Pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem să încercăm să vorbim cu mâinile la spate. Au devenit o necesitate a exprimării, încât chiar în exprimarea scrisă, de exemplu, pe internet (e-mail-uri sau messenger) s-au creat aşa-zisele emoticoane, care exprimă anumite gesturi şi expresii ale feţei.
Omul îşi foloseşte braţele, mâinile şi capul ca să facă gesturi. Gesturile sale preced, ilustrează sau precizează ceea ce spun cuvintele: degetul dus spre obraz indică ruşine, iar spre tâmplă semnifică nebunia. Cu ajutorul mâinilor cerem, refuzăm, rugăm, chemăm, negăm, jurăm, aplaudăm, măsurăm, mângâiem, ameninţăm etc. Cu cât mişcăm mâinile mai aproape de corp, transmitem modestie, reţinere, cumpătare, obiectivitate. Iar dacă sunt fluturate amplu prin faţa interlocutorului, încercăm să impresionăm şi să impunem. Strângerea pumnilor denotă ostilitate şi mânie, sau depinzând de context, determinare, solidaritate, stres; braţele deschise înseamnă sinceritate, acceptare; mână la gură surpriză şi acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotrivă, denotă interes extrem. Mâinile ţinute la spate pot să exprime superioritate sau încercare de autocontrol. Orientarea în sus a palmelor indică bunăvoinţă (nu sunt înarmat, vin cu gânduri bune), iar poziţia opusă – voinţă de afirmare, autoritate, dorinţa de a ţine situaţia sub control.
Dăm din cap în sus şi în jos pentru a indica aprobarea sau dezaprobarea sau pentru a încuraja o altă persoană în ceea ce spune. O înclinare din cap, în timpul conversaţiei, poate să însemne: înţeleg, sunt de acord cu tine. Dacă nu dai din cap aprobator, vorbitorul nu va avea o motivaţie prea mare pentru a continua. Ţinut plecat capul exprimă descurajare, lipsă de voinţă şi elan. Însă în cadrul salutului micşorarea simbolică a staturii este un semn de bunăvoinţă, respect. Iar cel care-şi înalţă capul, dimpotrivă, pare o persoană ce denotă siguranţă de sine, infatuare şi aroganţă. O încuviinţare din cap dă celeilalte persoane permisiunea să continue, iar o succesiune rapidă de înclinări ale capului indică faptul că cel ce dă din cap doreşte el însuşi să vorbească. A sta cu un deget la tâmplă sau cu capul în mână arată o ascultare gânditoare. Se pare că sprijinirea bărbiei în pumn, ca celebrul gânditor, ar fi poziţia care arată celuilalt maxim interes, de a prinde fiecare cuvânt.
În timp ce ascultăm pe cineva care vorbeşte, trebuie evitate gesturi care trădează neatenţia, cum ar fi mâzgălitul sau desenatul. A te juca cu părul, creioanele, agrafele de acte sau a-ţi curăţa unghiile în faţa cuiva care doreşte să-ţi împărtăşească ceva, reprezintă gesturi necuviincioase, grosolănii descurajatoare. Majoritatea persoanelor, atunci când doresc să sublinieze ceva, au o gestică adecvată. Cel mai des întâlnită este mişcarea mâinilor, dar alături de aceasta sunt: bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc. Înclinarea capului către dreapta dezvăluie existenţa unui sentiment de simpatie faţă de interlocutor (se leagă de funcţia afectivă a emisferei cerebrale drepte şi are, oarecum semnificaţia îmi placi atât de mult încât mi-aş lăsa capul pe umărul tău), pe când înclinarea spre stânga denotă spirit critic şi scepticism (emisfera stângă este responsabilă cu procesele logice, de analiză la rece a datelor realităţii).
Îngenunchiatul în faţa a ceva sau a cuiva în toate timpurile s-a evidenţiat ca o postură cu conotaţii sociale, religioase, politice. Cel mai des recunoaştem genuflexiunea ca pe un omagiu religios, însă ea capătă şi alte semnificaţii, în funcţie de cultură. De la îngenuncherea pe ambii genunchi s-a trecut la îngenuncherea pe un singur genunchi, apoi la un gest simplificat, îndoirea unui genunchi. Obiceiul de a saluta astfel era frecvent la japonezi şi la chinezi, iar la europeni reprezenta un salut politicos adresat femeilor, cât şi bărbaţilor. La japonezi şi chinezi, îndoirea unui genunchi era înlocuită cu îngenuncherea pe un singur genunchi atunci când trebuia exprimată o atitudine de mai mare respect faţă de persoana salutată.
Prin poziţia corpului, noi exprimăm fie deschidere cu braţele larg deschise, cu palmele în sus, fie o atitudine defensivă, cum ar fi încrucişarea braţelor pe piept. O poziţie înclinată către cel care vorbeşte este un semn al interesului şi al implicării. Poziţia corpului poate spune foarte mult despre noi, atât într‑o situaţie dată, cât şi în general. De exemplu, dacă avem o poziţie relaxată, deschisă, ocupând tot spaţiul în care stăm şi nu utilizând numai un colţ de scaun, dacă nu stăm ghemuit, cu mâinile strânse la piept şi cu picioarele încrucişate, producem impresia că avem încredere în propria persoană, suntem conştienţi de propriile calităţi şi de propriul statut, dornici să stabilim o comunicare eficientă.
Postura se referă la poziţia pe care o adoptăm atunci când ne aflăm într‑o situaţie de comunicare. Aceasta apare ca o reflectare a stării noastre psihice la momentul respectiv. Cu un grad mai mic de observabilitate decât postura, atitudinea, caracterizează, în general, poziţiile sociale (sau de grup). Atitudinea apare ca o continuare a mesajului posturii; denotă, de regulă, gradul de asumare a unei situaţii. Atitudinea este un indicator al poziţiei adoptate în faţa unei situaţii - în particular, sau în viaţă – în general. Astfel, s-a constatat că persoanele ce ocupă poziţii importante au o atitudine relaxată, sigură, expansivă şi dominatoare în situaţiile cu care se confruntă. Se poate vorbi despre o atitudine relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc.
E minunat că gesturile şi limbajul gestual au putut substitui cuvintele pentru ca să fie posibilă comunicarea şi în dreptul persoanelor cu deficienţă de auz, creându-se, astfel un aşa-zis alfabet prin care interacţiunea să nu fie îngrădită.
Gesturile şi atitudinea trădează ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor unei persoane. De aceea, dacă ştii să interpretezi limbajul corpului, îţi poţi da seama atunci când interlocutorul te minte, poţi afla ce intenţii are şi care îi este starea de spirit. Aceste indicii sunt şi mai evidente în situaţiile emoţionale, ele depăşind barierele comunicării verbale şi netezindu-ţi practic calea către gândurile celui din faţa ta. Ai grijă ca atunci când încerci să descifrezi limbajul trupului să nu arăţi interlocutorului că faci acest lucru, deoarece îşi poate controla gesturile. Este adevărat că nu conştientizăm toată gama de limbaj nonverbal, iar cu cât suntem mai rafinaţi în interpretare, cu atât suntem mai pregătiţi pentru un act de comunicare. Pentru aceasta avem nevoie de noţiunile de bază, dar mai ales de multă atenţie, de disponibilitatea de a-l observa pe celălalt şi de a vrea să înţelegem ce spune el şi modul în care comunică.
