Veți găsi mai jos 9 recomandări de carte. Este vorba despre cărți care ar putea să îi intereseze în mod special pe cei preocupați de artă, dar nu numai pe ei.
Éric-Emmanuel Schmitt (n. 1960) – Pe când eram o operă de artă (2002)
Prolificul scriitor francez prezintă în cartea aceasta povestea tânărului Tazio Firelli, salvat de pe marginea prăpastiei de insolitul artist Zeus-Peter Lama, care îl convinge să îi cedeze calitatea de om, devenind Adam Bis – prima sculptură vie din îndelungata istorie a artei. Trecând printr-o serie de transformări chirurgicale, Tazio ajunge în postura de operă, de obiect al fascinației și admirației publicului. În ciuda celebrității obținute, curând, Tazio își regretă decizia. Îndrăgostit de Fiona, dar lipsit de libertate, se regăsește în același punct al deznădejdii de care Lama îi promisese că va uita cu desăvârșire. Schmitt ne propune o lectură inedită, cu un caracter satiric, dar și emoționant, prin care sancționează superficialitatea societății contemporane, apelând la lumea pestriță a artei, unde goana după faimă și puterea oferită de bani nu țin cont neapărat de valorile reale.
Irving Stone (1903/89) – Agonie și extaz (1961)
Pornind de la corespondența lui Michelangelo Buonarroti (1475-1564), împătimitul creator de romane istorice Irving Stone țese în mod admirabil o epopee populată de o pleiadă de personalități marcante pentru Italia renascetistă, urmărind să redea rolurile pe care acestea le-au jucat în viața și în opera artistului. Documentând biografia lui Michelangelo până în cele mai mici și surprinzătoare amănunte, din îndelungata perioadă petrecută la Florența și la Roma, autorul a sfârșit prin a ne servi o carte în care a surprins încrederea totală în vocația de creator a protagonistului, lupta pentru cultivarea talentului, munca-i asiduă, desfășurată în solitudine, în scopul dobândirii perfecțiunii, precum și spiritul unei mișcări artistice cu o influență covârșitoare cum a fost Renașterea. Dincolo de acestea, Stone ni-l prezintă și pe omul Michelangelo, cu iubirile sale pasionale și frământările cotidiene excelent redate, prin care putem pătrunde și trăi în vremurile descrise.
Ali Smith (n. 1962) – Cum să fii și una și alta (2014)
Cele două voci ale romanului sunt Georgina (George), o adolescentă din Cambridge, care își pierde într-un mod stupid mama – răpusă de un șoc anafilactic – și ceea ce poate fi numit spiritul lui Francesco del Cossa (1430/77), un pictor renascentist din Ferrara, responsabil pentru superbele fresce care acoperă și astăzi pereții din Palazzo Schifanoia. Legătura dintre cele două personaje se stabilește prin flashback-ul pe care George îl are când zărește o lucrare de-ale lui Francesco la National Gallery. În fața portretului realizat de artist, aceasta își amintște de picturile murale și de întrebările pe care i le-a adresat mamei în ziua aceea. De partea cealaltă, Francesco vede silueta fetei așezată în fața picturii sale, sfredelind-o cu privirea. Cartea a apărut concomitent în două versiuni, având înainte ori povestea lui George, ori cea a artistului, cert fiind faptul că, la un moment dat, cele două fire epice se întrepătrund, iar narațiunea capătă sens indiferent cum este citită.
Barbara Mujica (n. 1943) – Frida (2001)
Ficțiunea istorică imaginată de profesoara Barbara Mujica o are în centru pe sora mai mică a Fridei Kahlo (1907/54), Cristina, cea care i-a fost alături și a îngrijit-o în permanență. Ședința de terapie prin care se deschide volumul reprezintă pretextul pentru a acționa roțile din mecanismul amintirilor, redate cu o intensitate vie și un limbaj captivant, pe alocuri colorat, oscilând între admirație și frustrare, respect și indignare. Exact asta a dorit Mujica: să creeze fresca existenței artistei prin observațiile pătrunzătoare ale Cristinei, condimentând expunerea cu ceea ce se poate traduce prin rivalitatea dintre surori, căci, în ciuda frumuseții trupești, naratoarea trecea drept cantitate neglijabilă pe lângă calitățile extraordinare ale protagonistei și ale minții sale ascuțite, pe lângă exuberanța și modul ei aparte de a privi lumea, pictura și, mai ales, dragostea.
