Cred că suntem cu toții de acord că fiecare cititor este diferit. Mediul în care a crescut, relațiile pe care le are, preferințele personale și obligațiile îi dictează un anumit traseu literar. Cei care se îndreaptă spre vraful de cărți umaniste vor pierde unele opere fundamentale din domeniul științelor exacte, iar situația se repetă, invers, în cazul celor ce iubesc cifrele și datele matematice.
Există persoane care nu l-au citit pe Jules Verne, dar s-au delectat cu operele lui H.G. Wells, așa cum sunt și cititori care nu suferă literatura română, deși ar accepta imediat un roman rusesc sau italian. Gusturile nu se discută și, având în vedere plaja enormă de titluri și autori din care se poate alege, e greu să găsim răspunsul potrivit, echilibrat pentru întrebarea lansată în titlu – „Există cărți peste care nu se sare?”.
Se poate alcătui, deci, o listă de cărți fundamentale, de pietre de temelie pentru civilizația în care trăim? Mâna scrie aproape automat, ca de la sine: Biblia, filosofii greci, Dante, Shakespeare, Cervantes, Dostoievski. Și i-ar putea adăuga pe mulți alții. Oare putem trece prin viață fără să-i citim măcar o dată, știind că operele lor au destulă greutate și profunzime, încât să impună recitirea lor pentru a le înțelege măcar pe jumătate?
Răspunsul evident este da, putem trece prin viață fără a citi operele și autorii amintiți. Mulți au făcut-o și, probabil, mulți o vor face. Unii se opresc într-un anumit filon al beletristicii sau devin legați de anumite lucrări de specialitate, fascinați de densitatea unui spațiu îngust. Cititorii cu genă de exploratori vor merge mai departe, căutând în lung și-n lat cartea sau autorul potrivit. S-ar putea să fii tu însuți unul dintre aceștia. Te poți îndrăgosti de piesele de teatru ale lui Shakespeare, de romanele lui Dostoievski sau de epopeile lui Homer. Cine ar putea spune că e rău?
Subiectul de față îmi amintește un frumos citat din Marcel Proust, care poate fi rezumat astfel: cărțile sunt o poartă înspre o lume mai profundă, dar nu sunt ele însele lumea aceea. Găsesc în ideea aceasta un avertisment pentru cei care s-ar putea lega de cărți cu reputație, făcând un scop de viață din a citi cât mai multe cărți și, poate, apreciind forțat operele respective.
Până la urmă, nu despre asta e vorba, despre a parcurge un traseu marcat cu repere importante. Poți trage o linie după ce ai citit 1.000 de cărți sau după ce ai parcurs marile opere ale umanității, dar o astfel de realizare nu este un câștig în sine. Important este ca ele să fi lăsat o impresie puternică asupra sufletului tău, ajutându-te să privești lumea cu alți ochi, cu ochi mai buni, mai sensibili la adevăr. Pentru unii, autorul care aduce în viața lor profunzimea necesară este Dostoievski, pentru alții, Victor Hugo. Și nu e nimic rău în una sau în alta.
Cred că marile cărți – da, există cărți care chiar sunt „marile cărți” – n-ar trebui evitate, ci mai degrabă căutate. Dar ceea ce contează este dorința care ne mână. Dacă le căutăm pentru a găsi un cuvânt bun, inspirație, acesta este drumul de urmat. Competiția și mândria nu se potrivesc însă cu marile cărți. A citi doar pentru a depăși bariere este doar o vanitate a vanităților. Cititul nu este un sport. Fiecare om are propriul drum literar, pe care și-l croiește singur, fără a se întrece cu nimeni. Cu acest gând în minte, el poate ajunge la cartea de care are nevoie.