5 MOTIVE PENTRU CARE RECOMAND „ENJOY INSTRUMENTAL MUSIC”

Muzica place tuturor, dar ea are un loc deosebit în viaţa noastră, a tinerilor. Muzica este prezentă când mergem cu maşina sau ne plimbăm pe jos, când scriem temele, învăţăm sau când vrem pur şi simplu să ne relaxăm. Obişnuim să căutăm melodii noi, pe care să le fredonăm cum avem câteva minute pauză. Mă regăsesc deseori în această categorie şi mă bucur când găsesc piese care chiar să-mi placă.

Nu cu mult timp în urmă, în timp ce verificam noutăţile de pe Facebook, am dat peste teaser-ul noului album de la „Enjoy Instrumental Music.” Mi-a trezit curiozitatea, iar când am avut ocazia, l-am cumpărat de la standul Respiro. Am ascultat CD-ul de multe ori de atunci şi l-am recomandat fără ezitare prietenilor mei. De ce? Sunt 5 motive pentru care fac asta:

  1. Melodiile. Pornind de la clasica Humoresque scrisă de Dvorak şi mergând până la „Hallelujah” lui Leonard Cohen, cele 12 piese sunt dintre cele mai variate. Selecţia acestora a fost făcută cu grijă şi reprezintă primul motiv care m-a făcut să caut CD-ul.
  2. Interpretarea. După cum este menţionat şi pe spatele albumului, aranjamentele sunt făcute de cei 6 membri ai grupului. Ele sunt reuşite şi, pentru majoritatea pieselor, reprezintă cover-urile mele preferate.
  3. Interpreţii sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 20 ani. Se disting un flaut (Jennifer Soare), trei viori (Andrei Sisu, Leonard Ciobanu, Andy Cristea), o violă (Theodora Groşanu) şi pian (Mark Grigore). Nu cred că este uşor să alegi piesele, să le transformi şi să scrii linia melodică pentru fiecare instrument în parte. După aceea, se trece la exerciţiu individual, căruia îi urmează întâlnirile pentru repetiţii. O piesă este mai simplă, alta are părţi dificile, care trebuie să iasă de asemenea perfect. Pe lângă talent şi concentrare, este vorba de timp. Ţinând cont că sunt încă elevi sau studenţi, că au avut Bacalaureat şi alte examene, cred că aceşti tineri merită apreciaţi şi încurajaţi.
  4. Preţul. 20 de lei nu este o sumă exagerată pentru un CD din această categorie. Comparat cu preţul altor albume, este mai mult decât acceptabil. În plus, poate fi considerat o investiţie: îl poţi reasculta de nenumărate ori, spre deosebire de un film, la care mergi cu un bilet o dată şi atât.
  5. Deschidere. Datorită calităţi pieselor, albumul poate fi oferit oricui: unui ascultător împătimit de muzică bună, unui prieten pentru care tot ce contează e „să sune bine”, unui profesor pe care îl stimezi etc. Poate se apropie ziua de naştere a unuia dintre părinţi şi nu ştii ce să-i cumperi sau urmează să mergi în vizită la rude şi te întrebi ce ai putea să le duci. În general, cadoul pe care îl faci spune ceva despre tine, iar un CD „Enjoy Instrumental Music” cu siguranţă va lăsa o impresie bună.

 

Teaser-ul poate fi ascultat aici: https://www.youtube.com/watch?v=z6a9BFvh6h0

CD-ul se poate comanda prin mesaj privat pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EnjoyInstrumentalMusic/

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

adaugă o părere