Un singur adevăr sau mai multe?
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Aceste cuvinte ale lui Isus au avut un impact profund asupra istoriei. Pe baza acestor cuvinte, creștinii au crezut de-a lungul timpului și au pretins că religia creștină este cea corectă și că toţi ceilalţi sunt pe o cale greşită. Această atitudine pare arogantă și exclusivistă. Totuși, societatea cuprinde numeroase culturi și religii care, în mod similar, pretind că ele dețin adevărata sau singura cale către Dumnezeu.
În același timp, un climat de relativism își face simțită prezența din ce în ce mai mult. Potrivit acestei concepţii, oamenii îşi construiesc moduri de gândire și de acțiune care dau sens vieții lor, dar sensul este strict subiectiv. Se afirmă că nu există un singur adevăr obiectiv care să fie valid pentru toată lumea.
Adevărul nu este văzut ca o descoperire, ci ca o construcție. Postmodernismul vrea să deconstruiască orice adevăr ce are pretenția de a fi absolut si universal valabil. Moralitatea este o chestiune de valori, adică se referă la un comportament pe care anumite culturi pun valoare. Nu intră în calcul un adevăr absolut transcendent: „Acesta poate fi un adevăr pentru tine, dar nu este un adevăr pentru mine.”
Religia are de a face cu alegerile subiective și cu experiențele care dau sens vieții unei persoane. Religia este perfect acceptabilă atâta timp cât aceasta este privată. Dar adevărurile religioase, doctrinele, și absoluturile sunt în afara discuţiei. Deoarece religia este văzută ca pur personală, nimeni nu are dreptul de a-şi impune religia altcuiva în sensul de a cataloga ca fals crezul celuilalt.
Acelaşi Dumnezeu?
Creştinii au fost criticaţi de mulţi ca fiind bigoţi, deoarece ei afirmă că Isus este singurul mijloc de a ajunge la Dumnezeu. Dar este ideea că toate religiile duc la același Dumnezeu una demnă de a fi luată în serios? Toate religiile învaţă lucruri foarte diferite despre Dumnezeu și modul în care poţi ajunge la El. De fapt, există un dezacord evident între religii cu privire la natura lui Dumnezeu.
Budismul neagă existenţa unui Dumnezeu personal sau afirmă că existenţa lui Dumnezeu este irelevantă. Islamul prezintă un monoteism impersonal, Allah. Coranul afirmă că Dumnezeu îşi descoperă voia Lui, dar nu persoana Lui. Creștinismul învață un Trinitarianism personal. Divinitatea se relevă sub forma a trei Persoane în relație (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) care pot fi cunoscute. Hinduismul variază de la politeism la ateism din lipsa unei revelații definitive pentru a clarifica „teologia”. În schimb, Hinduismul are mai multe surse de revelație (Upanișadele, Vedele, etc.)
O nouă religie
Afirmația că toate drumurile duc la același Dumnezeu minimalizează de fapt religiile existente prin evidenţierea unui nou crez - pluralismul religios. Acesta afirmă că toate religiile sunt căi legitime și la fel de valabile pentru a conduce o persoană la Dumnezeu. Se prezintă ideea că religii diferite învaţă același adevăr. Se diminuează diferenţele dintre religii, considerându-le a fi superficiale: „toate ne duc la Dumnezeu, aşa că diferențele nu contează cu adevărat.”
Oamenii petrec ani studiind și practicând deosebirile lor religioase. A spune că aceste deosebiri nu contează indică o lipsă de toleranță. Însăși noțiunea de toleranță religioasă presupune existenţa unor diferențe ce trebuie tolerate. Dar pluralismul este intolerant faţă de aceste diferențe. În acest sens, pluralismul religios este de fapt o religie proprie. Astfel, această religie are propriul său absolut - toate căile religioase conduc la același Dumnezeu - și impune oamenilor de alte credințe să îmbrățișeze acest absolut.
Concepţiile religioase despre Dumnezeu sunt numeroase și prezintă diferențe majore, promovând idei contradictorii de cele mai multe ori. Dacă înlăturăm ideea relativității morale și admitem că adevărul este unul singur, obiectiv, atunci rezultă logic că nu toate concepțiile despre Dumnezeu pot fi adevărate, mai ales dacă acestea se contrazic.
Totuși, ideea postmodernă că toate căile duc la același Dumnezeu câștigă adepți, și asta pentru că ea a apărut și există într-un climat al relativismului moral. Provocarea majoră în a contesta pretențiile acestei concepții rămâne atacarea și demontarea premiselor relativismului moral.