Îmi amintesc și acum felul în care mi-am ținut mânuțele ascunse sub fața de masă în timp ce cu voce tare număram până la zece, ridicând câte un deget pe rând în timp ce sunetele îmi ieșeau automat pe gură. Îmi auzeam inima bătând la fel de tare în piept, și credeam că dacă voi reuși să îmi ascund mâinile, nu vor vedea emoțiile ce mă cuprinseseră. Cei doi profesori din fața mea s-au privit scurt, au dat din cap aprobator și mi-au spus că pot ieși din sala de examinare. 

În fața clasei așteptau în continuare câteva zeci de copii să treacă de proba orală. Examenul scris îl avusesem cu 3 zile în urmă, iar rezultatele oficiale aveau să fie afișate abia a doua zi.

Eram în clasa a 3-a, împlinisem 10 ani de curînd și mă mutasem în oraș la o nouă școală, datorită faptului că ofereau un program de engleză intensiv. În ziua în care am dat examenul nu știam dacă voiam să intru cu adevărat în acea clasă specială sau nu, nici măcar nu știam cum am ajuns să dau examenul și cine m-a înscris pentru el. Cert este că am urmat valul de copii, și cumva am ajuns în fața celor doi examinatori.

Nu avusesem niciodată lecții de limba engleză, în afara celor trei săptămâni de pregătire de când începusem clasa a 3-a și de conversațiile sporadice pe care le aveam cu mătușa mea de fiecare dată când venea să ne viziteze din America, lucru care se întâmpla însă rar.

În vinerea în care s-au afișat rezultatele oficiale, nici măcar nu m-am dus la avizier să văd dacă numele meu se afla pe lista celor care reușiseră să treacă examenul. O colegă de clasă mi-a spus: ”Marta, ai intrat a 4-a, ai luat 8,90. O să fim colege la grupa de engleză”. 



Privind în urmă la acea zi aparent banală, știu că ea a fost cea care mi-e redefinit viitorul pentru totdeauna. Am intart în clasa de engleză intensiv, lucru comparativ ușor cu toată munca ce avea să fie depusă în timpul celor șase ani care au urmat. Întotdeauna dădeam teste cu colțul ascuns, fără puncte din oficiu. Nota minimă acceptată era 7, dacă luam mai puțin, riscam să ne pierdem locul din clasa de engleză intensiv, și să fim înlocuiți cu alți elevi, care așteptau nerăbdători să fie primiți în clasă. A fost o adevărată luptă, competiție și muncă, dar a meritat fiecare secundă.

 După ce am intrat în clasa specială pentru engleză, am decis că vreau să merg la studii în Anglia sau America. La vârsta aceea nici măca nu știam prea bine unde se află situată Anglia pe hartă, știam însă că vreau să ajung să studiez acolo, și fiecare nou examen pe care îl treceam mă aducea mai aproape de visul meu.

După ce am dat examenul de bacalaureat, am aplicat pentru universitate în Anglia. Între timp aflasem și poziția ei geografică. Eram atât de încrezătoare în faptul că voi reuși să trec IELTS-ul și că voi fi acceptată, încât nici nu am luat în calcul o variantă de rezervă, cum ar fi să aplic la o facultate în țară. Câteva luni mai târziu, într-o zi frumoasă de toamnă zburam în întâmpinarea visului meu.



Acum, privind în urmă la cei patru ani minunați, umpluți cu sacrificii, efort, trudă și entuziasm, pot spune că mi-am trăit visul, și l-am trăit din plin! De fiecare dată când îmi era greu să merg mai departe, când mă copleșeau dorul de casă, melancolia și singurătatea, îmi aminteam de fetița aceea mică care și-a promis că atunci când va crește mare va ajunge în Anglia și va studia acolo. Nu pot spune că totul devenea dintr-odată mai ușor, dar îmi aminteam de unde plecasem și unde voiam să ajung.

V-am povestit toate acestea pentru că vreau să vă fac să credeți în puterea și frumusețea visurilor. Nici nu vă puteți imagina cât de departe vă pot duce ele! Să nu credeți însă că va fi întotdeauna ușor. Am plâns multe seri pentru că mă simțeam singură, am muncit multe ore pentru că îmi doream să mă pot întreține pe cont propriu, am renunțat la multe evenimente pentru că trebuia să studiez. Visul însă își are prețul lui, și dacă ești dispus să îl plătești, vei simți o împlinire și fericire interioară deplină, ce nu vor dispărea la prima dezamăgire sau atunci când apar obstacole.



Crede în tine! Copilul de ieri care a început să viseze, va deveni adultul de mâine care va șlefui lumea într-un mod mai frumos. Puntea dintre realitate și vis o face truda omului și hărnicia lui.