Poetul Emil Brumaru a încetat din viață în data de 5 ianuarie a.c. Avea 80 de ani, împliniți recent.
Emil Brumaru s-a născut în Basarabia, azi Republica Moldova. A studiat la Școala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” din Iași, iar în 1963 a absolvit cursurile Facultății de Medicină din același oraș. Timp de mai bine de un deceniu și-a desfășurat activitatea de medic în localitatea Dolhasca, din județul Suceava. Ulterior a fost corector și redactor al revistei Convorbiri literare.
Debutul ca poet al lui Emil Brumaru a avut loc în anul 1967, când revista Luceafărul a publicat câteva dintre versurile sale. Cariera sa literară a fost încununată cu diverse premii, între acestea: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (primit pentru volumul Versuri), Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia (primit în 2001), Premiul de excelență „George Bacovia” (primit în 2005 din partea revistei Ateneu), Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia (primit în 2011 din partea revistei Observator Cultural) etc.
Lista cărților sale este bogată; selectăm o mică parte dintre ele: Cântece naive (1976), Dulapul îndrăgostit (1980), Dintr-o scorbură de morcov (1998), Fluturii din pandișpan (2003), Infernala comedie (2005), Cântece de adolescent (2007) ș.a. Poemele lui Emil Brumaru au fost incluse în diverse antologii, nu doar în România, ci și peste hotare.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a comentat pe pagina sa de Facebook tristul eveniment: „Nu-mi pot reveni. Sentiment de pierdere și sărăcire iremediabile. E chiar așa: fără Emil lumea noastră a tuturor e mai urâtă și mai săracă. Îmi vin în minte zeci de momente în care-am fost împreună și zeci de poezii strălucitoare ale acestui poet esențial. El s-a dus, poeziile lui rămân. Pentru mine e slabă consolare. Toți scriu acum că a fost un înger, că a avut viziunea paradisului. Pentru mine, Emil a fost unul dintre cei mai inteligenți scriitori și cititori de literatură pe care-i cunosc. Trăia în literatură, înțelegea literatura și știa, cu un geniu numai al lui, să se copilărească în versuri pe care nu ți le poți scoate din minte, ca niște hituri muzicale, versuri pentru «copii și rafinați» sau, cum spunea el, pentru «puștoaice și babalâci»…”
Filosoful Mihai Șora a reacționat la rândul său pe propria pagină de Facebook: „Unii își vor umfla pieptul, arătând lumii o fotografie cu El./ Alții vor povesti anecdote, vagi întâmplări în care erau împreună, –/ lustruindu-se încă o dată pe ei./ Unii vor întinde mâna spre raftul prăfuit unde-i stau, de ani buni, cărțile./ Alții vor întreba «Cine era ăsta?» «A, nimic, un poet.», se va spune./ Unii își vor urla durerea pe străzi./ Alții vor suferi în tăcere.” Și a adăugat: „Dragi prieteni, a murit Emil Brumaru, iar aceasta este prima veste cu adevărat tristă a noului an. (…) Rămas bun, dragul meu Emilplutitor. Te îmbrățișeză, de Bobotează, al tău Mihaimergător.”
Cititorii interesați de versurile lui Emil Brumaru pot găsi în librării o parte dintre cărțile sale, precum volumul Amintiri din rai. 55 de poezii inedite (Humanitas, 2016) și Rezervația de îngeri (Humanitas, 2013).
Ne rămân, după cum spunea Mircea Cărtărescu, versurile lui Emil Brumaru. E greu de ales câteva dintre ele la acest ceas de tristețe. Poate poemul „Rugăciune”... „Cum ne ducem, Doamne!? Unde, unde?/ E un glas ce ne-ar putea răspunde?/ Și chiar dacă ne-ar spune,-am înțelege?/ Drumurile se-ncâlcesc în suflet/ Și nu-i nimeni nodul să-l dezlege,/ Bine strâns. Și nici eu nu mă-ncumet…” (din Amintiri din rai, p. 5).
