Demoni în lumina zilei. F.M. Dostoievski

Despre Dostoievski s-a scris mult. Operele sale au marcat fiecare generație de cititori și vor continua să o facă atâta timp cât va mai exista în sufletele oamenilor pasiunea pentru adevărata cultură. Cititorul calofil, căutător de frumuseți literare, va găsi în romanele lui Dostoievski pagini de o frumusețe inegalabilă. Filosoful care își va îndrepta atenția spre marile romane dostoievskiene va fi uluit de amploarea și densitatea unor problematici filosofice dintre cele mai importante, ce se regăsesc de-a lungul întregii sale opere. Teologul preocupat de problemele complexe ale metafizicii, de complexitatea fenomenului credinței, de impactul ateismului putred asupra destinului uman sau de marile întrebări ale vieții va găsi în paginile romanelor lui Dostoievski un adevărat univers al ideilor, care merită explorat în toate profunzimile lui.

Romanul Demonii reprezintă o piatră de hotar a literaturii secolului al XIX-lea. Cele aproximativ 800 de pagini însumate ale cărții mustesc de atrocități, ură, crime, minciună, furie, violență, blasfemii, disperare, descriind o societate mutilată moral, plină de întuneric și mizerie, o groapă pestilențială a purulenței, în care viermuiala dezgustătoare a oamenilor stăpâniți de patimi scabroase își trăiește propria autodistrugere. Peisajul este dezolant, fără putință de îndreptare, fără nicio rază de speranță. Colapsul moral și social este inevitabil și ireversibil. Frenezia cu care personajele dostoievskiene se adâncesc în nisipurile mișcătoare ale răului pur, fără să le pese de consecințele catastrofale asupra propriului destin, este tulburătoare.

Personajele cele mai des întâlnite de-a lungul romanului – Piotr Verhovenski, Kirillov, Şatov, Nikolai Stavroghin, Karmazinov și Stepan Trofimovici – reușesc să scoată la iveală, prin dialogurile lor, uimitoare drame interioare, convingeri distorsionate, blasfemii năucitoare proclamate cu emfază, mărturisiri neașteptate și adevăruri fracturate, aproape insesizabile în această mare de minciuni veninoase.

„Demonii” ascunși în toate substraturile societății sunt o grupare de socialiști revoluționari, anarhiști și atei, hotărâți să dezlănțuie haosul în Rusia. Acest grup de răufăcători este condus de Piotr Stepanovici Verhovenski – tipul excesiv de mândru, sigur de convingerile sale, agresiv și isteric. Adept absolut al ateismului, acesta se închină cu voluptate în fața noii religii formată din ateism, știință și revoluție. Laș și limitat, el propagă o ideologie a minciunii, disimulând realitatea prin zvon și bârfă și prin escrocherii ieftine, dar eficiente pe moment. Verhovenski nutrește ambiții mesianice, transformând revoluția într-un ideal religios:

„Ascultă, i-am numărat pe toți: dascălul care-și bate joc împreună cu copiii de Dumnezeul lor și de leagănul lor este deja al nostru. Avocatul care-l apără pe un ucigaș cult pe motivul că este mai evoluat decât victimele sale și care, pentru a-și face rost de bani, n-ar fi putut să nu ucidă este deja al nostru. Școlarii care-l omoară pe un mujic, ca să încerce o senzație tare, sunt ai noștri. Jurații care-i achită pe criminali sunt toți ai noștri. Procurorul care tremură în instanță de teamă să nu pară prea puțin liberal e al nostru, e al nostru. Administratorii, funcționarii administrativi, literații, o, avem mulți, foarte mulți, sunt ai noștri fără să-și dea seama de asta! Pe de altă parte, supunerea școlarilor și prostănacilor a ajuns la extrema limită; dascălii au vezica biliară umflată și fac fiere; pretutindeni vanitatea a atins proporții neînchipuite, lăcomia a devenit fără margini, ca de fiară... Știi dumneata cât vom câștiga numai cu ajutorul ideilor gata confecționate? Când plecam din țară, bântuia teza lui Littré, potrivit căreia crima este un act de demență; mă întorc, și crima deja nu mai este o nebunie, ci un act de bun-simț, aproape o datorie, în cel mai rău caz un protest nobil. «Cum să nu omoare un ucigaș cult dacă are nevoie de bani!?» Dar toate astea nu sunt decât floare la ureche. Dumnezeul rus a și dat înapoi în fața «basamacului». Poporul o ține într-o beție necontenită, mamele sunt bete, copiii sunt beți, bisericile goale, iar în instanțele judecătorești: «Două sute de lovituri cu nuiaua sau la cărat hârdăul». O, lăsați numai să crească generația! Regret însă că nu pot să mai aștept, astfel i-am avea pe toți și mai beți! Ce păcat că n-avem proletari! Dar îi vom avea, îi vom avea, într-acolo mergem...” (p. 448).

Nikolai Vsevolodovici Stavroghin, personajul principal al romanului, este plin de mister, secrete întunecate și păcate teribile. Părtaș la uciderea propriei sale soții, Stavroghin, trăitor într-o risipire totală, nu are limite morale, ci se aruncă în prăpastia pierzaniei, fărâmițându-și sufletul, fără să-și mai găsească vreodată izbăvirea. Prin aceste fapte abominabile, el Îl provoacă pe Dumnezeu să-l pedepsească; astfel, datorită orgoliului nemăsurat, mândriei excesive și egoismului, el păcătuiește iarăși, adâncindu-se din rău în mai rău și abuzând iremediabil de propria sa libertate.

În acest roman, Dostoievski își dovedește încă o dată măiestria inegalabilă. O lectură ca un duș rece, binevenită pentru oricine vrea să înțeleagă și să exploreze partea întunecată a naturii umane. Romanul Demonii a apărut în multe ediții de-a lungul timpului. Ediția de față este apărută la editura Rao, în 1996, într-o minunată traducere realizată de Nicolae Gane.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii