O istorie în imagini – așa poate fi descris albumul Bucureștiul mutilat –, o întoarcere într-un trecut care a fost transformat în moloz de buldozerele regimului comunist. Iar dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, un album întreg face cât mii de amintiri care pentru unii sunt vii, palpabile, iar pentru alții, amintirile pe care le-ar fi putut avea.
Andrei Pandele (fotograf, arhitect și urbanist) ne invită să ne plimbăm împreună cu el pe străduțele și bulevardele unui București care, din păcate, nu mai există sau care, asemenea unui om implicat într-un teribil accident, a supraviețuit cu numeroase sechele și diformități ce-l transformă într-un oraș-Quasimodo. Un sistem condus de „primul arhitect al țării”, to’arășu’ Ceaușescu, a distrus cu bună ne-știință nu doar clădiri, ci cartiere întregi, purtând în zidurile lor amprenta unor epoci trecute – totul pentru a face loc unui viitor socialist, lipsit de gust, de repere și de criterii. Marele Agricultor din Scornicești și-a trimis Tractoarele să are Istoria.
Citez: „După 1980, Bucureștiul a devenit terenul lui [al dictatorului Nicolae Ceaușescu] de joacă favorit. Voia să-l schimbe după gustul lui – să rămână în istorie drept Marele Ctitor al Bucureștiului socialist. Însă era total nepriceput în domeniu și nici nu accepta vreo opinie diferită. Evita să colaboreze cu cei mai buni arhitecți. Nu înțelegea nimic din argumentele tehnice. Așa încât îi prefera pe cei mai obedienți, și care îl făceau pe El să se simtă important” (p. 7).
În textul „Orașul cu memoria ștearsă”, oferit în loc de prefață, din care este și citatul de mai sus, Andrei Pandele ne spune, pe scurt, câte ceva despre ceea ce s-a pierdut, despre modul în care cuplul dictatorial „Nicu ș Elena” a reușit să distrugă prin incompetență și orgoliu nemăsurat o parte a Bucureștiului care, dincolo de încărcătura istorică, avea stil, avea eleganță. O mutilare de dimensiuni istorice, făcută cu concursul trepădușilor dornici să se facă remarcați și plăcuți.
Detaliile din fotografii, privite cu atenție, recompun sau construiesc în mintea noastră un București pe care nu vom (mai) avea ocazia să-l vedem vreodată: străzi pietruite, cu automobile puține (vechi modele de Dacia, Trabant, Volkswagen, Mercedes, Fiat etc.), oameni surprinși în momente obișnuite ale vieții cotidiene, căruțe trase de cai pe străzile capitalei, hale, localuri, cinematografe, biserici, sinagogi, stații de tramvai, clădiri dezafectate, Dealul Patriarhiei (neascuns de blocuri), copii, magazine și ateliere deasupra cărora citim „Librărie”, „Tutungerie”, „Croitorie”, „Farmacie” ș.a.m.d. O lume căreia nu i s-a dat șansa să supraviețuiască timpului.
Unele amănunte sunt inedite…, ca de pildă Casa în formă de W din Piața Sf. Vineri. Sau poate că unii dintre cei care vor răsfoi cartea n-au văzut niciodată, nici măcar în imagini, clădirea fostului Institut medico-legal „Mina Minovici”, construită în 1892 și demolată în 1985.
Cele 224 de pagini ale cărții reunesc fotografii alb-negru, însoțite de numele fotografului (nu doar Andrei Pandele semnează fotografiile din carte, ci și Dan Vartanian, Dan Dinescu, Sorin Vasilescu, Peter Derer, Șerban Lăcrițeanu, Andrei Bîrsan, Nic Hanu și Radu Ștefănescu), de anul (și, eventual, luna) în care au fost realizate, de locul unde au fost făcute și, uneori, de anumite detalii care îi asigură privitorului o mai bună înțelegere a contextului. Fotografiile sunt grupate pe mai multe secțiuni: una dedicată cartierului Uranus, alta despre cutremurul devastator din 4 martie 1977, o alta despre așa-zisa „Epocă de Aur”, apoi o a patra, intitulată „Intervenții urbane iresponsabile”, urmată de „«Spre comunism în zbor…», sau Propagandă și realitate”, plus una scurtă, postdecembristă, numită sugestiv „Speculă imobiliară”. O bună parte din fotografii au fost realizate în fostul cartier Uranus, cu străzile sale în pantă, dar sunt și fotografii surprinse în diverse alte colțuri de București, făcându-i pe privitorii care cunosc orașul să se întrebe: „Oare unde anume o fi fost clădirea sau strada asta? Ce lipsește din puzzle? Ce a apărut în loc?”
Dincolo de străzi, case și palate, albumul fotografic Bucureștiul mutilat (publicat de Editura Humanitas, 2018) ne arată oameni care stau la coadă pentru te miri ce; spectatori neputincioși, asistând buluc la dărâmarea unor clădiri importante ori la mutarea, cu ajutorul șinelor, a unor biserici; blocuri gri, ridicate pentru a masca lăcașe de cult; oameni „ai muncii” și soldați aduși să trudească pe șantierele incultului megaloman; cetățeni plimbându-se pe mijlocul străzii, când fusese interzisă circulația cu automobilele personale; buldozere și utilaje care, asemenea unor nemiloase nave spațiale extraterestre, caută să șteargă realizările și urmele civilizației umane, înghesuindu-i pe sărmanii muritori în temnițele numite Blocuri. Un melanj de nostalgie, istorie prin fotografie, rămășițe, ruine, nonsens, schele, praf și pulbere.
Fotografiile datează, în bună parte, din anii 1970-1989, dar albumul prezintă și câteva fotografii de după căderea regimului ceaușist, măcelul arhitectonic continuând până în zilele noastre, când clădiri cu istorie în fiecare cărămidă sunt demolate pentru a face loc unor interese obscure.
Privești imaginile, citești numele străzilor, te uiți atent la expresia oamenilor surprinși în diverse instantanee și înțelegi, dacă n-ai făcut-o deja până acum, cât de trecătoare sunt toate, oameni și ziduri deopotrivă.
