Tengoku to jigoku (aka High and Low, 1963), ca multe dintre filmele regizate de Akira Kurosawa, este o capodoperă cinematografică, una care își urzește pânza din alegerile dificile la care e constrâns eroul său, cu atât mai mult cu cât acesta are, legal, dar nu și moral, libertatea de a se hotărî asupra drumului mai avantajos pentru el.

Cu un scenariu bazat pe romanul King’s Ransom de Ed McBain, filmul spune povestea lui Kingo Gondo, directorul executiv al unei mari companii producătoare de încălțăminte, aflat pe punctul de a deveni, printr-o lovitură dibace, principalul acționar al companiei. În ajunul acestei mișcări îndrăznețe, Gondo este sunat și i se spune că fiul i-a fost răpit și că trebuie să plătească o răscumpărare uriașă, fapt ce îl va pune în situația de a nu mai putea prelua controlul companiei pentru care lucrează. Desigur, Gondo nici nu se gândește să nu plătească răscumpărarea, însă, curând, reiese că răpitorul a făcut o confuzie, răpindu-l, în locul fiului lui Gondo, pe fiul șoferului său.

După ce respiră ușurat, știindu-și copilul în siguranță, Gondo se trezește pus în fața unei provocări uriașe. Răpitorul îl face tot pe el responsabil de viața fiului șoferului, continuând să-i ceară uriașa răscumpărare. O alegere extrem de dificilă! Plătind răscumpărarea, Gondo nu doar că ar rata ocazia de aur de a prelua frâiele companiei, dar s-ar expune și riscului de a rămâne pe drumuri. Neplătind răscumpărarea, s-ar face vinovat de o crimă pe care ar fi putut s-o împiedice.

Prima parte a celor 143 de minute ale filmului urmărește conflictul interior al lui Gondo, care trebuie să decidă ce va face – va răscumpăra sau nu viața fiului șoferului? – iar cea de-a doua parte se concentrează pe ancheta poliției, care vrea să pună mâna pe răpitor.

Gondo, interpretat de Toshiro Mifune (care a jucat în aproape 20 de filme ale maestrului Kurosawa), colosal în acest rol, este pionul principal. În plan secund, îi avem pe martorii frământărilor lui – soția, polițiștii care anchetează cazul, șoferul al cărui fiu a fost răpit, răpitorul și chiar publicul larg, martor al dramei prin intermediul presei. În fiecare martor ni se arată o perspectivă diferită, un unghi aparte de raportare la situație. Vedem că o situație dramatică, în care viața unei ființe nevinovate atârnă de un fir de ață, poate determina reacții diferite. Dacă unii oameni aleg să stea de partea celui lovit de soartă, alții găsesc în criza lui un moment prielnic, de care profită pentru a ieși ei în avantaj.

Kurosawa așază în antiteză grija față de semen cu ambiția și lupta pentru succes, dar nu pentru a sugera că acestea n-ar putea încăpea în aceeași viață, ci pentru a-și provoca spectatorul să se întrebe care dintre ele cântărește mai greu în propria viață. Vizionând filmul, nu poți să nu te pui pe tine însuți în pantofii pantofarului și să nu te întrebi: „Eu ce aș alege dacă aș fi în locul lui?” Mesajul filmului e limpede ca lumina zilei – alegerile pe care le facem în momentele cruciale derivă din însăși esența caracterului nostru. Asta nu înseamnă totuși că deciziile sunt ușor de luat, că un om bun (ca și unul meschin) nu poate avea clipele lui de îndoială și ezitare, înainte de a face, după cum Hristos i-a spus Iscarioteanului, ceea ce trebuie făcut.

Regizorul nipon realizează astfel o critică socială, evidențiind distanțele prea mari dintre cei de sus și cei de jos, și disecă sub lentila camerei de filmat dorința ființei umane de a deține controlul și de a-i domina pe alții, sugerând însă că aceste hibe sufletești nu îi pot caracteriza doar pe cei avuți, care s-au realizat material, ci și pe cei mai mărunți indivizi ai societății. În Tengoku to jigoku se vede că umanitatea poate fi coruptă de bani sau poate depăși aceste instrumente convenționale, iar lucrul acesta nu atârnă de statutul social. Cu ceea ce are la îndemână, omul construiește pentru sine un Rai sau un Iad. Aici e geniul lui Kurosawa, în faptul că reușește să ne transmită că cele două spații cu rezonanțe escatologice coexistă în însăși ființa umană, în măruntaiele sufletului ei, devenind posibile – unul sau altul – prin intermediului alegerilor pe care le face fiecare individ.

Filmul se încheie în forță, cu un final total neașteptat, care merită toți banii. Departe de a ne servi vreo bombonică hollywoodiană, adică un sfârșit clar, cu explicația pusă pe masă și cu „ăia buni” trăind fericiți până la adânci bătrâneți, Kurosawa ne trimite la culcare cu o temă de gândire.