În urma întâmplărilor recente și supărătoare de la Paris, multe state și-au revizuit decizia de a accepta refugiați din Siria, printre care și Statele Unite. 27 de guvernatori și-au exprimat refuzul categoric pentru planul guvernului de a oferi azil pentru 10,000 de refugiați musulmai din Siria.

Unii au fost atât de radicali încât au refuzat inclusiv și ideea de a primi, spre exemplu, un copil orfan în vârstă de 3 ani care provine dintr-o familie de refugiați. Să fie oare dorința de autoapărare mai puternică decât cea de ajutorare a semenilor?

În iunie 1939, pe fondul unor politici antisemite puternice și a pericolului iminent pe care Hitler îl reprezenta pentru evreii din Europa, un vapor ce avea la bord 908 de evrei refugiați a pornit din Germania spre continentul american. Odată ajuns, echipajul a cerut azil politic Cubei, Statelor Unite și Canadei, dar toate cele trei țări au refuzat să ofere ajutor. Întorcându-se în Europa, un sfert din pasagerii ambarcațiunii au fost exterminați în lagărele de concentrare naziste.

Într-un sondaj de opinie realizat de revista Fortune în acea perioadă, 61% din populația Americii era împotriva acceptării refugiațior. Cei care ar fi urmat să primească azil veneau în mare parte din Germania și Austria, dar nu erau neapărat evrei. Cu toate acestea, ei erau considerați o amenințare, fiind suspectați că ar fi anarhiști, comuniști, socialiști, instigatori de violență sau mai rău. Astfel, din cauza fricii autoinduse, Statele Unite a primit doar 1,400 de copii evrei, în timp ce în Europa, Marea Britanie și-a deschis porțile pentru 10,000.

După cum bine știm, istoria are tendința să se repete. Iar astăzi America dă dovadă de aceeași atitudine ca acum 70 de ani. Mulți dintre evreii care s-au stabilit atunci în țară sunt trecuți astăzi de 80 de ani, sunt parte activă a comunității unde trăiesc, se bucură de copii și nepoți, și se simt ca acasă în ciuda reticenței resimțite acum multe decenii. Dar starea actuală a lucrurilor reaprinde în sufletul lor un sentiment de mâhnire și totodată revoltă.

Baitch, o fețiță evreică, avea doar 7 ani când a ajuns în America. Părinții ei au fost victimele lagărelor naziste, dar ultimul gest pe care mama ei l-a făcut înainte de a fi deportată a fost să găsească o persoană care să îi însoțească copilul peste ocean. Pentru Baitch, tonul pe care Statele Unite vorbesc despre criza refugiaților este supărător. „Pentru mine este o amintire neplăcută a holocaustului, când vapoare cu refugiați erau întoarse din drum.” Locuind acum în Mayland, bătrâna de 83 de ani este o străbunică fericită, dar și, involuntar, membră a statului guvernat de Larry Hogan, un politician care nu dorește refugiați sirieni.

„Cel mai rău îmi pare de copii. Ușile ne-au fost de atâtea ori închise în nas, și doar foarte puțini copii au reușit să intre.”, spune ea. Baitch înțelege pericolul terorist care ar putea amenința țara, prin faptul că printre refugiați s-ar putea ascunde și răufăcători. Dar în același timp, o soluție pertinentă, crede ea, ar fi verificarea la sânge a adulților și în special a bărbaților care călătoresc singuri, nu a copiilor.

Progresele tehnologice de astăzi fac această operațiune mult mai rapidă și mai sigură decât hârtiile și ștampilele de altă dată. Astfel de refugiați evrei, precum Baitch, care militează în tăcere pentru refugiații sirieni sunt mulți. Dar din păcate, vârsta nu-i mai ajută să-și facă auzită opinia.

Shulman, profesor de istorie la Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio, și cel care a făcut publice datele statistice din 1939, speră ca ajutându-i pe oameni să înțeleagă trecutul, repetarea acelorași greșeli va putea fi prevenită. El declară: „Sunt multe evenimente din istorie care mă sperie. Ne putem gândi la toate acele momente neplăcute și putem zice că ar fi trebuit să facem lucrurile altfel. Este previzibil că generațiile viitoare se vor uita înapoi la clipele prezente și vor concluziona și ei că lucrurile ar fi trebui fi făcute altfel. Dar nu cred că este încă târziu să schimbăm ceva de data aceasta.”