Cuvântul biblic spune că „credința vine în urma auzirii” (Epistola către romani 10:17). Ascultând, poți învăța mai mult decât lucruri privitoare la credință. Întregul sistem educațional se bazează pe ideea ascultării unui profesor, a unui maestru. Ba chiar și meseriile sunt „câștigate” de multe ori ascultând un meșter care ne e învățător. Putem spune că urechea este o autostradă pe care informația și învățătura își croiesc drum spre mintea noastră.

Conferințele publice sunt deci un prilej folositor de a prinde în „scoica” urechii vuietul marilor idei și de a ne apropia de cultură, ascultându-i pe cei care au mai multă experiență de viață și un interes sporit pentru problemele și năzuințele spiritului uman.

Andrei Pleșu este nu doar un scriitor, apologet și formator de opinie, ci și un bun orator înzestrat cu abilitatea de a strânge în jurul său un public larg atunci când susține o conferință. Prin bunăvoința Editurii Humanitas, patru dintre prelegerile sale au fost aduse în spațiul literei tipărite pe hârtie, fiind oferite publicului pentru o lectură personală, pentru o apropiere mai strânsă decât aceea care se face prin auzire/ascultare.

Despre inimă și alte eseuri este cel mai recent volum publicat la editura care l-a consacrat pe domnul Pleșu, cartea fiind lansată la ediția din mai 2017 a Târgului Bookfest. Este o carte cu un număr mai mic de pagini, fără a îndrăzni să o numesc „subțire”, deoarece în mai puțin de 160 de pagini autorul vorbește despre patru dileme perene ale omului, în tot atâtea capitole: „Despre inimă”, „Despre bătrânețe”, „Despre prostie” și „Despre problema răului”.

Nu ar fi cel mai indicat să tratez aici, pe scurt, fiecare dintre temele abordate. Pot spune însă că fiecare eseu merită savurat în liniște, cu un creion în mână. Așa cum și-a obișnuit deja cititorii (și ascultătorii), Andrei Pleșu pune problema într-un mod diferit, sărind în afara clișeelor la modă. Textul lui se distinge prin erudiție, prin adâncimea și chiar prin cantitatea lecturilor sale, prin spațiile culturale pe care le deschide înaintea publicului cititor. Sub condeiul său apăsat, și totuși elegant, temele cărții dobândesc coloraturi surprinzătoare, stârnind în mintea noastră idei care, altminteri,  n-ar fi luat ființă.

Un element caracteristic al cărții este faptul că aceasta nu oferă răspunsuri. Ei bine, da, este o carte care nu oferă răspunsuri. Iar dacă ar fi fost altfel, dacă autorul s-ar fi încumetat să articuleze răspunsuri la problemele ridicate – lucru de care s-ar fi achitat onorabil, cu siguranță –, s-ar fi pierdut mult din ascuțimea cărții, din capacitatea ei de stârni ecouri prelungi în mintea și în sufletului celui care citește. Domnul Pleșu se limitează însă la a invita înaintea noastră o problemă, rugând-o să defileze în fața noastră, expunându-i punctele tari și punctele slabe pentru ca, apoi, să ne lase nouă provocarea de a cădea de acord cu cele spuse sau de a ne opune cu contraargumente. Prin această metodă, autorul ne oferă propriul nostru spațiu de manevră, propria noastră oportunitate de creștere.

Dacă ar fi totuși să trec în revistă, pe scurt, cele patru eseuri, aș menționa următoarele...

„Despre inimă” este eseul care adună în paginile sale cea mai mare diversitate, un tezaur de informații care ne plimbă de la anatomie până la gândirea orientală și parabolele biblice. Este probabil și cel mai teoretic dintre cele patru texte ale volumului.

„Despre bătrânețe” este un eseu mai practic, un scurt ghid pentru cei care se află la vârsta senectuții și consideră că drumul lor în viață s-a încheiat (aici domnul Pleșu oferă o imagine evocatoare și stimulatoare).

„Despre prostie” este, cu siguranță, cel mai spumos dintre toate eseurile, având nuanțe de umor fin, deși, când înțelege realitatea din spatele descrierilor, cititorul n-are cum să nu fie atins de o undă de dezamăgire.

În fine, ultimul eseu, „Despre problema răului”, este cel mai tulburător prin conținut, însă rezoluția rămâne fixată undeva în mintea cititorului.

Volumul Despre inimă și alte eseuri se poate citi repede, sprintând, sau încet, degustându-l ca pe o mâncare bună, rară. La o adică, poate fi citit oricum îi place cititorului, fiecare eseu implicând un nivel diferit de angajare. Este important să citim despre problemele acestea deoarece, mai devreme sau mai târziu, mai lesne sau mai greu, vor ieși odată și în calea noastră, iar dacă atunci ne vom aduce aminte măcar de o frântură din aceste cuvinte meșteșugite, am putea fi în avantaj, cu o secundă înaintea timpului.