Tracy Chevalier (n. 1962) – Fata cu cercel de perlă (1999)
A doua ficțiune brodată de Tracy Rose Chevalier se petrece în Olanda secolului al XVII-lea, în Delft, mai precis în interiorul atelierului lui Jan Vermeer (1632/75) și are ca nucleu scena în care este pictată capodopera enigmatică Fata cu cercel de perlă. Romanul este narat de Griet, proaspăt angajată ca slujnică de familia artistului. Cu o privire fermecătoare și ușor mirată, tânăra de numai 16 ani este aleasă în mod curios de patronul lui Vermeer (colecționarul Pieter van Ruijven) pentru a fi redată pe pânză. Îmbinând în chip iscusit date istorice cu plăsmuiri ale imaginației, scriitoarea reușește să își seducă cititorii, oferindu-le ocazia de a pătrunde în universul intim al faimosului pictor baroc și de a afla ce i-a spus muzei sale, pentru a-l privi așa de sub turbanul din fâşii de stofă albastră.
Kazuo Ishiguro (n. 1954) – Un artist al lumii trecătoare (1986)
Într-o Japonie măcinată de cel de-Al Doilea Război Mondial îl găsim pe Masuji Ono, un pictor în vârstă, care își rememorează parcursul de la zilele promițătoare de ucenicie, în care părea să fi aflat idealul estetic, până la dizgrația pe care este nevoit să o îndure în prezent, după ce, în timpul conflictelor militare, a creat, împins de idei pe care le-a crezut nobile la momentul acela, artă propagandistică. Astfel, Kazuo Ishiguro îmbină cu rafinament drama lui Masuji Ono, ca bărbat și cetățean, cu rolul de artist într-o lume aflată în continuă schimbare. Dincolo de aspectul social, se adaugă substratul familial, cititorul făcând cunoștință cu cele două fiice adulte ale pictorului și, odată cu acestea, cu inevitabilul conflict dintre generații, dublat de micile reproșuri domestice.
Daniel Kehlmann (n. 1975) – Eu și Kaminski (2003)
Romanul efervescent și antrenant semnat de Daniel Kehlmann ni-l aduce în față pe jurnalistul Sebastian Zöllner, o fire agitată, o persoană nu tocmai politicoasă, care își propune să câștige recunoașterea breslei prin realizarea biografiei misteriosului Manuel Kaminski, cândva discipol al lui Henri Matisse și amic la cataramă cu Pablo Picasso. Căzut într-un con de umbră din cauza afecțiunilor oculare și retras pe un pisc din Alpi, octogenarul trăiește în grija fiicei sale, Miriam. Aflând de Therese, iubita din tinerețe a pictorului, Zöllner intenționează să îl aducă sub același acoperiș cu aceasta. Însă lucrurile se precipită și, pe nesimțite, Sebastian își schimbă rolul cu Kaminski, ajungând din manipulator doar manipulat. Prin Eu și Kaminski, Kehlmann a obținut, la rându-i, reușita în calitate de mânuitor al stiloului.
Marc Levy (n. 1961) – În altă viață (2004)
Prin narațiunea sa, Marc Levy aduce în contemporaneitate mitul iubirii eterne, al sufletelor care sunt menite să se regăsească. Fără a cădea într-o extremă siropoasă, scriitorul francez ne descrie sentimentul pe care Jonathan și Clara îl încearcă în momentul în care viața le conduce pașii spre aceeași încăpere. Plasată pe fundalul aflării adevărului despre tainicul artist Vladimir Radskin, povestea celor două personaje, el – un specialist american în arta europeană a secolului al XIX-lea, iar ea – proprietara unei mici galerii londoneze, ni se înfățișează atât de firească, încât demersul lor de autentificare a tabloului nesemnat, intitulat Fata în rochie roșie, se dovedește doar un tertip bine studiat al autorului pentru a pecetlui fără emfază uniunea spirituală a acestora.
Laura Marx Fitzgerald (n. 1974) – Theodora Tenpenny și tabloul pierdut (2014)
Debutul fantastic în young adult fiction al Laurei Marx Fitzgerald – fostă copywriter full-time, cu studii serioase de istoria artei la prestigioasele Universități Harvard și Cambridge – este despre Theodora Tenpenny, o adolescentă nevoită să facă față unei situații dificile după moartea bunicului său, Jack. Rămasă cu mama alienată și cu o casă de întreținut, Theodora trebuie să își găsească maturitatea în resorturile sale interne. Însă, înainte de a muri, bunicul îi lăsase de dezlegat o ghicitoare despre o comoară ascunsă chiar în atelierul său. Fierbând de curiozitate, Theodora întoarce pe dos toate lucrurile bătrânului, descoperind din greșeală că, sub stratul unei reprezentări banale a unui ou, se ascunde o minunată pictură renascentistă.
