Apelul unui ateu homosexual către Biserica creștină

Un homosexual ateu a reacționat la lipsa de coloană vertebrală demonstrată de Biserica creștină în urma legalizării căsătoriilor gay în Irlanda. Pe 27 mai, revista Spectator a publicat articolul său cu titlul: „Ca ateu homosexual, vreau ca Biserica să se opună căsătoriei între persoanele de același sex.”

„Dintre toți oamenii,” subliniază Parris în articolul său, „creștinii ar trebui să fie primii care înțeleg că majoritatea este de cele mai multe ori greșită. Ei trebuie să își amintească de credinţa Mântuitorului lor și persecuția celor care aderau la creștinism în perioada Bisericii primare.”

Parris a fost dezamăgit de răspunsul Bisericii Catolice la votul Irlandei, simțind că a fost unul slab. Acesta și-a exprimat opinia și în privința faptului că Biserica Catolică nu a oferit un argument moral puternic împotriva redefinirii căsătoriei.

„Deși sunt și ateu și homosexual,” a scris el, „tresar când văd dezastrul filosofic conţinut în argumentarea conservatorilor religioși. Mai există cineva de o reală statură intelectuală în Biserica din Anglia, sau în Biserica Romano-Catolică, ca să poată construi o poziție argumentată, solidă, împotriva alunecării creștinismului în curentul schimbărilor sociale și culturale?”

Cu un sarcasm fin, Parris a rescris capitolul 32 din cartea Exodul a Vechiului Testament, unde găsim relatat faptul că Moise coboară de pe Muntele Sinai și găsește poporul închinându-se la idoli, ceea ce l-a determinat să se mânie, să spargă tablele cu cele 10 porunci și să mustre poporul pentru păcatele sale.

În versiunea lui, evenimentul se petrece în felul următor :

„De îndată ce s-a apropiat de tabără și a văzut dansurile și majoritatea covârșitoare de la referendumul Irlandez fiind favorabilă legalizării căsătoriei între persoanele de același sex, Moise s-a ridicat și a strigat :

«Trebuie să ne oprim și să ne facem o verificare serioasă și să nu mergem în direcția negării realității din jur. Apreciez felul în care se simt astăzi acești închinători goi; faptul că ei simt că astfel își îmbogățesc modul de a trăi. Cred că este o revoluție socială.»

«Trebuie să găsim un limbaj nou pentru a ne putea conecta cu o nouă generație de oameni tineri,» a concluzionat profetul; apoi, aruncându-și hainele, Moise a spus: «Hei, arătați-mi drumul către cel mai tare bar de gay din tabără.» ”

Parris a pus punctul pe i, demonstrând o percepție morală foarte logică și sănătoasă : „De când un vot popular determină moralitatea? De când majoritatea este cea care determină voia lui Dumnezeu? De când valurile schimbătoare ale culturii determină ce spune Biblia cu adevărat? Și de când liderii spirituali au fost chemați să urmeze mulțimea? Credeam că am fost chemați să conducem mulțimea.”

„Un păcat votat cu 62% într-un referendum nu îl va face mai puțin păcat în ochii lui Dumnezeu,” scrie Parris, adăugând că „da, un ateu homosexual cheamă creștinii să aibă coloană vertebrală morală, și o face cu o claritate care lipsește dureros dintre mulți pastori și lideri astăzi. Și, până la urmă, ce au de-a face opiniile umane cu adevărul lui Dumnezeu?”

Sursa: blogs.spectator.co.uk

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

10

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere