Workshopul începuse de aproximativ o oră și jumătate, când Richard, privind spre noi, întreabă: Ce eveniment din viața voastră v-a făcut să deveniți cine sunteți? Ce anume v-a impactat trecutul, astfel încât să vă aducă aici, în prezent?

În jurul meu stăteau 12 copii de liceu, novici ai vieții. Am văzut cum toți încep să-și noteze în agendă câteva idei de bază. Richard ne-a lăsat ceva timp de gândire, apoi a început să numească fiecare persoană din sală să dea un răspuns.
 - Faptul că am trăit în trei țări diferite mi-a oferit o perspectivă amplă asupra lumii și a diversității culturale din jurul meu, a răspuns o fată ce stătea pe rândul din fața mea.
 - Participând în Proiectul „Pathways in Lawˮ mi-a conturat mai bine ideea de viitor și carieră, m-a făcut să devin mai decisiv și sociabil, a răspuns băiatul de lângă ea.
 - Pentru mine un impact major l-a avut alegerea colegiului, mediul educațional în care mă dezvolt, a răspuns un alt participant.
Rând pe rând, toți au răspuns întrebării lui Richard. Doar Amy, care stătea lângă mine, avea privirea lăsată în jos, citind din nou și din nou cuvintele notate în agenda ei. Richard o încurajă cu un gest al mâinii să citească. Cu un oftat ușor, pe care doar eu l-am auzit, Amy a început:
 - Eu...eu o să vă întristez pe toți cu ceea ce am scris aici...dar, dar asta mă definește pe mine. Am grijă de mama mea cu dezabilități și de frații mei mai mici, după ce tatăl meu s-a sincucis.
A citit totul repede, grăbită parcă să scape de acea frază pe care trebuia să o rostească.

Primul meu instinct a fost să o compătimesc, să mă duc la ea să o iau în brațe și să-i spun că, deși nu am trecut prin aceeași situație, o înțeleg! Voiam să o înconjor cu acea milă plină de duioșie și să o încurajez. Câteva secunde mai târziu m-am rușinat de gândurile mele! M-am întors spre Amy și privind-o în ochii ei albaștri, ce ascundeau o umbră de melancolie, și i-am spus:
 - Amy, cred că ești o persoană extraordinară și foarte curajoasă! Ceea ce faci tu este atât de nobil și frumos, încât ne-ai oferit un exemplu de urmat nouă tuturor! Ceea ce ai spus tu mi-a schimbat cu siguranță modul în care percep viața. Îți mulțumesc!
Ochii ei albaștrii s-au luminat pentru câteva momente de o bucurie sinceră. Era atât de modestă, încât se sfia până și să primească aceste complimente. Deși are doar 17 ani, pentru mine Amy a devenit un model!

Tu ce drept ai să fii nefericit?

Au trecut mai bine de două săptămâni de când am întâlnit-o pe Amy, dar nu trece nici măcar o zi fără să nu mă gândesc la exemplul ei de viață. Ea nu s-a dat bătută atunci când familia ei a fost afectată de aceste întâmplări, nu a ales să fie o victimă, ci o luptătoare. În loc să plângă în fiecare zi gândindu-se la situația nefericită în care se află, ea s-a ridicat și a început să aibă grijă de cei din jurul ei care erau mai neajutorați decât ea.

Amy este un exemplu de optimism și curaj, de perseverență și speranță. În drumul înapoi spre casă am întrebat-o ce ar vrea să facă în viitor, și mi-a spus că vrea să aibă grijă de copii care au trecut prin situații similare cu a ei, devenind un asistent social sau terapeut. Visul ei este unul altruist, lipsit de interese personale și nu în ultimul rând, nobil.

Speranța mea este, că tu drag cititor, te vei gândi la povestea lui Amy atunci când te vei simți descurajat. Dacă o fetiță de 17 ani poate trece prin toate aceste situații cu fruntea sus și cu optimism, și tu o poți face!