mai curând familia în străinătate, pentru operație.

Eu am rămas consternată. Dar la fel de fără cuvinte a rămas și prezentatoarea, care printre bâlbe a reușit să mulțumească sponsorului atât de mărinimos. Suma donată ar fi echivalentul unui apartament într-o zonă bună a capitalei. Deci, nu e chiar o nimica toată pentru mulți dintre noi. Poate pentru acest om de afaceri , o fi un chilipir. Însă acest lucru e mai puțin important. Putea să refuze să ajute sau putea cu adevărat să doneze o sumă modică, care de altfel, nu era de condamnat. Era tot un gest de dărnicie, era tot o faptă bună.Însă el a ales să dăruiască întreaga sumă. Iar asta pe mine m-a învățat o lecție pentru tot restul vieții: Când cineva îți solicită ajutorul , nu alege jumătățile de măsură! Lumea e plină de zgârciți. Fii tu altfel!

Anii au trecut și într-o zi, aflându-mă la cumpărături într-un supermarket, un bătrânel se apropie de mine și-mi cere să-i dau doi lei, arătându-mi și spunându-mi în același timp că mai are el niște bani și îi mai trebuiesc „vreo doi lei” ca să poată plăti cumpărăturile. Eram în supermarket. Și sincer, până la acel moment nu mi se mai întâmplase să întâlnesc un cerșetor în supermarket. Poate vouă vi s-a întâmplat, însă nu și mie ! Îl privesc și apoi privesc spre coșul lui. Avea trei pâini și o pungă cu cartofi. Pe etichetă scria șapte lei, plus că mai erau și trei pâini care pe puțin valorau trei lei. Am privit și-n palma sa și am văzut că avea doar patru lei și puțin mărunțiș. Și mi-am zis : dacă îi dau cât mi-a cerut, tot nu-i ajunge. Mai bine îi plătesc eu tot! Gândit și executat ! Îi spun senină că îi plătesc eu tot. S-a uitat omul la mine uimit. Probabil replica mea l-a luat prin surprindere. Îmi zice cu glas stins că nu e nevoie, că dă el banii care-i are și eu să plătesc doar diferența. I-am zis zâmbitoare că poate să își păstreze banii , că de data aceasta îi plătesc eu cumpărăturile. Gestul meu a uimit-o chiar și pe d-na de la casa de marcaj. I-am plătit suma omului, m-am întors și le-am urat o zi bună și apoi mi-am văzut de cumpărăturile mele.

Gestul meu e unul destul de nesemnificativ, iar suma pe care eu am plătit-o pentru acel bătrânel este incomparabil de mică față de suma donată pentru operația acelui copilaș. Însă principiul după care am acționat eu a fost același ca al omului de afaceri.

Dacă ai posibilitatea să faci un bine pe de-a-ntregul, e trist să te rezumi la jumătăți de măsură !