Ai vârsta la care părinţii au început să te întrebe când vei face pasul spre căsătorie? În cazul acesta, cartea Prietenie cu intenții serioase, de Kay Kuzma, îți poate veni în ajutor.
Pentru mine, Dr. Kay Kuzma a fost o descoperire. Am aflat pentru prima dată despre ea prin intermediul cărții amintite. Kay Kuzma este însă foarte cunoscută ca vorbitor motivațional cu privire la teme legate de educație și viața de familie. Este autoarea a zeci de cărți, fiind cunoscută în domeniile amintite. În limba română avem traduse trei dintre cărțile sale, una fiindu-le dedicată tinerilor, cea de față, iar celelalte două adresându-se părinților: Ascultarea de bunăvoie și Înțelege-ți copilul. Dr. Kuzma are și o fundație, Family matters, al cărei scop este să promoveze relațiile de familie puternice și să lupte împotriva divorțului și a abuzului. Ar trebui amintit și faptul că Dr. Kuzma a obținut un doctorat în educație, fiind o persoană cu adevărat pregătită să le vină în ajutor tinerilor necăsătoriți și căsătoriți.
„Pentru a vorbi despre familie trebuie să cunoști psihologia copilului, apoi a adolescentului, a tânărului și, într-un final, a adultului,” afirmă autoarea. Îmi plac cărțile despre psihologia ființei umane, mai ales acelea care mă ajută să mă cunosc mai bine și să descopăr lucrurile mai puțin cunoscute ale propriului suflet, cărțile care mă încurajează să fiu sinceră cu mine însămi, să recunosc cine și ce sunt și să caut să mă schimb.
Primul capitol al cărții Prietenie cu intenții serioase începe cu întrebarea: „Ce aștepți de la căsătorie?”, determinându-l pe tânărul cititor să se gândească bine la motivele pentru care vrea să facă pasul acesta și la așteptările pe care le are. Autoarea scrie despre căsătoriile care sunt departe de ideal, subliniind diversele fațete ale mariajului. De-a lungul capitolelor care urmează ne sunt prezentate situații cu care se poate confrunta oricine, dar și soluțiile cele mai potrivite.
M-a atras foarte mult secvența intitulată „Calitățile partenerului excelent de întâlnire”, unde cititorului îi este pusă la dispoziție ocazia de a medita la calitățile așteptate. Este o ocazie pentru tineri să își dea seama cine sunt și cum sunt, iar asta în timp ce caută să contureze portretul viitorului partener sau al viitoarei partenere.
Mi-a plăcut faptul că autoarea, la fiecare sfârșit de capitol, a introdus o secțiune de întrebări care pot fi discutate cu prietenul/prietena sau chiar cu părinții, ajutând tânărul să devină din ce în ce mai responsabil cu privire la acest pas major din viață.
Există și un capitol dedicat cititorului: „Cum să fiu un partener bun?”. Dr. Kuzma accentuează ideea că nu trebuie urmărite doar calitățile celuilalt, ci fiecare trebuie să se uite la el însuși și să se întrebe: „Oare sunt un partener bun?”, „Oare am calitățile necesare pentru a-l completa pe celălalt?” Să nu uităm că fericirea unui cuplu depinde nu doar de el/ea, ci și de tine!
Cartea Prietenie cu intenții serioase merită citită cu marker-ul sau creionul în mână. Sfaturile oferite de autoare și argumentate serios ne îndrumă spre fericirea deplină.
Un articol scris de Victoria Cioacă