Ca și copil, întotdeauna am admirat excelența. Priveam de multe ori acele reportaje cu gimnaști care nu aveau o copilărie fericită, sau la copii muziceni ce ascundeau după zâmbetul de pe față multe ore presărate cu lacrimi sub atenția unui profesor. Adesea gândeam că un astfel de copil aduce cinste părinților lui, și în adâncul meu doream ca în această viață să realizez ceva.

Anii au trecut, și ceea ce Dumnezeu a însemnat adânc în ființa mea urma să iasă la iveală. Primul an de liceu marca începutul umblării mele cu Dumnezeu. Tot atunci, doi oameni deosebiți mi-au vorbit pentru prima oara despre Moody Bible Institute: o școală ce a echipat mii de misionari ce sunt astăzi torțe vii acolo unde încă domnește întunericul, și parcă nu mai este speranță. Curând, mă găseam minute întregi în fața ecranului citind cât se poate de mult despre Moody, imaginâdu-mă deja acolo. Atunci am fost avertizată că acesta este un vis mare și că patru ani de liceu mă pot întoarce de la o astfel de dorință.

Au urmat doi ani în care Dumnezeu a lucrat puternic în viața mea. Încet am  descoperit pasiunea pentru fotografie, dragostea pentru oameni și pentru copii. Lucrând timp de trei luni la un centru pentru copii cu dizabilități am înțeles că în lumea aceasta suntem ambasadori ai dragostei, iar lucrând ca voluntar la radio  am învățat că în închinare,  vârsta nu contează, că licărirea din ochii unui copil când îl laudă  pe Dumnezeu este o frântură din închinarea din cer. Am învățat că merită să investim în oameni.

Ceea ce s-a întâmplat în anul următor mi-a dovedit faptul că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Consider că este crucial faptul ca un tânăr să înțeleagă că perioada din liceu și mai apoi din facultate, nu este timpul să îți asculți inima, ci să  îl asculți pe Isus. Cu toate acestea, eu nu am făcut așa. Am lăsat ca pentru un timp privirea mea să se îndepărteze de la  țintă. Asa se face că la începutul clasei a 11-a îmi doream să rămân în Arad, dar în tot acest timp erau oameni care se rugau pentru mine.

Ceea ce a urmat a fost un proces greu, de zdrobire a eului meu. Au fost zile pline de frământări cu fața brăzdată în lacrimi. Știam că trebuie să las comfortul și să aleg între vocea inimii și cea a lui Isus. Urma să iau cea mai importantă decizie din viața mea, însă până atunci am ținut strâns de dorințele mele, și acest domeniu  din viața mea era o cutie închisă la care aveam acces doar eu.

Aici Dumnezeu a intervenit atât prin Cuvânt, cât și prin oameni, în mod special prin părinții mei. Ei m-au înconjurat cu dragoste, și la prăpastia dintre a alege voia mea sau voia Lui ei au fost indicatorul perfect. Așadar după multe zile de frământări am capitulat. Știam că mă așteaptă o viata traita prin credinta, ca va urma o pregatire intensa  pentru lucrarea la care Dumnezeu m-a chemat inca din copilarie.

Stiu ca nu am sa fiu niciodata o mare gimnasta sau o pianista de succes, dar cand ma uit in spate,vad zambind ca am cel mai exigent si iubitor antrenor, pe Dumnezeu. El m-a facut sa inteleg ca nu tinta este cea mai importanta in viata, ci cum parcurgi drumul pana acolo. Tot El m-a invatat ca exista doar o Cale catre adevar.

Niciunul din pasii care au urmat nu au fost usori…tot drumul pana aici a fost scaldat in rugaciuni. Doar cu ajutorul Lui am luat examenul de limba engleza, am fost acceptata la facultate , si voi primi tot din mana Lui resursele de care am nevoie pentru a continua. Stiu ca nu va fi usor, ca vor fi zilie cand va trebui sa nu uit ca am plecat de mana cu Isus. Sa imi amintesc ca nu sunt singura pe pamant strain, ca am ales sa inchid ochii si  sa traiesc prin credinta intr-o societate unde totul te indeamna sa vezi.

Acum stiu un singur lucru: indiferent ce tari voi colinda, nu am sa uit de tara mea, de Romania. Iubesc oamenii de aici pentru ca sunt cei care mi-au dat aripi,  si pentru ca voi sunteti   cei care ma vesti sustine si  pe mai departe. De aceea vreau sa va spun : Multumesc!

Nu uitati sa investiti in tineri, sa nu renuntati la ei. Castigatii tinerii in dragoste, ducand batalia pentru viitorul vostru si a lor pe genunchi. Astfel am fost castigata si eu…

In final , locul unde voi pleca in curand , nu voi fi acasa, dar stiu ca rugaciunile si ajutorul vostru nu vor fi oprite de un ocean. Sunt sigura ca oricate valuri vor veni, voi avea de partea mea ambasadori ai dragostei lui Dumnezeu pe pamant.

Dragostea mea este cu voi toti, in Christos Isus. Amin!

Bettina Noemi Dragan are 19 ani, este din Arad, absolventa de liceu si proaspata studenta la Moody Bible Institute. In august va pleca spre SUA pentru a-si incepe studiile ! Ii dorim mult succes si Dumnezeu sa-i fie mereu alaturi !