Biblia este o carte ce poate fi privită din nenumărate unghiuri. Unii încearcă să o transforme într-un fel de briceag elvețian ori într-un oracol care să răspundă tuturor întrebărilor, o enciclopedie avant la lettre care oferă explicații din vaste domenii. Biblia este în primul rând cartea sacră a religiei creștine (și a celei iudaice, dacă luăm în considerare doar Vechiul Testament).
Ceea ce face unică Biblia printre cărțile sfinte ale diferitelor spiritualități și religii este ancorarea ei în istorie. Evenimentele pe care le relatează se înscriu într-un orizont cultural cunoscut de către oricine. Iar corespondențele dintre istoria Bibliei și istoria profană verifică veridicitatea sau eroarea cărții. Chiar și autorii ei au fost conștienți de faptul acesta.
Tocmai această premisă este prezentă în cartea Arheologia Bibliei, scrisă de arheologul James K. Hoffmeier și apărută în anul 2009 la editura Casa Cărții. Autorul este cercetător în domeniul Vechiului Testament și profesor la Trinity Evangelical Divinity School din Chicago, specializările sale fiind arheologia și problema istoricității Vechiului Testament.
Arheologia Bibliei este, în primul rând, o sursă de informare pentru cei pasionați de istoria antică și interesați de o introducere în lumea Bibliei. Fără a intra în prea multe detalii, dar aruncând o privire proaspătă, printr-o scriitură accesibilă oricui, Hoffmeier reușește să ofere un tablou general, ușor de descifrat și de înțeles.
Cartea tratează întreaga epocă biblică, pornind din vremea patriarhilor, trecând prin istoria exodului și a cuceririi Canaanului, apoi prin epoca Regatului și oprindu-se la vremea când Isus a trăit în Palestina. Cuprinzând o atât de vastă arie istorică nu trebuie să așteptăm de la carte tratarea profundă și detaliată a evenimentelor. Poate că, uneori, acesta este punctul slab al cărții, deoarece cititorul simte nevoia ca, odată începută explicarea unui anumit fapt istoric, autorul să fi continuat, în loc să treacă rapid la punctul următor.
Paginile cărții sunt bogat ilustrate. Volumul servește și ca un foarte frumos ghid ilustrat, prezentând diferite artefacte antice descoperite, care au fost adăugate, după o analiză prealabilă, la marea poveste a Bibliei. Pe lângă fotografii și reproduceri ale unor mărturii arheologice, cititorii pot găsi și căsuțe cu informații despre evenimente specifice, care nu țin de structura și logica textului principal, dar care îl întregesc.
Cât de folositoare este însă cartea lui Hoffmeier? Sau, altfel spus, cărui scop îi servește ea? Putem recunoaște și aprecia mai întâi rol ei apologetic, autorul afirmând că arheologia poate susține și poate dovedi autenticitatea Bibliei. Este teza centrală a cărții și principalul motiv pentru care ar merita citită, sau măcar răsfoită.
Apoi merită apreciată sinceritatea autorului și deschiderea cu care își îndreaptă cititorii spre domenii în care nu există încă răspunsuri concludente. Cu siguranță va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să descoperim vreo dovadă arheologică privind existența patriarhului Avraam. Totuși, prin arheologie, avem o perspectivă mai clară asupra contextului în care el a trăit, iar narațiunea dobândește un coeficient mai mare de plauzibilitate.
Arheologia biblică nu este cutia cu răspunsuri și nici un pat al lui Procust pe care să fie ajustate unele mărturii istorice în așa fel încât să dovedească adevărul Scripturii. Trecutul trebuie lăsat să vorbească onest, fără a-l obliga să ne spună povestea așa cum vrem să o auzim.
Rămân multe necunoscute și multe scenarii plauzibile și poate că nu sunt atât de multe certitudini pe cât ne-am dori. Cu toate acestea, arheologia rămâne o unealtă necesară, utilă și capabilă să dezgroape răspunsuri la întrebări și să ne apropie de Biblie ca de o carte a Orientului Antic Apropiat, capabilă să depășească limitările oricăror epoci.
